Peste 100 de evenimente într-unul singur, un nou amplasament mai accesibil și o ofertă editorială generoasă – (doar) trei dintre motivele pentru carecititorii aflați în vacanță la malul măriisunt așteptați la Târgul GAUDEAMUS Litoral, ediția a VIII-a.
Evenimentul,componentă a Caravanei GAUDEAMUS, este organizat de Radio România, prin Centrul Cultural Media Radio România şi Radio Constanţa, în perioada11-15august2016 în Piațeta Perla din Mamaia. Zilnic, între orele 15.00 şi 23.00, o mare de cărți și un program dens și variat de evenimente îi așteaptă pe turişti şi pe constănţenii iubitori de carte pentru o doză estivală de cultură.
Deschiderea oficială a târgului va avea loc joi, 11august, la ora 17.00, în cadrul unei ceremonii speciale, organizate de Radio Constanța cu sprijinul Forțelor Navale, al Clubului Nautic Român și al Teatrului de Stat Constanța. La GAUDEAMUS Litoral 2016, cărțile vin pe mare! În acordurile Muzicii Militare a Forțelor Navale, 9 veliere vor aduce la țărm cărți-simbol pe care actorii de la Teatrul de Stat, îmbrăcați în costume de epocă, le vor prelua și le vor aduce la pavilionul GAUDEAMUS din Piațeta Perla.
Președintele de onoare al acestei ediții va fi domnul prof. univ. dr. Angelo Mitchievici, preşedintele filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor și profesor la Universitatea Ovidius din Constanța.
Și în acest an, Târgul GAUDEAMUS urmează cititorii în vacanță. Au uitat să pună în valiză cartea depe noptieră care așteaptă de mult să îi fie descoperită sau terminată povestea? Nu-i nimic. La doi pași de plajă, îi îmbie, ca într-o uriașă librărie, bestseller-urile momentului, serii de autor şi cele mai recente titluri de ficţiune sau nonficţiune, mii de titluri la prețuri extra-sezon, numai bune să îi facă să uite de gradele din termometre. În plus, departe de a fi doar un loc unde cărțile așteaptă cuminți, pe rafturi, să fie răsfoite, râvnite și cumpărate,Târgul GAUDEAMUS oferă o experiență culturală dinamică și interactivă, cu lansări de carte, lecturi publice, dezbateri, proiecții de filme și momente muzicale.
Cu prilejul târgului, vor fi reluate şi câteva proiecte tradiţionale, iniţiate şi derulate de Radio România: campania de donaţii „Cărţile se întorc acasă” şi Poliţia GAUDEAMUS. Nu vor lipsi nici Tombola GAUDEAMUS derulată pe baza buletinelor de Vot al Publicului sau concursul Miss Lectura adresat celor mai frumoase vizitatoare. Pentru al doilea an consecutiv, Premiul Tombolei GAUDEAMUSva fi oferit de Regional Air Services – Aeroportul Tuzla și va consta într-un zbor de 30 de minute deasupra litoralului românesc, de pe Aeroportul Tuzla, pe care câştigătorul o poate filma şi/sau fotografia.
Parteneri principali: BRD Groupe Société Générale, Vodafone România și Automobile Dacia
Parteneri: Casa de Modă Ilinca, Colegiul de Arte „Regina Maria” din Constanța, Clubul Nautic Român, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Constanța, Echipa de gimnastică aerobică a CS Farul Constanța, Hotel Pescăruș, Primăria Municipiului Constanța, Regional Air Services, RATC, Muzica Militară a Forțelor Navale, Teatrul de Stat Constanța, Statul Major al Forțelor Navale, Stor Driving Academy
Parteneri media: Televiziunea Alpha Media, Constănțeanul.com, Trustul de presă Cuget Liber Constanța, Litoral TV, Neptun TV, Observator de Constanța, Telegraf