UniCredit Bank lansează cea de-a treia ediție a Barometrului Minților Creative, cercetarea anuală care analizează perspectivele, provocările, planurile de viitor și situația antreprenorilor creativi din România. Studiul este realizat împreună cu agenția Cult Market Research.
„Suntem la a treia ediție a Barometrului Minților Creative și acest lucru ne ajută să înțelegem în dinamică viața și provocările antreprenorilor creativi și, astfel, să îi putem ajuta mai bine. Observăm, de exemplu, că numărul antreprenorilor care plănuiesc extinderea business-ului a scăzut în ultimii doi ani de la 45% la doar 15%. Cele mai importante obstacole pe care le întâmpină sunt legate de creșterea vânzărilor, de recrutare sau de finanțare și, pornind de aici, am gândit proiecte prin care să îi susținem – cursuri de specialitate în cadrul Academiei Minților Creative sau conectarea cu piața prin Miercurea Minților Creative. Vrem ca, prin întreaga Platformă a Minților Creative, să îi susținem pe oamenii care fac business altfel, care generează creștere economică, dar și impact social și cultural.
Susținerea comunităților în care activăm face parte din angajamentul asumat la nivel de grup prin programul Social Impact Banking și, în acest context, am fost interesați anul acesta să vedem și gradul de informare al antreprenorilor români în privința impactului social pe care îl pot avea. Observăm că, în aceeași măsură în care pare a exista un consens asupra nevoii de implicare, căile și mijloacele prin care o pot face rămân încă destul de puțin cunoscute”, a declarat Cătălina Roman, Director Identitate și Comunicare în cadrul UniCredit Bank.
Principalele concluzii ale Barometrului Minților Creative, ediția 2019:
1. Context general și cele mai mari obstacole:
· Doar 13% dintre antreprenori consideră că actualul context economic este prielnic pentru business;
· Doar 15% dintre respondenți iau în considerare extinderea business-ului în următorul an. Comparativ, Barometrul Minților Creative 2017 arăta că 45% dintre antreprenori plănuiau extinderea business-ului;
· Antreprenorii din București, Cluj-Napoca și Iași sunt mai încrezători în mediul economic decât cei din Brașov și Timișoara; în plus, cei din Cluj-Napoca, Iași și Brașov sunt cei mai dornici de a-și dezvolta afacerile;
· În ultimul an, 33% dintre companii au evoluat, iar 48% au stagnat. Procentajul celor care au evoluat este mai mare în Timișoara (40%) și Cluj-Napoca (38%), în timp ce în Brașov majoritatea afacerilor au regresat (62%);
· Principalele obstacole întâmpinate de antreprenori sunt legislația financiară, taxele (45%), condițiile economice generale (40%) și atragerea de noi angajați (26%);
2. Finanțare:
· Antreprenorii declară că cea mai mare nevoie de sprijin apare din perspectiva creșterii vânzărilor, efectuării de noi angajări și finanțării rapide și avantajoase;
· Cele mai utilizate instrumente financiare sunt cardurile (51%), serviciile de internet/mobile banking (45%) și liniile de credit pe termen scurt (32%);
· Cele mai mari obstacole percepute sunt dobânzile mari (28%), procedurile complicate în relație cu programele publice de finanțare (18%) și reticența față de împrumuturi (15%);
3. Educație financiară și antreprenorială:
· Dintre cei intervievați, 24% consideră că au un nivel ridicat de educație financiară, iar 61% consideră că au un nivel mediu;
· Principalele informații de educație financiară pe care antreprenorii vor să le afle țin de realizarea investițiilor, prevenirea fraudelor și gestionarea bugetelor (20%);
· Majoritatea antreprenorilor (63%) consideră că are un nivel mediu de educație antreprenorială; cei mai siguri de sine sunt cei din Timișoara;
· Subiectele pe care antreprenorii doresc să le cunoască mai bine sunt marketingul și promovarea (39%), strategiile de creștere (37%) și finanțarea afacerii (27%);
4. Impactul social adus de micro-întreprinderi:
· Mai mult de jumătate dintre antreprenori consideră importantă implicarea în cauze sociale;
· Totuși, procentajul celor ce acționează în această direcție este mai mic (45%), astfel observându-se o discrepanță între viziune și implicare propriu-zisă;
· Afacerile vizate susțin cauze precum ajutorarea copiilor (24%), ajutorarea persoanelor cu diferite afecțiuni (9%) și ajutorarea persoanelor defavorizate (9%);
Colectarea datelor pentru acest studiu a avut loc între 1 și 30 august 2019, implicând o componentă calitativă și una cantitativă. Peste 300 de antreprenori aflați în poziții de conducere în micro-întreprinderi din industrii precum publicitate, media, financiar-contabil, medical, imobiliare, construcții, arhitectură, design, foto&video, transporturi etc. au luat parte la studiu. Micro-întreprinderea a fost definită ca o companie ce are sub 10 angajați și o cifră de afaceri mai mică decât echivalentul în lei a 1 milion de euro.
Barometrul Minților Creative face parte din Platforma Minților Creative – programul educațional prin care UniCredit Bank susține afacerile creative din România și mințile din spatele lor – alături de Academia Minților Creative (programul de educație financiară și antreprenorială), Miercurea Minților Creative (primul eveniment de shopping și socializare dedicat afacerilor creative), Ghidul 24/7 și Pachetul Creativ.