21 Iunie, Parcul Rozelor, Timişoara
Încă 8 zile până la primul concert Nouvelle Vague din Timișoara! Cu câteva ore înainte de acesta, membrii formației doresc să se întâlnească cu cei care le îndrăgesc muzica.
Întâlnirea cu fanii va avea loc la ora 17:30 la Institutul Francez din Timișoara (Bulevardul C.D. Loga nr. 46).
După întâlnire, artiștii vor merge direct spre Parcul Rozelor unde, la ora 20:00, vor susține primul lor concert la Timișoara, invitând publicul la dans și bună-dispoziție!
Accesul la eveniment se va face dinspre poarta principală a parcului spre zona îngrădită din fata scenei, începând cu ora 19:30.
Biletele se pot cumpăra de la Eventim (www.eventim.ro / casieriile Eventim) şi din reţeaua magazinelor Cărtureşti, Germanos, Orange și Vodafone. Biletele pentru acces general costă 60 lei iar cele din fața scenei 90 lei (zonă limitată la 200 de bilete). Detalii www.plai.ro.
În ziua evenimentului, accesul în Parcul Rozelor va fi restricționat. Intrarea se va face doar pe bază de bilet.
Despre Nouvelle Vague:
Nouvelle Vague nu ar avea nevoie de nicio introducere: sunt în turneu mondial de peste 10 ani, au peste 700.000 de albume vândute și sute de concerte sold out.
La Timișoara, proiectul lui Marc Collin și Olivier Libaux, Nouvelle Vague, vine într-o formula mărită ce include 3 vocaliste: Melanie Pain, Liset Alea și Zula.
Nouvelle Vague este un grup de artişti francezi care îşi defineşte muzica printr-un stil ce se regăseşte şi în numele trupei, un joc de cuvinte ce doreste sa transmita simultan atitudine franceza si spirit artistic (cultul new wave al cinematografiei franceze a anilor 60) prin intermediul aranjamentelor elegante bossa nova ale unor piese melancolice new wave.
Deşi la început s-a bazat doar pe reinterpretarea în stil bossa nova a unor piese semnate de trupe celebre precum Joy Division, The Clash, The Cure sau Depeche Mode, Nouvelle Vague şi-a lărgit treptat paleta muzicală, noile albume aducând numeroase noi influenţe de reggae, ska şi blues.
Transpunerea unor piese clasice pentru a fi descoperite/redescoperite de public într-un mod proaspăt și cu siguranță modern au făcut reinterpretări precum “Guns of Brixton”, “Dance With Me” sau “Love Will Tear Us Apart” să fie auzite în intreaga lume, iar în 21 Iunie pentru prima oară și la Timișoara.
Dance With Me //www.youtube.com/watch?v=6CLN-2hwvBg
In a Manner of Speaking //www.youtube.com/watch?v=-uZlvKXnYU4
Love Will Tear Us Apart //www.youtube.com/watch?v=ivqrAnGRmKI [live]
Concertul Nouvelle Vague este organizat în cadrul proiectului LiveInTM dezvoltat de PLAI.
Susținători: Consiliul Local și Primăria Municipiului Timișoara și IHM Total Consult.
Parteneri media: Getica OOH, Radio Guerrilla și 24FUN.
Discografie:
2004 Nouvelle Vague
2006 Bande à part
2009 3
2010 Couleurs sur Paris