Imediat după încheierea Festivalului şi Concursului Internaţional „George Enescu”, aşa cum procedează de câţiva ani încoace, TVR Cultural lansează grila cu noutăţile de toamnă.
„După regalul muzical oferit de cea de-a XVIII-a ediţie a Festivalului „George Enescu”, din care TVR Cultural preia în direct cea mai mare parte a concertelor, din 24 septembrie începem seria programelor de toamnă-iarnă cu o grilă diversă, a cărei intenţie este aceea de a fideliza publicul câştigat în ultimii trei ani. Atât conţinutul editorial al formatelor, cât şi poziţionarea lor pe tronsoane sperăm să inspire telespectatorilor noştri acea senzaţie de normalitate pe care o trăim noi înşine în sfârşit, graţie faptului că nu se mai vorbeşte despre TVR Cultural ca despre un intrus”, ne-a mărturisit Daniela Zeca, director TVR Cultural. Grila de toamnă a TVR Cultural va aduce câteva emisiuni noi, excepţionale serii de documentare (producţie proprie sau achiziţii), piese de teatru, filme clasice de referinţă, emisiuni de analiză şi de actualitate realizate de seniori ai culturii, importante evenimente muzicale, dar şi seara de operă cu care telespectatorii deja s-au obişnuit.
Domnu‘ Trandafir, Excentricii şi Istoria literaturii
Prima noutate a grilei de toamnă va putea fi urmărită în 24 septembrie. Luni seara, Adrian Bănuţă şi echipa sa îl vor căuta pe Domnu‘ Trandafir într-un reportaj de investigaţie, încercare de definire a situaţiei şcolii rurale româneşti (realităţi şi perspective). „Scopul emisiunii este de a descoperi şi prezenta acel dascăl de ţară care face mai mult decât i se cere în programa şcolară, «acel domn Trandafir» al zilelor noastre. În paralel cu situaţia profesorilor de la ţară vor fi analizate şi şansele elevilor din mediul rural de a-şi găsi un drum în viaţă”, ne-a spus realizatorul Adrian Bănuţă.
Tot în grila nouă, într-un format de numai 7 minute, scriitorul Alex Ştefănescu împreună cu realizatoarea Lucia Constantinescu vor realiza o transcriere video a controversatei literaturi române contemporane. În emisiunea Istoria literaturii, Alex Ştefănescu va creiona în fiecare zi de luni (de la ora 21.45) portretul unui scriitor român contemporan.
Pe colecţionarii iubitori de artă, dar care au alte hobby-uri decât cele artistice, îi vom putea cunoaşte în emisiunea Ralucăi Tudor – Excentricii. Ajutată de Oltea Gârţoman, realizatoarea a apelat la o prezentatoare care va atrage multe simpatii – actriţa Anca Sigartău. „Emisiunea Excentricii îşi propune să caute omul pasional şi excentric din spatele imaginii publice de succes. Omul care, dincolo de profesie, îşi manifestă capacitatea de a căuta şi de a aduna, de a învăţa, a ordona şi clasifica… inteligenţa într-un hobby”, ne-a spus realizatoarea Raluca Tudor.
Alin Gelmărean, de la TVR Cluj, propune telespectatorilor TVR Cultural, sub genericul Artdelenisme, un documentar portret săptămânal (difuzat sâmbăta, de la ora 21.00) în care vom face cunoştinţă cu personalităţi din diferite domenii, dar provenind din vestitul Ardeal.
Un mare câştig al grilei TVR Cultural îl reprezintă emisiunea Istoria aproape, în care istoricul Neagu Djuvara va dezvălui telespectatorilor adevăruri neştiute despre istoria românească şi internaţională (duminica, ora 11.30).
Profesorul Laurenţiu Damian continuă colaborarea cu TVR Cultural lansând în această toamnă, împreună cu Liliana Chiţescu, un format în premieră – Clasa de film. Vineri seară, de la ora 20.00, moderatorul va fi înconjurat de studenţii săi de la UNATC (secţiile regie şi actorie) şi va difuza filmele realizate de aceştia. Pe modelul maestru-discipol, la Clasa de film vor fi invitaţi profesori şi studenţi din diferite generaţii de cineaşti, faţă în faţă cu filmele lor din îndepărtata sau recenta studenţie.
Parol este titlul noii emisiuni de limba română care va debuta la TVR Cultural pe 1 octombrie. Ruxandra Gheorghe va fi cea care ne va spune cum este corect şi cum nu este corect să vorbim româneşte. „Temele dezbătute în emisiune vor fi pe rând pretext pentru interviuri, scenete, pilule de animaţie, justificând în final explicaţia ştiinţifică”, ne-au spus realizatorii emisiunii Radu şi Cristina Dănilă.
Documentare din Zona interzisă, filme şi seriale gold
În mod cert, oferta de filme artistice şi de serii documentare este una de excepţie şi în această toamnă. Dintre titlurile de filme cu care TVR Cultural se va prezenta telespectatorilor, iată câteva: Jocuri interzise (premiat cu Leul de Aur la Veneţia în 1952), Blonda Venus (în regia lui Josef von Stenberg), Orgolioşii (cu Michele Morgan şi Gerard Philipe), Junebug (premiul special al Juriului pentru interpretare – Amy Adams – la Sundance Festival 2005) sau Camera lui Marvin (cu o distribuţie de excepţie: Meryl Streep, Diane Keaton, Robert De Niro, Leonardo Di Caprio). Şi serialele propuse de TVR Cultural numără câteva piese de rezistenţă: Heimat (premiul FIPRESCI la Festivalul Filmului de la Veneţia în 1984), Povestiri din Canterbury (Premiul BAFTA pentru interpretare – Julie Walters), Întoarcere la Brideshead (7 premii BAFTA, un premiu Emmy, două premii Globul de Aur).
La capitolul documentare merită menţionate: documentarele sub genericul Zona interzisă (difuzate marţi seara, de la ora 23.00), în care se tratează toate tipurile de dependenţă pe care le imprimă civilizaţia omului modern; documentarele de muzică şi cinema (sâmbăta şi duminica, de la 19.30) ori seria de Călătorii şi tradiţii (programată de luni până miercuri, de la ora 22.00).
Teatrul şi opera la TVR Cultural
Şi în grila de toamnă, seara de joi este rezervată teatrului, pe spaţiul de la 20.45 urmând a fi programate spectacole clasice, dar şi piese din repertoriul actual înregistrate în cadrul unor evenimente teatrale de prestigiu precum Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu. Seara dedicată operei rămâne miercurea, de la ora 19.00. „Începând cu luna octombrie, trei săptămâni la rând, miercurea, de la ora 19.00, pe TVR Cultural se vor difuza sub titlul Spectacol de operă în Festivalul Enescu, cele trei spectacole: Carmen, Traviata şi Tosca, înregistrate de la Opera Naţională", după cum a mărturisit realizatoarea Luminiţa Constantinescu. În restul lunilor, în acest ciclu vor mai fi difuzate alte producţii interesante primite de la Digital Classics (Anglia), de pe marile scene ale lumii (Covent Garden, Arena din Verona, Glyndebourne etc.), cu distribuţii celebre. Telespectatorii vor putea urmări şi spectacole mai rar interpretate, ca: Olandezul zburător, de Wagner, Ermione, de Rossini, Răpirea din Serai, de Mozart şi altele.
Jurnalul Cultural, din nou cu prezentatori şi invitaţi în studio
Revin la TVR Cultural cu noutăţi Horia Roman Patapievici (Înapoi la argument), Constantin Bălăceanu Stolnici (Dialoguri despre altădată), Grigore Leşe (La porţile ceriului), Florin Iaru (Tema de vineri), Felix Totolici (Intrarea actorilor), Părintele Vasile (Duhovnicul de la miezul nopţii), Marius Bodochi (Revolta clasicilor), Camelia Draghia şi Andrei Văcaru (Arta.ro), Marius Constantinescu (V… de la vizual), Simetrii (emisiunea de arhitectură şi urbanism), dar şi Remix-ul lui Doru Ionescu.
Jurnalul Cultural, difuzat în fiecare seară de luni până duminică, de la 22.30 şi în reluare, a doua zi, de la 12.00, revine la formula cu prezentatori, în direct. Adriana Titieni, tânărul Cătălin Sava şi Andra Gavril vă vor aduce, zi de zi, 30 de minute de ştiri culturale. Acestea, realizate atât de echipa din Bucureşti, cât şi de studiourile teritoriale, vor alterna cu rubrici fixe, dedicate actualităţii. În fiecare ediţie a sa, Jurnalul Cultural va avea în studio câte o personalitate a lumii culturale care va comenta un subiect al zilei dintr-o largă paletă de evenimente.
{mosloadposition user10}