Joi, 28 ianuarie, s-a desfăşurat la TVR prima conferinţă de presă despre Selecţia Naţională a concursului Eurovision 2010, coprodusa în premieră de Televiziunea Română şi ziarul Adevărul.
Marina Almăşan, coordonatoarea proiectului Eurovision 2010 şi Alexandru Catalan, director de comunicare Adevărul Holding, au reprezentat echipele celor doi coprooducători ai evenimentului, alături de ei fiind prezenţi şi doi reprezentanţi ai juriului preselecţiei din 25 ianuarie: compozitorii Călin Geambaşu şi Adrian Despot.
Marina Almăşan a făcut o trecere în revista atât a noutăţilor din acest an care deja s-au văzut: schimbările din regulament privind înscrierea, participarea şi selecţia pieselor sau a premiilor puse în joc, dar a anunţat şi planurile privind emisiile viitoare ale TVR pentru promovarea Eurovision şi spectacolul de Selecţie Naţională din 6 martie.
Astfel, în 6 februarie, 2010, de la ora 14.20, emisiunea Ne vedem la TVR difuzată la TVR 1, va avea o ediţie specială dedicată Eurovision 2010, când vor fi prezentaţi toţi cei 16 finalişti. Subiectul nu va fi ocolit nici în celelalte ediţii ale acestei emisiuni, însă o nouă emisie dedicată Selecţiei Eurovision 2010 este programată tot la TVR 1 în 1 martie, de Mărţişor, după Telejurnalul de seară.
O altă noutate a fost anunţată de Alexandru Catalan, director de comunicare Adevărul Holding: „din 6 februarie Punem România pe note. Avem în faţă patru luni pentru o campanie muzicală de excepţie, cu multe evenimente memorabile la care vom lua parte şi cu 16 melodii dintre care se va alege cea care ne va reprezenta cu brio la Oslo, la faza internaţională a concursului Eurovision din acest an”.
Selecţia Naţională Eurovision 2010 va fi transmisă sâmbătă, în 6 martie, în direct de la Circul Globus din Bucureşti, spectacolul fiind prezentat de Valentina Pelinel şi Horia Brenciu, ajutaţi din camera verde de către Gianina Corondan. Invitaţi speciali la acest eveniment vor fi Olsen Brothers din Danemarca, câştigătorii concursului Eurovision, ediţia 2000, cu piesa “Fly On The Wings Of Love” (informaţii detaliate în attach).
Compozitorul cântecului ce va câştiga selecţia Naţională va primi la finalul emisiei din 6 martie cheile unui autoturism Seat Ibiza oferit de Alto Syncro, iar interpretul/a care ne va reprezenta la Oslo va primi un trofeu special creat pentru acest eveniment de sculptorul Alexandru Ghilduş. Aici trebuie menţionate alte două companii care s-au implicat şi sponsorizează spectacolul din 6 martie de la Circul Globus: Cris-Tim care oferă TVR recitalul extraordinar Olsen Brothers şi Nova Travel-Eurolines care va oferi excursii gratuite la Oslo pentru fanii Eurovision.
Alte informaţii au vizat calendarul acţiunilor următoare: marţi, 2 februarie, va avea loc jurizarea creaţiilor trimise pentru concursul „Creează mascota Eurovision 2010 în România!” şi vor începe filmările pentru videoclipurile celor 16 finalişti.
Ştiri detaliate, înregistrări şi relatări despre/de la evenimentele legate de Selecţia Naţională Eurovision pot fi aflate accesând adresele de site speciale ale celor doi coproducători : www.tvr.ro/eurovision şi www.adevarul.ro/eurovision.
{mosloadposition user9} {mosloadposition user10}