Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Noutatile BMW la Salonul Auto de la Paris 2012

BMW

În cadrul ediţiei 2012 a Salonului Auto de la Paris, trei studii fascinante ne vor îndruma spre viitorul definit deopotrivă de dezvoltare durabilă şi plăcere a condusului. În plus, datorită ultimelor sale modele din diferite game, BMW trimite un mesaj impresionant în ceea ce priveşte eficienţa, calitatea premium şi tehnologia inovatoare. Inovaţiile BMW Connected Drive şi accesoriile BMW M Performance completează apariţia la expoziţia de la Paris.

BMW Concept Active Tourer: mai mult spaţiu pentru inovaţii.

Salonul Auto de la Paris 2012 va marca premiera BMW Concept Active Tourer, care oferă o avanpremieră a inovaţiilor viitoare din segmentul compact premium. Cu acest studiu, BMW demonstrează soluţii revoluţionare în ceea ce priveşte interiorul şi conceptul de transmisie. Acesta din urmă dispune de o combinaţie nouă între confort şi funcţionalitate, pe de-o parte, şi performanţe dinamice şi stil, de cealaltă parte: o transmisie hibrid plug-in asigură cel mai înalt nivel de eficienţă.

Cu o lungime exterioară de 4.350 milimetri, proporţii sportive şi linii emblematice, conceptul aduce atracţia estetică specifică BMW într-un alt segment auto. Poziţia ridicată a scaunelor, spaţiul generos pentru conducător şi pasageri şi portbagajul extensibil flexibil sunt aspecte definitorii pentru interiorul BMW Concept Active Tourer. Acesta combină funcţionalitatea versatilă cu confortul deosebit al călătoriei, toate în cadrul unei ambianţe de calitate a automobilului premium. O versiune specială a conceptului BMW eDrive se ocupă de aspectele dinamice care constituie caracterul studiului. Sistemul cuprinde un motor cu trei cilindri, pe benzină, şi un electromotor sincron, care generează o putere totală de 140 kW/190 CP şi accelerează BMW Concept Active Tourer de la 0 la 100 km/h în mai puţin de opt secunde. Automobilul are un consum mediu sub 2,5 l/100 km şi emisii CO2 mai mici de 60 g/km. Acumulatorul litiu-ion al acestui hibrid plug-in poate fi reîncărcat de la o sursă convenţională. Capacitatea bateriei permite o autonomie de peste 30 de kilometri atunci când se rulează în regim exclusiv electric.

BMW Seria 1: premiera mondială pentru xDrive, nou model entry-level diesel.

La Paris, sistemul inteligent de tracţiune integrală xDrive va avea premiera în cadrul gamei BMW Seria 1. Acum, sistemul care distribuie cuplul variabil între puntea faţă şi cea spate este disponibil şi pentru modelul compact. Cele două variante prezentate pentru lansarea pe piaţă sunt BMW 120d xDrive şi BMW M 135i xDrive.

Noul model entry-level diesel BMW 114d va fi şi el prezentat în cadrul ediţiei 2012 a Salonului Auto de la Paris: motorul cu patru cilindri, de 1,6 litri, cu tehnologie BMW TwinPower Turbo dezvoltă o putere de 70 kW/95 CP, consumul mediu mixt este de 4,1-4,3 l/100 km (date din ciclul de testare EU, în funcţie de pneurile alese). Aceasta înseamnă că acum sunt disponibile cinci motoare pe benzină şi şase versiuni diesel pentru noul BMW Seria 1 cu cinci uşi şi pentru noul BMW Seria 1 cu trei uşi, propulsoare care combină plăcerea condusului specifică mărcii cu o eficienţă exemplară.

Noutăţile prezentate pentru noul BMW Seria 1 vor fi disponibile şi în România până la sfârşitul acestui an.

BMW i3 Concept: dezvoltare durabilă maximă până la cel mai mic detaliu.

BMW i3 va anunţa o nouă eră a construcţiei auto, nu numai datorită transmisiei pur electrică şi celulei pasagerilor din CFRP (plastic ranforsat cu fibră de carbon): designul interior este orientat constant spre dezvoltare durabilă. Noua versiune BMW i3 Concept, prezentată la Salonul Auto de la Paris 2012, reflectă acest lucru cu claritate. De exemplu, lemnul de eucalipt utilizat pentru panoul de instrumente provine dintr-o plantaţie cu dezvoltare durabilă din Europa, care este tratată exclusiv cu substanţe naturale. Pielea de calitate a scaunelor are o consistenţă fină a suprafeţei datorită procesării cu agenţi de argăsire extraşi din frunze de măslin. În plus, părţi ale tabloului de bord şi ale ornamentelor uşilor sunt realizate din ţesătură de lână naturală.

BMW C evolution: prototipul unui scuter electric care îndeplineşte cele mai înalte cerinţe de agilitate şi autonomie.

Şi BMW Motorrad reacţionează la provocările cu care se confruntă mobilitatea urbană a viitorului prin lansarea unor concepte inovatoare. Un prototip, care încorporează aspectul electromobilităţii, este prezentat la Salonul Auto de la Paris 2012. La BMW C evolution, transmisia electrică produce performanţe de nivelul unui maxiscuter cu motor convenţional cu ardere internă. Cu o putere continuă de 11 kW şi un maxim de 35 kW, electromotorul răcit cu lichid furnizează condiţiile perfecte pentru plăcerea superioară a condusului în acest segment. În plus, acumulatorul compact permite o autonomie de peste 100 de kilometri şi poate fi reîncărcat fie la o sursă casnică de energie, fie la o staţie publică de alimentare. Aceasta înseamnă că BMW C evolution este echipat corespunzător pentru a depăşi limitele mobilităţii urbane, chiar dacă este conceput în principal pentru trafic cotidian de navetă.

În dezvoltarea tehnologiei de transmisie pentru acest prototip de preproducţie, BMW Motorrad beneficiază de experienţa deosebită pe care BMW Group o are în domeniul electromobilităţii.

Noul BMW Seria 7: mai mult confort al călătoriei, mai multă eficienţă, mai multe inovaţii.

Printre punctele de atracţie ale expoziţiei se numără şi premiera europeană a noului BMW Seria 7. "Nava-amiral" din portofoliul BMW este prezentată cu un design exterior şi interior modificat selectiv. Cea mai interesantă particularitate de ordin vizual este reprezentată de farurile LED (opţionale), amplasate de fiecare parte a grilei radiatorului, care şi ea a fost revizuită discret. În interior, experienţa călătoriei a fost îmbunătăţită prin utilizarea unor materiale noi şi a unui confort acustic optimizat suplimentar. Afişajul multifuncţional al instrumentelor, graficele tridimensionale ale Control Display şi sistemul de sunet Bang & Olufsen High-End Surround sunt câteva dintre dotările care oferă o plăcere mai intensă a condusului.

Limuzina de lux dispune şi de evoluţii semnificative în privinţa tehnologiei transmisiei. Toate modelele sunt echipate standard cu transmisia automată cu opt trepte, iar consumul şi emisiile noului BMW Seria 7 au fost reduse cu până la 25%, în funcţie de motorizare. Funcţia automată Start-Stop, generarea energiei la frânare şi a doua generaţie a comutatorului Driving Experience cu mod ECO PRO şi funcţia de coasting (rulare liberă) sunt dotări care oferă o economie suplimentară. Suspensia optimizată şi servodirecţia electromecanică pentru toate modelele cu tracţiune spate ridică nivelul de confort al călătoriei la un nou nivel. Acum, suspensia pneumatică cu autonivelare pe puntea spate este disponibilă standard la toate modelele.

În privinţa motorizărilor, cea mai spectaculoasă dotare o reprezintă cel mai puternic motor diesel din lume, cu şase cilindri dispuşi în linie, care echipează noul BMW 750d xDrive. Echipat cu trei turbocompresoare, motorul generează o putere maximă de 280 kW/381 CP şi accelerează limuzina de lux în 4,9 secunde.

Noul BMW Seria 3: eficienţa exemplară oferă o nouă diversitate.

Eficienţa noului BMW Seria 3 Sedan – lansat cu succes – este subliniată din nou de portofoliu vast de motoare. Rolul de versiune entry-level între variantele pe benzină este preluat acum de BMW 316i Sedan. Acest model este echipat cu varianta de 1,6 litri din nou generaţie de motoare cu patru cilindri cu tehnologie BMW TwinPower Turbo, care generează o putere de 100 kW/136 CP şi oferă un cuplu maxim de 220 Nm. Noul BMW 316i Sedan este echipat standard cu o transmisie manuală cu şase trepte şi opţional cu o cutie de viteze automată cu opt rapoarte.

În plus, BMW profită de expoziţia de la Paris pentru a prezenta primul model propulsat de un motor pe benzină care este orientat clar spre eficienţă. BMW 320i EfficientDynamics Edition Sedan dispune de aceeaşi tehnologie de reducere a consumului ca toate celelalte modele, dar şi de dotări aerodinamice suplimentare şi un reglaj al motorului şi rapoarte ale transmisiei specifice. La această versiune a modelului, motorul de 2,0 litri cu tehnologie BMW TwinPower Turbo dezvoltă un maxim al puterii de 125 kW/170 CP. BMW 320i EfficientDynamics Edition Sedan accelerează de la 0 la 100 km/h în 7,6 secunde şi combină spiritul sportiv cu un consum mediu (în ciclul de testare EU) de 5,3 l/100 km. Toate acestea îl fac cel mai economic motor pe benzină din actuala gamă BMW.

BMW ConnectedDrive: inovaţii pentru mobilitate în reţea.

Suplimentarea continuă a gamei de funcţii BMW ConnectedDrive a permis constructorului de automobile premium din München să-şi consolideze poziţia de lider în conectarea conducătorului, a automobilului şi a lumii exterioare. De această dată o face prin adăugarea sistemelor de asistenţă a conducătorului şi a serviciilor de mobilitate. La noua generaţie a sistemului de navigaţie Professional, graficele tridimensionale în combinaţie cu funcţii suplimentare şi un concept optimizat de afişare şi operare asigură cel mai înalt nivel de confort al călătoriei. Noua funcţie de dictare cu transcriere "speech-to-text" permite conducătorului să scrie mesaje e-mail şi text prin intermediul comenzilor vocale. Totodată, BMW Car Hotspot LTE (4G) stabileşte noi standarde pentru conectarea mobilă cu internetul: BMW este primul constructor auto din lume care oferă această tehnologie pentru toate modelele sale.

Noile accesorii BMW M Performance completează portofoliul.

Produse speciale din gama de accesorii BMW M Performance permit exprimarea autentică a pasiunii pentru motorsport. Salonul Auto de la Paris va fi gazda premierei produselor din acest program conceput special pentru noul BMW Seria 3 Sedan. Produsele nou dezvoltate pentru BMW Seria 1 (3 uşi) şi noul BMW Seria 3 Touring vor fi disponibile din toamna acestui an. Componentele pentru transmisie, suspensie, aerodinamică şi cockpit furnizează o mai mare dinamică şi putere a motorului, reduc masa şi optimizează proprietăţile aerodinamice. De asemenea, ele asigură o doză suplimentară de sportivitate în privinţa aspectului şi ambianţei interioare.

Bucuresti, 21.09.2012

{mosloadposition user9}
By Alina E. Popescu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.