Luni, 4 martie, debutează la TVR 2 primele trei tronsoane speciale dedicate iubitorilor de teatru şi de filme în serial.
Astfel, în fiecare zi, de luni până vineri, de la ora 16.00, TVR 2 va aduce pentru telespectatori seriale româneşti, în fiecare luni, de la ora 20.10 va fi seară de teatru şi în fiecare noapte, de luni până joi, de la ora 23.00, va fi tronsonul serialelor SF.
Primul serial românesc ce va putea fi urmărit din 4 martie la TVR 2 este „Adio, Europa!”, o ecranizare în 12 episoade a romanului cu acelaşi titlu de I.D.Sârbu, având scenariul şi regia semnate Tudor Mărăscu. Serialul produs de TVR are în distribuţie mari nume ale scenei şi ecranului românesc, precum: Victor Rebengiuc, Virgil Ogăşanu, Şerban Ionescu, Mircea Diaconu, Dana Dogaru, Grigore Gonţa, Dan Condurache, Dorina Lazăr, Andra Negulescu, Valentin Teodosiu. „Adio, Europa", este o cronică zguduitoare a perioadei comuniste care a mutilat atâtea destine prin „braţul prelungit" al Securităţii.
Prima piesă de teatru a primăverii la TVR 2 programată luni, 4 martie, de la ora 20.10 este „Curcanii” de Grigore Ventura. Piesa a avut premiera în 1877 iar spectacolul de la TVR 2 este o nouă punere în scenă, din 1977, ce a reprezentat debutul în teatrul de televiziune al regizoarei Anca Ovanez – Doroşenco. Din distribuţie fac parte nume mari ale teatrului printre care: Dina Cocea, Valeria Seciu, Carmen Galin, Adrian Pintea, Jorj Voicu, Traian Stănescu, Sebastian Papaiani, Mihai Mereuţă, Jean Lorin Florescu şi mulţi altii.
Premiera nopţii o reprezintă „Battlestar Galactica: Tăişul” (BATTLESTAR GALACTICA: THE RAZOR – SUA, 2007), un film în două părţi (luni şi marţi, de la ora 23.00) ce precede o a doua premieră, cea a sezonului IV din Battlestar Galactica. Aşadar, luni şi marţi, fanii serialului vor putea urmări povestea transformării maiorului Kendra Shaw, dintr-o stagiară nou venită pe nava de lupta Battlestar Pegasus, într-o armă de temut, poreclită „tăişul” (the razor). Sub îndrumarea amiralului Helena Cain şi pentru a supravieţui în lupta cu Cyclonii, maiorul Kendra Shaw învaţă să aplice tactici sinucigaşe şi să comită crime atroce împotriva semenilor săi. Instinctele criminale ajung să îi domine deciziile dar curând, maiorul Kendra Shaw descoperă că, oricât ar fi de dură, nu poate lupta cu ea însăşi.