Luna aprilie aduce multe surprize pentru super-cititorii Nemira cu noutăți în colecțiile Nautilus & YA.
CONTACT, de Carl Sagan, revine în colecţia Nautilus. Carl Sagan este unul din cei mai cunoscuţi oameni de ştiinţă, care şi-a trăit viaţa împărtăşind şi altora fascinanţia sa pentru spaţiu, viitor şi necunoscut. În singurul său roman pune sub lupă știința, religia și politica, elemente care definesc societatea, dar mai ales relația dintre ele, privind și spre rolul lor din viitor. Un clasic modern al literaturii SF, Contact etalează un talent ieșit din comun.
Trilogia Omul Arămiu, de Robin Hobb, ajunge la final, iar acest capitol din aventurile lui Fitz se încheie în DESTINUL BUFONULUI. Bufonul i-a prezis că-și va sfârși zilele pe insula gheții, iar Fitz, știindu-i previziunea, plănuiește să-și schimbe viitorul. Numai că destinul nu e ușor de sfidat.
Le reamintim cititorilor că Robin Hobb va vorbi cu noi live prin skype la ediţia din 24 aprilie a Serilor Nautilus.
Cartea de debut al lui Joe Abercrombie, TĂIŞUL SABIEI, revine într-o nouă ediţie în colecţia Nautilus. Un fantasy întunecat şi violent, plin de războaie şi intrigi, într-o lume colorată în nuanţe de gri, cu eroi care nu urmează tiparele clasice.
FEMEI PERICULOASE VOL. 2 continuă antologia coordonată George R.R. Martin şi a lui Garden Dozois. Cititorii vor descoperi câteva invitații în alte universuri irezistibile, în care se vor întâlni cu jocuri pe viață și pe moarte, creaturi misterioase, ființe supraomenești și spații înșelătoare. Tot în acest volum se regăsesc povestirea Dianei Gabaldon din universul Outlander şi cea a lui George R.R. Martin, care ne poartă în istoria Celor Şapte Regate.
Seria de autor Philip K. Dick continuă cu o nouă ediţie a romanului cyberpunk care a stat la baza filmului-cult Blade Runner: VISEAZĂ ANDROIZII OI ELECTRICE?. Cartea a fost nominalizată la Premiile Nebula în 1968 și descrie un viitor postapocaliptic în care multe specii au dispărut, iar androizii sunt atât de umani încât au devenit interzişi. Rick Deckard are misiunea de a-i descoperi pe cei falși. Numai că ei ripostează…
În colecţia Young Adult cititorii vor descoperi un nou roman captivant: CRUZIMEA, de Scott Bergstrom. O carte plină de acţiune, adrenalină şi mister. După răpirea tatălui ei, tânăra Gwendolyn Bloom pornește într-o călătorie neașteptată, care devine o misiune periculoasă. Luându-și altă identitate, coboară în infernul ascuns al criminalilor, al spionilor și al minților diabolice din Europa.