La începutul lunii mai, TV Paprika ne-a bucurat cu episoade noi din „River Cottage în Australia” (sezoanele 2 și 3). Acum, din 24 și 26 mai încolo, postul gastronomic ne aduce două noi producții pline de rețete ingenioase și aventuri culinare la drumul mare: îl revedem pe Hugh Fearnley-Whittingstall în noua emisiune „Trei băieţi flămânzi” și ne delectăm cu „Gustările lui Richo”.
„Trei băieţi flămânzi” (producție 2012) începe pe 24 mai și va fi dată de luni până vineri, de la 21:00 (dar și în reluare, a doua zi, de la 14:30). În format, bucătarul Hugh Fearnley-Whittingstall îi provoacă pe Tim, Thom și Trevor – trei prieteni buni, din Marea Britanie – să petreacă 5 săptămâni pe drumul dinspre River Cottage spre Lands End.
Fără bani, folosind surse de energie regenerabilă pentru mașina lor electrică (o dubă de lapte, care cântărește trei tone și merge cu maxim 27 km/h) și trăind din roadele pământului și mării ori lucrând pentru mâncare, cei trei au parte de aventura vieții lor.
Apoi, din 26 mai, vă propunen să vă petreceți sfârșitul de săptămână alături de TV Paprika și noua emisiune „Gustările lui Richo” (producție 2017).
Titularul personaj este Adrian Richardson, un bucătar din Melbourne, care își deschide un bar axat pe gustări apetisante. Din fiecare episod putem învăța rețete ca măsline umplute cu prosciutto ori băutura perfectă pentru a acompania un minisandviș cu usturoi și crevete.