Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Noutăți Alice Books

Kokoro cel mai vandut roman japonez din toate timpurile Alice Books

Brute

Brute Alice Books

De Dizz Tate
Număr pagini: 252
Traducător: Iulia Dromereschi
Preț: 48 lei

O poveste extravagantă din Florida cu elemente de realism magic, o reinterpretare a Sinuciderii fecioarelor în stilul lui Lynch. În Falls Landing – unde găsești parcuri de distracții, lacuri mlăștinoase și flori-de-hârtie –, ceva sinistru pândește în adâncuri. O gașcă de fete de treisprezece ani gravitează obsesiv în jurul lui Sammy, fiica pastorului local. Sammy e hipnotizantă, mai mare decât ele și îndrăgostită de Eddie. Dar dispare brusc. Unde e? Privind de la distanță, fetele sunt pe cale să descopere un secret întunecat despre orășelul lor însetat de faimă, dar și prețul crud al evadării. Ceea ce scot la iveală le va bântui tot restul vieții.

Printr-un obiectiv frumos, dar brutal, Dizz Tate surprinde violența, ororile și bucuriile nebunești ale adolescenței feminine. Brute este un roman despre prieteniile aparent indestructibile din tinerețe și momentul în care aceste legături se rup pentru totdeauna.

Groapa

Groapa Alice Books

de Hye-young Pyun
Număr pagini: 216
Traducător: Virgil-Mihai Țâru
Preț: 45 lei

Oghi s-a trezit din comă după ce a provocat un accident rutier cumplit, în urma căruia soția lui și-a pierdut viața, iar el a rămas paralizat și desfigurat. Îngrijit de soacră, o văduvă care jelește pierderea singurului ei copil, Oghi este neglijat și lăsat să zacă singur în pat. Lumea lui se reduce la camera în care stă întins și la amintirile legate de relația tulbure cu soția sa, o femeie sensibilă și inteligentă care a reușit să-și îndeplinească un singur scop în viață: amenajarea unei grădini în fața casei. Curând însă, Oghi observă că soacra lui petrece tot mai mult timp în grădina abandonată, smulgând din rădăcini plantele sădite de soția sa și săpând obsesiv gropi din ce în ce mai mari. Întrebată de ce, răspunde că termină ceea ce a început fiica ei.

Kokoro

Kokoro cel mai vandut roman japonez din toate timpurile Alice Books

De Natsume Sōseki
Număr pagini: 320
Traducător: Iolanda Prodan
Preț: 55 lei

• Ediție integrală •

Prima ediție necenzurată în limba română

Rămas singur într-o vacanță de vară la malul mării în Kamakura, un tânăr student descoperă în mulțimea de pe plajă un bărbat mai în vârstă, fascinant și misterios, pe care ajunge să-l numească în scurt timp Sensei. Pe măsură ce relația lor e tot mai strânsă, tânărul student devine din ce în ce mai curios în legătură cu secretele tragice care îl bântuie pe Sensei, cu enigmele tinereții care îi afectează prezentul. Pe fundalul sfârșitului epocii Meiji și al modernizării rapide a Japoniei, legătura lor dăinuie, în ciuda distanței pe care o menține Sensei, măcinat de vinovăție – până într-o zi, când tânărul primește o scrisoare care dezvăluie întreaga poveste a trecutului său. Unul dintre cele mai îndrăgite și mai apreciate romane japoneze, Kokoro este o meditație atemporală asupra iubirii, onoarei și prieteniei.

Kokoro a fost declarat în repetate rânduri, în sondaje efectuate în rândul elevilor, studenților și profesorilor de literatură japoneză, drept cel mai valoros roman japonez din toate timpurile.

Legende & Latte

De Travis Baldree
Număr pagini: 384
Traducător: Iulia Dromereschi
Preț: 55 lei

După un trai cu vărsare de sânge și recompense, Viv își agață, în sfârșit, paloșul în cui. Orca sătulă de lupte își propune să o ia de la început și să deschidă prima cafenea din orașul Thune. Dar rivali vechi și noi stau în calea succesului ei – ca să nu mai spunem că nimeni nu are nici cea mai vagă idee ce este cafeaua. Dacă Viv vrea să lase trecutul în urmă și să-și îndeplinească planurile, nu va reuși de una singură. Dar adevărata răsplată a drumului neexplorat o reprezintă călătorii pe care îi întâlnești pe parcurs. Și fie că sunt aduși laolaltă de magia străveche, de foitaje sau de o ceașcă de cafea proaspătă, ar putea deveni parteneri, o familie și ceva mai profund decât și-ar fi putut închipui vreodată.

Acestea sunt cele mai noi apariții ale editurii Alice Books.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.