Editura Polirom va fi prezentă la cea XVII-a ediţie a Tîrgului Internaţional GAUDEAMUS – Carte de învăţătură cu peste 1.000 de titluri, totalizînd peste 20.000 de volume. Titluri din cele peste 70 de serii şi colecţii şi din cele peste 40 de domenii editoriale se vor găsi la standul editurii (cu o reducere de 20% inclusă în preţ) • Pentru a vizualiza programul integral al evenimentelor editurii Polirom la Tîrgul de carte Gaudeamus, 2010, click aici.
Norman Manea, unul dintre cei mai apreciaţi prozatori şi eseişti români, va fi prezent la Tîrgul de Carte Gaudeamus, în cadrul căruia va participa la o masă rotundă. Pentru a vizualiza întregul program de evenimente la care participă Norman Manea pe parcursul şederii sale în Romania, click aici.
Două lucrări monumentale traduse de curînd în colecţia Plural M, Istoria popoarelor arabe de Albert Hourani şi Fiul lui Dumnezeu şi mistica evreiască de Moshe Idel, se vor găsi la standul editurii Polirom, alături de cele mai recente volume de memorialistică apărute în Seriile de autor „N. Steinhardt” – Escale în timp şi spaţiu şi „Octavian Paler” – Autoportret într-o oglindă spartă.
Cititorii vor avea ocazia să-i întîlnească la Gaudeamus pe: Petru Cimpoeşu, unul dintre prozatorii de primă linie ai ultimilor ani, cu ocazia lansării romanului Firesc, Ovidiu Nimigean, care a publicat recent romanul Rădăcina de bucsau, Bogdan Suceavă, autorul romanului Noaptea cînd cineva a murit pentru tine, care explorează, la peste două decenii de la desfăşurarea evenimentelor, semnificaţiile unor episoade ale revoluţiei române, Doina Uricariu, care îşi va lansa cele două volume de memorialistică şi jurnal, intitulate Maxilarul inferior, cunoscutul psiholog Aurora Liiceanu, cu prilejul lansării celui mai recent volum, La taifas, pe Vasile Ernu şi Bogdan-Alexandru Stănescu, care îşi vor lansa savuroasele dialoguri cuprinse în volumul Ceea ce ne desparte. Epistolarul de la Hanul lui Manuc.
Vizitatorii vor putea găsi la standul Polirom şi cele mai recente titluri din colecţiile dedicate literaturii române: Demonii vîntului de Daniela Zeca, publicat în colecţia Ego. Proză, sau Camionul bulgar de Dumitru Ţepeneag – apărut în colecţia Fiction Ltd.
Cele mai noi traduceri din literatura universală, aşteptate de cititorii din România: Muzeul inocenţei de Orhan Pamuk, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, 2006, Luka şi focul vieţii, cel mai nou roman din seria de autor „Salman Rushdie”, tradus în limba română la numai cîteva luni de la apariţia ediţiei originale, Pagini neaşteptate de Julio Cortazar, publicat cu ocazia împlinirii a douăzeci şi cinci de ani de la moartea scriitorului, volumul de memorii al lui George Orwell, Jurnale, o perspectivă din interior asupra vieţii unuia dintre cei mai inteligenţi scriitori şi vizionari ai secolului XX, Aparatul de fotografiat, cel mai recent roman al lui Günter Grass, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, precum şi romanele: Ministerul durerii de Dubravka Ugrešić, tradus în peste 20 de ţări, nominalizat la prestigioasele Prix Femina şi Independent Foreign Fiction Prize UK şi Copiii lui Hansen de Dubravka Ugrešić, cîştigător al premiului Mesa Selimovic (cel mai bun roman publicat în 2004 în Bosnia şi Herţegovina, Croaţia, Muntenegru şi Serbia) – vor fi lansate la această ediţie a tîrgului.
Volume de non-fiction, recent publicate la Polirom, se vor găsi de asemenea la stand: Istoria Imperiului bizantin de A.A. Vasiliev, unul dintre cei mai reputaţi bizantinologi, Cantemireştii. Aventura europeană a unei familii princiare din secolul al XVIII-lea de Ştefan Lemny, istoric român naturalizat francez, Scrieri I, primul volum din seria „Părinţii Apostolici”, ce oferă posibilitatea de a cunoaşte începuturile creştinismului, Istoria României prin concepte coordonat de profesorii de istorie, Victor Neumann şi Armin Heinen, Credo de Jaroslav Pelikan, rezultatul unei activităţi de cercetare academică a crezurilor şi mărturisirilor de credinţă, desfăşurată în ultimii 60 de ani.
Găsiţi în attach programul nostru de lansări, cu diacritice.
În perioada 18-22 noiembrie, în Pavilionul Central Romexpo din Bucureşti (Bulevardul Mărăşti nr. 65 – 67, Piaţa Presei Libere), va avea loc cea de a XVII-a ediţie a Tîrgului Internaţional GAUDEAMUS – Carte de învăţătură, manifestare cu o tradiţie începută în 1994, iniţiată şi organizată de Societatea Română de Radiodifuziune, ca parte din Programul LECTURA.
Începînd cu acest an, Tîrgul Internaţional GAUDEAMUS va avea, la fiecare ediţie, un invitat de onoare. În 2010, Invitatul de Onoare este Belgia iar preşedintele de Onoare al Tîrgului este domnul Jaques Dubois, filolog belgian cu o solidă reputaţie internaţională, profesor de literatură modernă şi de sociologie a literaturii la Universitatea din Liege, autor a numeroase studii de specialitate recunoscute pe plan mondial, cu precădere în sfera romanului poliţist şi a operei lui Georges Simenon.
Programul de vizitare a tîrgului:
– joi, 18 noiembrie: 16.00 – 21.00
– vineri, 19 noiembrie – duminică, 21 noiembrie: 10.00 – 20.00
– luni, 22 noiembrie: 10.00 – 16.00
Accesul general al vizitatorilor în incinta tîrgului va fi permis pe baza biletelor de intrare, în valoare de 4 lei, şi a abonamentelor (valabile pentru întreaga perioadă a tîrgului, în valoare de 10 lei), care constituie totodată şi suportul pentru Tombola GAUDEAMUS. Elevii, studenţii, cadrele didactice, pensionarii, membrii uniunilor de scriitori şi jurnaliştii au intrarea liberă, pe baza documentelor specifice.
Programul de evenimente al editurilor Polirom, mai jos:
Vineri, 19 noiembrie
• ora 18.30: Masă rotundă, cu tema Norman Manea: obsesia incertitudinii – un eveniment organizat de Editura Polirom, Ambasada Franţei în România şi Institutul Francez Participă: Norman Manea, Edward Kanterian, Paul Cornea, Carmen Muşat, Daniel Cristea-Enache, Paul Cernat, Claudiu Turcuş Moderator: Ovidiu Şimonca
Locaţie: Bursa de contacte 3.20
Sîmbătă, 20 noiembrie
• ora 12.00: Lansarea volumului Pagini neaşteptate, scrieri inedite de Julio Cortázar, traduse în premieră
Prezintă: Andrei Ionescu, Tudora Şandru Mehedinţi, Oana Boca
Locaţie: standul editurilor Polirom şi Cartea Românească
• ora 12.30: Lansarea celei mai recente cărţi semnate Salman Rushdie, Luka şi focul vieţii
Prezintă: Florin Iaru, Bogdan-Alexandru Stănescu
Locaţie: standul editurilor Polirom şi Cartea Românească
• ora 13.00: Lansarea volumului La taifas de Aurora Liiceanu
Prezintă: Cristian Teodorescu, Oana Boca
Locaţie: standul editurilor Polirom şi Cartea Românească
• ora 13.30: Lansarea celui mai recent roman al lui Orhan Pamuk, Muzeul inocenţei
Prezintă: Cezar Paul-Bădescu, Luminiţa Munteanu, Bogdan-Alexandru Stănescu
Locaţie: standul editurilor Polirom şi Cartea Românească
• ora 14.00: Lansarea volumului Războaiele mele, Adelin Petrişor
Prezintă: Cristi Tabără
Locaţie: Standul Dacia
• ora 15.30: Lansarea romanului Rădăcina de bucsau, O.Nimigean
Prezintă: Daniel Cristea-Enache, Bogdan-Alexandru Stănescu, Lucian Dan Teodorovici
Locaţie: standul editurilor Polirom şi Cartea Românească
• ora 16.00: Lansarea romanului Firesc, Petru Cimpoeşu
Prezintă: Cosmin Ciotloş, Daniel Cristea-Enache
Locaţie: standul editurilor Polirom şi Cartea Românească
• ora 17.30: Istorie şi literatură: lansarea volumelor Jurnale de George Orwell, Aparatul de fotografiat de Günter Grass şi în slujba poporului de Yan Lianke (colecţia „Biblioteca Polirom”)
Prezintă: Vasile Ernu, Costi Rogozanu, Iulia Popovici
Locaţie: standul editurilor Polirom şi Cartea Românească
• ora 18.00: Lansarea volumului Ceea ce ne desparte. Epistolarul de la Hanul lui Manuc, Vasile Ernu, Bogdan-Alexandru Stănescu
Prezintă: Daniel Cristea-Enache, Costi Rogozanu
Locaţie: standul editurilor Polirom şi Cartea Românească
Duminică, 21 noiembrie
• ora 13.00: Literaturi balcanice: lansarea romanelor Ministerul durerii de Dubravka Ugrešić şi Copiii lui Hansen de Ognjen Spahić
Prezintă: Elena Vlădăreanu, Adela Greceanu, Oana Boca
Locaţie: standul editurilor Polirom şi Cartea Românească
• ora 14.30: Lansarea volumului Istoria României prin concepte, Victor Neumann, Armin Heinen
Prezintă: Mihai-Răzvan Ungureanu, Mircea Vasilescu, Adrian Şerban
Locaţie: standul editurilor Polirom şi Cartea Românească
• ora 14.00: Lansarea volumului Maxilarul inferior, Doina Uricariu
Prezintă: Livius Ciocârlie, Mihai Şora, Daniel Cristea-Enache
Locaţie: standul editurilor Polirom şi Cartea Românească
• ora 16.00: Lansarea romanului Noaptea cînd cineva a murit pentru tine, Bogdan Suceavă
Prezintă: Paul Cernat, Cătălin Sturza, Radu Voinescu, Lucian Dan Teodorovici
Locaţie: standul editurilor Polirom şi Cartea Românească
• ora 17.00: Lansarea volumului Provizoratul istoric, Principele Radu Al României
Prezintă: Acad. Dinu C. Giurescu, Adrian Şerban
Locaţie: Standul Dacia