Este oficial – CELCO a devenit sponsor și partener al echipei de fotbal FCV FARUL Constanța
Începând cu 2021, CELCO continuă tradiția susținerii sportului românesc prin sponsorizarea clubului FCV Farul Constanța.
„Fotbalul înseamnă pasiune și ne dorim ca această efervescență să existe în orașul nostru. Suntem toți diferiți, dar știm că fotbalul ne unește. Și suntem mândri că, datorită unor mari sportivi, precum Gică Hagi, orașul Constanța este însemnat pe harta sportului la cel mai înalt nivel.” Președinte Grup CELCO, Niculae Dușu.
Dușu Niculae – Președintele Grupului DD CELCO – Suntem încântați să putem fi alături de Clubul Farul. Faptul că echipa primește la renaștere suflul domnului Gheorghe Hagi ne bucură, ne onorează și ne transmite imboldul spiritului de învingător.
Fabrica CELCO produce materialele de construcție ale viitorului, sustenabile și ecologice și, de aceea, avem acest elan către tot ce promovează un stil de viață sănătos. Suntem întodeauna deschiși către mișcare și sport, iar ca dovadă stau cluburile sportive constănțene, cărora ne alăturăm, așa cum sunt Cluburile FCV Farul Constanta și Handbal Club Dobrogea Sud. De asemenea, de 14 ani organizam Cupa Celco la Tenis, iar anul acesta ne pregătim deja pentru a 2-a ediție a Turului Ciclist Celco – Marea Neagră. Suntem alături de comunitatea locală și sportivii noștri, mai ales că valorile și aspirațiile noastre sunt comune: obținem performanță prin muncă în echipă, profsionalism și fair play.
Resposabilitatea socială a companiei CELCO se manifestă dintodeauna prin promovarea și implementarea unui mod de trai echilibrat, iar de acum implicarea noastră este vizibilă atât pe terenul, cât și pe echipamentele sportivilor clubului FCV Farul.
Gheorghe Hagi – Manager tehnic Farul – “Ne bucurăm să avem alături de noi un partener puternic așa cum este Celco, o companie de renume în industria materialelor de construcții. Este important că două branduri importante ale Constanței, Farul și Celco, își unesc forțele pentru dezvoltarea sportului, un segment social esențial în creșterea și educarea tinerilor din oraș și din întreaga Dobrogea”.
Toată această activitate de susținere a sportului face parte din strategia companiei de implicare socială, în educație și sport, și se îmbină perfect cu misiunea proprie de a fi profesioniști și competitivi în toate acțiunile pe care compania le întreprinde. CELCO manifestă deschidere și interes față de toate mediile care influențează viața, implicându-se prin sponsorizări culturale și sociale, organizarea de ateliere și evenimente pentru copii, conferințe, demonstrații, training-uri și altele.