Asia Express, cel mai dur reality show din România, revine cu un nou sezon la Antena 1. În acest an, cursa celor 9 perechi de vedete se va desfășura în Filipine și Taiwan.
Concurenții care pornesc pe Drumul Comorilor vor avea de respectat aceleași reguli ca și până acum: au la dispoziție un dolar pe zi, trebuie să își găsească singuri mâncare, cazare și transport, să treacă peste barierele culturale, peste cele lingvistice, să iasă din zona de confort și să își depășească limitele fizice și psihice pentru a ajunge la comoara de 30.000 de Euro, marele premiu de la finalul cursei.
România este prima țară care va porni în aventura Asia Express pe ruta Filipine – Taiwan. Cele două destinații au mai fost incluse până acum în traseul concurenților, dar niciodată în această formulă. Dacă în anii trecuți concurenții încercau să se familiarizeze cu traseul urmărind sezoane din alte țări, de data asta va fi ceva complet nou atât pentru ei, cât și pentru echipa de producție.
Asia Express revine la Antena 1 în primăvara anului viitor. Până atunci, telespectatorii vor fi informați despre tot ce se petrece la filmări printr-un Jurnal de Asia, difuzat atât pe TV, cât și on-line în perioada în care au loc filmările din Filipine și Taiwan.