Personalizarea este unul din elementele definitorii pentru clienţii MINI. Alături de opţiunile care pot fi comandate în fabrică, există şi o gamă largă de soluţii tuning după achiziţie (aşa cum sunt setul suplimentar de faruri, posibilităţile de personalizare a acoperişului sau, mai nou, gama MINI YOURS).
O altă expresie a individualităţii este gama de ediţii speciale care vin cu scheme de culori şi elemente de design unice. Noul MINI Seven este primul astfel de model al noii generaţii MINI. După ce a fost prezentat la Salonul Auto de la Paris, noul MINI Seven poate fi comandat şi în România.
Numele noului model de design rememorează premiera revoluţionarului automobil britanic de clasă mică, eveniment ce a avut loc acum mai bine de cinci decenii şi jumătate. Primul exemplar al modelului cu patru locuri, cunoscut în prezent drept clasicul Mini, a ieşit de pe linia de producţie sub denumirea Austin Seven. Austin a produs şi în perioada interbelică un model cu acelaşi nume, un automobil compact şi accesibil. Oferit sub licenţă fabricii de automobile germane din Eisenach, a fost prima maşina care avea să fie fabricată sub sigla BMW – BMW 3/15, recunoscută la acea vreme şi sub numele de „BMW Dixie”.
MINI Seven este disponibil pentru versiunile MINI Hatch 3 şi 5 uşi, pentru motorizările benzină Cooper, Cooper S şi versiunile diesel Cooper D şi Cooper SD.
Noul model se regăseşte prezentat în lista de preţuri ca pachet de opţionale „MINI Seven” şi oferă o gamă unică de elemente de personalizare. Culoarea contrastantă a acoperişului şi a capacelor de la oglinzile retrovizoare – finisate în premieră absolută în culoarea Melting Silver -, benzile exclusive pentru capotă şi elementele decorative, precum şi jantele de 17 ţoli, din aliaj uşor, în design bicolor MINI Seven subliniază stilul individual al modelului la exterior. Accentele exclusive din interior includ, printre altele, scaunele sport tapiţate cu combinaţie de stofă şi piele în culoare Diamond Malt Brown, creată exclusiv pentru modelul special.
Alternativ, pachetul de echipamente „MINI Seven Chili” vine, alături de elementele de personalizare specifice modelului special, cu o gamă largă de opţiuni precum – volan multifuncţional, covoraşe din velur, scaun pasager faţă reglabil pe înălţime, pachet compartiment depozitare, Pachet MINI Excitement, MINI Driving Modes, senzor de ploaie, aer condiţionat automat, computer de bord, pachet lumini, lumini de ceaţă LED, faruri LED, semnalizatoare de direcţie albe.
În funcţie de versiunea de motorizare, pachetul „MINI Seven” este disponibil începând de la 1731 Euro cu TVA inclus, în timp ce „MINI Seven Chili” poate fi selectat începând de la 4074 Euro cu TVA inclus.