Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Noul MINI Cabrio – Preţuri şi start comenzi în România

Noul MINI Cabrio este pregătit pentru lansarea pe piaţa din România. Noul model este deja disponibil pentru comenzi, cu un preţ de început de 20250 Euro fără TVA (24300 Euro cu TVA) pentru versiunea MINI Cooper Cabrio (cu motorizare pe benzină de 3 cilindri, 1,5 litri şi 136 CP), în timp ce primele livrări sunt aşteptate în luna martie a acestui an.

Gama de motorizări este completată de MINI Cooper S Cabrio, cu un preţ de pornire de 24500 Euro fără TVA (29400 Euro cu TVA), echipat cu un motor pe benzină de 4 clindri, 2 litri şi 192 CP). MINI Cooper D dispune de un propulsor diesel de 3 clindri şi 1,5 litri care dezvoltă 116 CP şi este disponibil începând de la 21650 Euro fără TVA (25980 Euro cu TVA).

MINI Cabriolet este un model emoţional cu un design pe măsură, care păstrează o imagine sportivă. În spiritul mărcii, este definit de proporţiile caracteristice cu suprafeţe puternic sculptate şi o siluetă alungită dinamic, oferind o interpretare actualizată a elementelor clasice de design ale mărcii: faruri rotunde şi stopuri cu contururi cromate, grilă hexagonală a radiatorului sau montanţii de culoare negară.


Soft top-ul textil de calitate este oferit cu mecanism de deschidere/închidere complet automat, precum şi funcţie de culisare a acoperişului. În premieră, acţionarea este complet electrică şi, prin urmare, foarte silenţioasă. O premieră pentru model este soft top-ul MINI Yours cu grafica Union Jack ţesută. Deschiderea şi închiderea acoperişului şi a geamurilor laterale se face în 18 secunde şi este posibilă şi în timpul călătoriei, la viteze de până la 30 km/h. Volumul portbagajului a fost extins cu aproximativ 25%, la 215 litri cu acoperişul închis şi 160 de litri cu acoperişul deschis. Echiparea standard include spătare spate cu rabatare divizată, facilitate extinsă de încărcare şi funcţie Easy Load.

Noul MINI Cabriolet vine cu dimensiuni crescute pentru un plus de confort şi ergonomie: +98 de milimetri în lungime, +44 de milimetri în lăţime şi +7 milimetri în înălţime; ecartament mai lung (+28 de milimetri); lăţime mai mare a ampatamentului (+42 de milimetri în faţă, +34 de milimetri în spate). Modelul vine cu noi scaune faţă, cu gamă mai mare de ajustare, acces mai confortabil şi suprafaţă mai lungă a scaunelor pentru pasagerii din spate. Totodată, scaunele spate individuale, cu suport lateral optimizat, oferă un confort îmbunătăţit. Volumul portbagajului a fost extins cu aproximativ 25%, la 215 litri cu acoperişul închis şi 160 de litri cu acoperişul deschis. Echiparea standard include spătare spate cu rabatare divizată, facilitate extinsă de încărcare şi funcţie Easy Load.

Sentimentul go-kart tipic MINI este asigurat prin tehnologia suspensiei, cu reglaj specific modelului combinat cu ecartament lat şi ampatament lung. Punte faţă este în configuraţie cu braţ transversal şi punte spate cu multibraţ, cu rigiditate crescută şi masă redusă. Sunt oferite o serie de sisteme standard precum Servotronic, asistarea dinamică a direcţiei în funcţie de viteză, şi Dynamic Stability Control (DSC / control dinamic al stabilităţii) care include Dynamic Traction Control (DTC / control dinamic al tracţiunii) şi Electronic Differential Lock Control (EDLC / control electronic al diferenţialului blocant) ca dotări standard. Suplimentar, MINI Cooper S Cabriolet dispune de Performance Control, un mod sportiv de funcţionare al sistemului de control al stabilităţii. Alte opţiuni disponibile: Dynamic Damper Control (control dinamic al amortizoarelor – în premieră disponibil), suspensie sport. Jante de 15 sau 16 ţoli, din aliaj uşor, sunt în echiparea standard, în timp ce opţional se oferă jante cu dimensiunea de până la 18 ţoli.

Multe dotări inovatoare sunt oferite în premieră pe MINI Cabriolet: faruri LED cu lumini LED de zi şi stopuri LED; distribuţie adaptivă a luminii şi semnalizatoare LED; proiectoare LED de ceaţă; pachet de iluminare cu lumini LED pentru interior şi ambientale; MINI Head-Up Display; Parking Assistant, Driving Assistant cu tempomat activ bazat pe cameră video, avertizare de coliziune şi de pietoni cu funcţie de frânare iniţială; asistent pentru faza lungă; detectare a indicatoarelor rutiere pentru limitare de viteză şi depăşire interzisă; cameră pentru mers înapoi.

Gama de opţiuni este vine cu o gamă extinsă pentru îmbunătăţirea plăcerii condusului, a confortului şi a stilului individual include aer condiţionat automat cu reglaj pe două zone şi mod de funcţionare decapotat, încălzire a scaunelor, Comfort Access, Always Open Timer cu conţinut de afişare nou, deflector nou de vânt cu masă redusă şi montare simplificată, senzor de ploaie cu control automat al fazei scurte, pachet MINI Excitement care include proiecţie a logo-ului MINI din oglinda retrovizoare în suprafaţa din faţa uşii de pe partea pasagerului, încălzire a parbrizului , sistem de navigaţie MINI şi pachet de echipamente Wired care include sistem de navigaţie Professional cu controler MINI Touch, Radio MINI Visual Boost, funcţii Apps pentru integrarea aplicaţiilor de pe telefonul mobil şi preechipare Bluetooth pentru telefonul mobil.

By Liliana K

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.