Un nou notebook pentru afaceri de la Dell – si un nou etalon in materie de raport calitate-pret pe segmentul clientilor companii din regiunea EMEA
Noul LatitudeTM 131L asigură productivitate sporită şi consum de energie redus pentru utilizatorii aflaţi în mişcare
Dell şi-a extins astăzi portofoliul de produse mobile, prin lansarea sistemului Dell Latitude 131L: un notebook elegant şi accesibil, destinat companiilor din Europa, Orientul Mijlociu şi Africa (EMEA). Notebook-ul oferă performanţe crescute şi reduce consumul de energie, atât în spaţiile de lucru clasice (fixe), cât şi în mediul mobil.
Latitude 131L este primul notebook pentru afaceri de la Dell care oferă posibilitatea încorporării de procesoare AMD™. Cu opţiuni extinse de personalizare şi caracteristici ideale pentru activităţile curente de afaceri, notebook-ul este dotat cu ecran cu aspect lat de 15,4" şi poate fi configurat cu procesor AMD Mobile SempronTM sau AMD TurionTM 64×2 Mobile (dual-core).
„Dell continuă să îşi dezvolte portofoliul de notebook-uri, pentru a ajuta companiile să-şi desfăşoare activitatea şi în afara spaţiilor de lucru clasice, fixe”, a declarat Eric Greffier, Director, Client Products, Dell EMEA. „Prin intermediul notebook-urilor inovatoare şi accesibile pe care le oferim, ne ajutăm clienţii să-şi fructifice la maximum investiţiile în tehnologii mobile – ca să poată obţine progrese semnificative atât în ceea ce priveşte productivitatea, cât şi în ceea ce priveşte costurile energetice, şi să-şi dezvolte, în acelaşi timp, o forţă de muncă într-adevăr mobilă.”
Prin aplicarea setărilor de eficienţă energetică Dell Energy SmartTM, noul notebook Latitude poate reduce atât consumul de electricitate, cât şi costurile clienţilor. Pentru mai multe informaţii despre beneficiile energetice ale notebook-ului Latitude, utilizatorii pot consulta www.dell.com/energy.
Detalii suplimentare despre produs
- Latitude 131L dispune de tehnologii avansate, printre care se numără:
- Opţiuni grafice integrate
- Ecran cu aspect lat
- Compatibilitate de bază cu sistemul de operare Windows Vista™ 1
- Gestionare facilă a setărilor, prin aplicaţia Dell QuickSet
- Opţional, serviciul CompleteCare Accidental Damage (acoperire în caz de accidente)2
- Service şi suport – disponibile pe o perioadă de până la trei ani
Notebook-ul Latitude 131L echipat cu procesor mobil standard AMD SempronTM este disponibil în zona EMEA, la preţul de pornire de 655 EUR, sumă care nu include TVA şi taxele de livrare. În cazul dotării cu tehnologie mobilă dual-core AMD TurionTM 64 X2, preţul notebook-ului porneşte de la 705 EUR.
{mosloadposition user10}