De curând, Monica Constantinescu a fost promovată Director Financiar al Danone România.
Monica Constantinescu face parte din echipa Danone din anul 2004, când a ocupat poziţia de Şef al Departamentului de Control Financiar. Monica s-a impus în primii 4 ani ca un profesionist de talent şi un lider inspirat, astfel încât în ianuarie 2008 a fost promovată pe postul de Manager Financiar, post pe care l-a deţinut până anul acesta. În calitate de Director Financiar, Monica se ocupă de coordonarea întregului departament financiar, fiind în acelaşi timp şi membru în Consiliul Director al Danone România.
“Materializarea aşteptărilor mele şi a obiectivelor departamentului pe care îl conduc sunt strâns legate de cooperarea şi buna funcţionare a echipei. Îmi doresc ca împreună, să menţinem trendul ascendent al rezultatelor financiare din ultimii ani şi să depăşim constrângerile impuse de situaţia de criză economică, prin care suntem nevoiţi să trecem” a declarat noul Director Financiar al Danone România.
Monica Constantinescu – licenţiată a ASE, şi-a început cariera în anul 2000, ca Asociat Asistent la PricewaterhouseCoopers. În 2003 a fost promovată în funcţia Asociat Senior, iar în anul 2004 a devenit Asistent Manager. Monica este membru al ACCA (Association of the Chartered Certified Accountants – UK), membru al Camerei Auditorilor Financiari şi începând cu anul 2008, membru IIA (Institute of Internal Auditors – SUA).
{mosloadposition user10}