Silke Schneider-Flaig
Editura ALL
Noul cod al bunelor maniere are un subtitlu care spune multe: "Ghid actualizat pentru un comportament adecvat". Intr-adevar, avem de-a face cu o carte cuprinzatoare cu sfaturi si reguli de buna purtare in diverse situatii.
Totul incepe cu bazele comportamentului, un prim capitol care se opreste asupra unor elemente de baza (in mod evident), care sunt insa des uitate in practica. Lucrarea continua cu reguli pentru comportamentul adecvat in viata privata – elemente care tin de imbracamintea selectata, comportamentul gazdei si al invitatilor, reguli de comportament la hotel, la film/teatru si multe altele similare. Cel de-al treilea mare capitol se opreste asupra regulilor din viata profesionala – de la stiluri de redactare a mesajelor si pana la discutiile la telefon, in cadrul sedintelor si in timpul interviurilor de angajare. Ultimul mare capitol prezinta reguli de comportament pe plan international, cu alte cuvinte aici veti gasi reguli pentru diverse tari intrucat, asa cum bine stim, fiecare cultura si tara prezinta elemente specifice.
Stilul in care este redactata cartea este unul accesibil, iar gruparea regulilor de comportament pe situatii, cu sfaturi si observatii clare ajuta foarte mult la intelegerea si mai ales adoptarea regulilor. Veti regasi, desigur, multe norme pe care le respectati, dar poate veti vedea si unele pe care nu le stiati sau pe care le vedeti des incalcate de interlocutori/colegi/prieteni. Poate ca, in aceste cazuri, n-ar strica sa le recomandati cartea – lucrarea potrivindu-se de altfel minunat si ca un volum de regasit in orice companie.
"Cartea pune la dispozitie sfaturi si propuneri pentru a actiona eficient in aproape toate situatiile si pentru a fi stapani pe dumneavoastra@ precizeaza, Silke Schneider-Flaig care admite de asemenea ca pot sa existe si gafe in viata reala, momente care sa nu poata fi ratate si care trebuie sa fie gestionate cu calm.
Va recomandam sa cititi aceasta carte si apoi sa ne trimiteti comentariul dumneavoastra cu privire la ea pe adresa loredana at prwave.ro si poate aparea pe site.