Încălzirea pe lemne, realizată cu tehnologia corespunzătoare, va deveni din ce în ce mai utilizată în viitor. Noul cazan pe combustibil solid, cu gazeificare, perfecţionat de Buderus şi introdus pe piaţă – modelul Logano S121-2 – utilizează soluţii tehnologice avansate, astfel încât generarea căldurii să fie cât mai economică, cât mai eficientă energetic şi, în acelaşi timp, cu un impact cât mai redus asupra mediului înconjurător.
Având dimensiuni compacte şi un design nou, robust şi puternic, cazanul Logano S121-2 asigură un grad ridicat de confort pentru utilizatori şi un nivel optim de randament. Pentru o durată lungă de viaţă, cazanul are în componenţă cărămidă refractară de cea mai înaltă calitate. Automatizarea de ultimă generaţie Logamatic R-2112, cu care este dotat cazanul, coordonează funcţionarea echilibrată şi în siguranţă a componentelor sistemului termotehnic şi, de asemenea, asigură o ardere curată şi ecologică a combustibilului, precum şi utilizarea eficientă a energiei termice eliberate de lemn.
Eficienţă ridicată datorită tehnologiei de gazeificare
Funcţionarea optimizată a cazanului se bazează pe principiul arderii pirolitice. Acest procedeu de combustie determină ca flacăra să fie efectiv „răsturnată”, astfel încât are loc gazeificarea lemnului, dar fără să se ardă dintr-o dată întreaga cantitate de lemn alimentată în cazan. Perioadele lungi de ardere reprezintă un avantaj, o premisă importantă pentru o încălzire pe lemne eficientă şi confortabilă. Cazanul Logano S121-2 este echipat cu o cameră de alimentare de dimensiuni mari – accesibilă prin partea frontală, oferind spaţiu suficient pentru bucăţi de lemn de până la 55 de centimetri – şi cu un compartiment pentru cenuşă de dimensiuni generoase, astfel încât utilizatorul să se poată relaxa în atmosfera caldă şi confortabilă asigurată de funcţionarea cazanului. Ventilatorul pentru gaze arse integrat, automatizarea Logamatic R-2112 şi serpentina de răcire sunt incluse în dotarea standard a cazanului. Noua automatizare Logamatic R-2112 permite atât reglarea manuală a ventilatorului, cât şi acţionarea automată a acestuia, în funcţie de temperatura gazelor arse, transformând atât utilizarea, cât şi întreţinerea cazanului în activităţi simple.
Cazanul Logano S121-2, cu trei nivele de putere (26, 32 şi 38 kW), poate fi integrat cu uşurinţă în cadrul sistemelor de încălzire existente. Astfel, cazanul poate fi utilizat atât independent, cât şi împreună cu o centrală termică pe motorină sau pe gaz metan. La fel ca în cazul tuturor cazanelor Buderus pe lemne, cu gazeificare, zonele de ardere sunt căptuşite cu cărămidă refractară de cea mai înaltă calitate, cu o durată lungă de viaţă, pentru utilizarea şi valorificarea la maximum a capacităţii calorice a combustibilului. Construcţia robustă din oţel garantează obţinerea energiei termice corespunzătoare, asigură un nivel ridicat de fiabilitate şi o durată lungă de viaţă a cazanului.
Mai multe informaţii despre cazanul Logano S121-2 pot fi găsite pe pagina de internet //www.buderus.ro/?page_id=4294.