“Cel mai negru negru din lume” creează un efect vizual special pentru cea mai nouă generaţie a modelului Sports Activity Coupé BMW
Bucureşti/München. În septembrie, Salonul Auto de la Frankfurt va reprezenta scena pe care are loc premiera mondială a celei de-a treia generaţii BMW X6, automobilul care a pus bazele segmentului Sports Activity Coupé în urmă cu 12 ani. La eveniment BMW va prezenta şi un unicat spectaculos vopsit în nanostructura Vantablack® VBx2 care evidenţiază perfect limbajul de design expresiv şi apariţia puternică, dominantă şi încrezătoare a noului BMW X6. Acest show car exclusiv este rezultatul colaborării între BMW şi Surrey NanoSystems, inventatorii tehnologiei Vantablack.
BMW X6 este primul şi singurul automobil din lume care dispune de o finisare Vantablack VBx2. “În trecut am refuzat numeroase cereri din partea a diferiţi constructori auto”, explică Ben Jensen, fondator şi director tehnic executiv al Surrey NanoSystems. “Am folosit BMW X6 şi designul său expresiv unic pentru a pune ideea în aplicare.” Cu elemente de design spectaculoase precum grila opţională Iconic Glow, farurile duble distinctive şi stopurile desenate expresiv, noul BMW X6 oferă contraste fascinante pentru a pune în valoare finisarea Vantablack VBx2, care schimbă percepţia vizuală a privitorului asupra formei tridimensionale a unui obiect.
Ochiul uman percepe Vantablack ca fiind bidimensională
O suprafaţă acoperită cu Vantablack îşi pierde trăsăturile definitorii pentru ochiul uman, obiectele părând a fi bidimensionale. Acest lucru poate fi interpretat de creier ca o privire într-o gaură sau chiar în gol, ceea ce face Vantablack un finisaj mai degrabă nepotrivit pentru un automobil, pentru că elimină aproape toate detaliile de design. Din acest motiv, BMW X6 a fost acoperit în varianta VBx2, dezvoltată iniţial pentru utilizare în aplicaţii arhitecturale şi ştiinţifice. Această vopsea poate fi pulverizată şi are o reflectare emisferică totală (THR) de un procent, ceea ce înseamnă că încă este considerată “supernegru”, cu un nivel mic de reflexie din orice unghi. Astfel, materialele vopsite cu ea par să-şi piardă apariţia tridimensională – aşa cum demonstrează în mod impresionant la BMW X6.
Vantablack: “cel mai negru negru”, dezvoltat pentru aplicaţii aerospaţiale
Numele Vantablack a devenit deja sinonim cu o întreagă gamă de lacuri şi vopseluri foarte negre precum VBx2. În primele două silabe conţine un acronim al tehnologiei care permite acest negru profund, care vine de la Vertically Aligned Nano Tube Array (matrice de nanotuburi aliniate vertical), o matrice realizată din carbon. Fiecare dintre aceste nanotuburi de carbon are o lungime de 14-50 micrometri, cu un diametru de 20 nanometri, de aproape 5.000 de ori mai subţire decât părul uman. În consecinţă, aproape un miliard de aceste nanotuburi de carbon aliniate vertical intră într-un centimetru pătrat. Orice sursă de lumină incidentă pe această suprafaţă este absorbită aproape complet, nu reflectată, şi este transformată eficient în căldură.
Iniţial, această tehnologie a fost dezvoltată pentru acoperirea componentelor utilizate în spaţiu. Întrucât Vantablack poate fi aplicată la temperaturi de până la 430 de grade Celsius, este potrivită pentru materiale delicate precum aluminiu, iar componentele optice acoperite cu Vantablack permit observarea stelelor slabe şi a galaxiilor îndepărtate ce sunt greu de detectat prin lumina împrăştiată de soare. Prima generaţie de Vantablack, introdusă de Surrey NanoSystems în 2014, absorbea până la 99,965% din lumină, eliminând astfel aproape complet reflexia şi lumina împrăştiată.
Interviu cu Ben Jensen, inventatorul Vantablack şi fondatorul Surrey NanoSystems
Care a fost primul tău gând când ai abordat ideea de a oferi o finisare Vantablack unui BMW X6?
Ben Jensen: Sincer să fiu, am primit cereri de la majoritatea producătorilor auto mari, aproape din ziua când am lansat materialul original în 2014, dar mereu am spus “nu”. Acest lucru s-a datorat şi faptului că am avut un material potrivit doar când am venit cu VBx2. Când am fost abordaţi de BMW, încă eram destul de ezitanţi dacă să încercăm. Dar noul X6 a arătat atât de diferit încât ni s-a părut că este alegerea cea mai bună.
V-aţi îndeplinit aşteptările?
Jensen: Cred că aşteptările noastre au fost depăşite. BMW X6 în Vantablack arată absolut fantastic. Ne-am dat seamă şi că nu ar fi funcţionat dacă am fi utilizat materialul original, pentru că privitorul ar fi pierdut orice sentiment de tridimensionalitate. VBx2, cu capacitatea sa de reflexie de 1%, oferă suficiente indicii ale formei. Adăugaţi la aceasta contrastul dintre suprafaţa negru mat şi detalii precum grila Iconic Glow, faruri şi geamuri – totul este realizat superb.
Vorbind ipotetic, îţi poţi imagina Vantablack VBx2 devenind o opţiune de finisare obişnuită pentru oamenii care cumpără un automobil în viitor?
Jensen: Cred că a funcţionat foarte bine la BMW X6 datorită dimensiunii maşinii, formei sale distinctive şi a cât de impunătoare este. Dacă aplici o vopsea ca aceasta pe un automobil convenţional, lipsit de un design distinctiv, probabil că ar lipsi impactul. În plus, dezvoltarea unei vopsele auto Vantablack VBx2, suficient de rezistentă la utilizarea cotidiană, este o provocare tehnologică imensă.
Cu toate acestea, Vantablack are deja un rol important în tehnologia auto avansată…
Jensen: Într-adevăr, materialul este utilizat acum din ce în ce mai mult în diferite tipuri de echipamente cu senzori bazaţi pe laser pentru sisteme de asistare a condusului şi tehnologii pentru condus autonom, de exemplu. Folosim această soluţie pentru că lumina solară poate cauza o degradare a performanţelor la aceste sisteme. Un strat Vantablack elimină aceste probleme şi rezultatul este o creştere a siguranţei.
Interviu cu Hussein Al Attar, director de creaţie pentru design auto la Designworks şi designer responsabil pentru noul BMW X6
Ce înseamnă pentru tine că BMW X6 al tău este primul automobil din lume ales pentru un asemenea proiect de către producătorii Vantablack?
Al Attar: Prima dată am auzit de Vantablack în urmă cu câţiva ani – şi am fost absolut fascinat de tehnologie de atunci. Aşa că, pentru mine, este o mare realizare. Când colegii mi-au spus despre o posibilă colaborare acum câteva luni, am fost foarte fericit.
Ce face ca BMW X6 să fie automobilul perfect pentru acest proiect?
Al Attar: Intern, deseori ne referim la BMW X6 ca fiind “Bestia”. Cred că acest lucru spune tot. Finisarea Vantablack VBx2 accentuează acest aspect şi face BMW X6 să arate foarte ameninţător. Mai mult, BMW X6 a fost mereu cel mai provocator şi imposibil de ignorat model din portofoliul nostru. Aşa că de ce să nu accentuăm acest lucru şi mai mult, cu o finisare care pur şi simplu captează atenţia privitorului? La urma urmelor, asta a însemnat BMW X6 dintotdeauna.
Dar finisarea Vantablack face obiectele să pară bidimensionale. Nu o face să fie vopseaua cea mai nepotrivită pentru o maşină, în special pentru una cu designul expresiv precum BMW X6?
Al Attar: Da, există o anumită contradicţie inerentă. Dar exact acest lucru o face interesantă şi explică de ce BMW X6 este automobilul perfect pentru acest proiect. În plus, Vantablack VBx2 deschide noi posibilităţi pentru noi, ca designeri. De multe ori preferăm să vorbim despre siluete şi proporţii decât de suprafeţe şi linii. Învelişul Vantablack VBx2 are în vedere aceste aspecte fundamentale ale designului auto, fără a se distrage atenţia de la lumină şi reflexii. Sunt foarte mândru de cât de frumos este noul BMW X6, inclusiv suprafeţele sale îndrăzneţe şi expresive. Dar cea mai remarcabilă evoluţie faţă de predecesor priveşte proporţiile sale. Iar aceasta este exact ceea ce subliniază Vantablack, deşi într-o manieră destul de neaşteptată.
Vorbind ipotetic, îţi poţi imagina Vantablack VBx2 devenind o opţiune de finisare obişnuită pentru oamenii care cumpără un automobil în viitor?
Al Attar: Categoric. Conducătorii BMW X6 sunt printre cei mai extrovertiţi şi cu spirit liber clienţi ai noştri. Dacă cineva optează pentru o opţiune de vopsea Vantablack, atunci va fi, fără îndoială, un client BMW X6.
A treia generaţie BMW X6 debutează în noiembrie 2019
Cea mai nouă întruchipare a automobilului care a pus bazele segmentului inovator şi distinctiv al Sports Activity Coupé-urilor (SAC) va avea premiera mondială la ediţia 2019 a Salonului Auto de la Frankfurt, între 12 şi 22 septembrie. Lansarea în showroom va începe la puţin timp după aceea, în noiembrie 2019. A treia generaţie BMW X6 utilizează un limbaj de design precis şi exclusiv pentru a sublinia apariţia sa încrezătoare şi dominantă. În plus, tehnologia sa avansată pentru trenul de rulare şi şasiu este combinată cu numeroase inovaţii pentru a oferi o experienţă a condusului deopotrivă sportivă şi luxoasă. Asemenea predecesorilor săi, noul BMW X6 este produs la uzina BMW din Spartanburg, în SUA.