Gamă extinsă de componente M Performance pentru noul BMW X5 ca Accesorii BMW Originale. Tehnologie şi apariţie de motorsport pentru cea mai recentă generaţie a modelului ce a pus bazele familiei BMW X.
Bucureşti/München. Asemenea predecesorilor săi şi întregii familii de modele BMW X, a patra generaţie BMW X5 combină performanţe off-road impresionante cu calităţi dinamice remarcabile pe şosea. Cu o gamă vastă de accesorii M Performance pentru noul SAV (Sports Activity Vehicle) premium, BMW se adresează acum acelor clienţi care doresc să rafineze în mod selectiv caracterul sportiv al automobilului şi să ofere aspectului un accent suplimentar al caracterului. Componentele M Performance disponibile prin programul Accesorii BMW Originale vor fi disponibile la timp pentru lansarea pe piaţă la nivel mondial a BMW X5 în martie 2019.
Dezvoltarea întregii game de accesorii M Performance s-a bazat mereu pe competenţa vastă în motorsport a BMW M GmbH. Toate componentele se potrivesc perfect – atât unele cu celelalte, cât şi cu proprietăţile specifice ale fiecărui model. În acest fel, ele nu numai că oferă automobilului în cauză o apariţie mai dinamică şi mai atractivă, ci servesc şi un scop funcţional. Dotările au impact pozitiv asupra proprietăţilor aerodinamice ale automobilului, de exemplu, sau contribuie suplimentar la conceptul de construcţie uşoară inteligentă.
Numeroase componente exterioare din fibră de carbon fac apariţia mai pronunţată
Componentele exterioare M Performance din fibră de carbon sunt deosebit de eficiente în crearea unui aspect foarte atractiv pentru BMW X5, care este inspirat clar de motorsport. Toate sunt caracterizate de structura tip fagure care este atât de specifică plasticului armat cu fibră de carbon (CFRP). Finisate manual şi sigilate cu un finisaj clar, componentele primesc un lustruit final foarte lucios pentru un efect impresionant de profunzime. De exemplu, elementul decorativ al prizei de aer pentru bara standard şi aripile frontale nu numai că îmbunătăţesc vizual secţiunea frontală, ci şi evidenţiază lăţimea modelului SAV. În spate, acelaşi lucru se aplică aripioarelor spate şi difuzorului spate. Gama de componente exterioare M din fibră de carbon este completă de capacele pentru oglinzile retrovizoare.
În cele din urmă, autocolantele M Performance pentru pragurile laterale, de culoare negru mat, sunt disponibile pentru îmbunătăţirea suplimentară a aspectului exterior sportiv al automobilului. Acestea se întind de la pasajele roţilor faţă la cele din spate, de-a lungul întregului prag inferior, şi sunt marcate cu inscripţia M Performance.
Jantele all-terrain de la BMW disponibile în premieră ca accesorii M Performance
Pentru clienţii care preferă să evidenţieze şi să facă uz de aptitudinile off-road ale automobilelor BMW X5, jantele M de 20 de ţoli, din aliaj uşor, cu design Star Spoke 748 M şi anvelope all-terrain sunt disponibile acum pentru a patra generaţie BMW X5. Logo-ul BMW M colorat este foarte atractiv datorită faptului că marginea jantei este finisată în negru mat sportiv. Designul specific al marginii jantei combinat cu designul atractiv al suprafeţei de rulare a anvelopei reflectă robusteţe şi stabilitate. Această combinaţie nouă de jantă şi pneu oferă şi un confort bun al călătoriei, fiind aprobată pentru utilizare iarna.
Jantele opţionale de 22 de ţoli sunt disponibile şi ele pentru clienţi, incluzând un set de roţi din gama de accesorii M Performance. Janta M Performance de 22 de ţoli, din aliaj uşor, cu design Start Spoke 749 M şi margine rulată a jantei (formare a fluxului) este mai uşoară cu aproximativ un kilogram faţă de janta comparabilă de aceeaşi dimensiune datorită tehnicii speciale de producţie ce este folosită. Prin urmare, masele nesuspendate sunt reduse cu aproximativ patru kilograme per total, ceea ce are impact pozitiv asupra dinamicii şi a reacţiei la virare.
Designul optimizat ca masă caracterizează şi frânele sport M Performance: de exemplu, etrierele cu patru pistoane fixe de pe puntea faţă sunt realizate din aluminiu. Totodată, discurile de frână M Performance – perforate şi ventilate interior – care sunt mai mari decât frânele de serie (19 ţoli) – asigură rezistenţă termică îmbunătăţită şi astfel un efect de frânare mărit chiar şi în condiţii extreme. Etrierele vopsite în roşu evidenţiază vizual frânele sport M Performance – o particularitate atractivă în combinaţie cu roţile care au un design deschis al jantei precum modelul M Performance din aliaj uşor, cu design Star Spoke 749 M.
Aspect de fibră de carbon şi funcţionalitate de motorsport şi la interior
O selecţie largă de componente M Performance derivate din şi inspirate de motorsport este disponibilă şi pentru interiorul noului BMW X5, oferind încă o dată îmbunătăţiri vizuale şi funcţionale. De exemplu, datorită volanului M Performance, conducătorul are control sigur în orice moment asupra modelului SAV dinamic. Acest lucru se datorează zonei de manevrare acoperită cu Alcantara cu aderenţă ridicată, cu punct de sprijin al mâinilor foarte mari şi subliniere specială pentru stabilitate excelentă şi un sentiment direct al direcţiei. Pe lângă detaliile standard precum marcajul central roşu la ora 12 şi cusăturile în cruce, realizate manual, de culoare gri argintiu, volanul M Performance este disponibil şi cu decoraţiuni de volan M Performance în fibră de carbon cu inscripţie M Performance şi inserţie din Alcantara. Pentru a se potrivi, clapetele de schimbare pot fi selectate şi ele într-o finisare M Performance, cu ţesătură de carbon în locul suprafeţei de croma standard.
De asemenea, este posibil ca locului de muncă al conducătorului să i se ofere un aspect şi un sentiment de motorsport în locurile din noul BMW X5 care sunt în afara câmpului vizual direct. Aici, factorii care contribuie sunt covoraşele M Performance cu inscripţie M Performance, fanionul în culorile M specifice şi conturul cu aspect de piele ce include cusătură decorativă în culori contrastante, precum şi capacele pedalelor şi sprijinul de picior din oţel inoxidabil. Profilurile asimetrice ale acestuia din urmă subliniază aspectul atractiv de motorsport.
Drive Analyser pentru analiză detaliată a stilului de condus
Analizatorul de condus M Performance este disponibil pentru cei care doresc să obţină optimizare de motorsport nu doar pentru BMW X5, ci şi pentru propriul stil de condus. Acesta constă dintr-un stick OBD, care este conectat la interfaţa de diagnosticare de la bord, şi o aplicaţie de smartphone. Analizatorul de condus este derivat direct din motorsport: oferă conducătorului toate datele dinamice importante, precum şi posibilităţi extinse de analiză şi înregistrare profesională. De asemenea, este posibilă înregistrarea călătoriilor cu camera video a unui smartphone, a datelor de condus cumulate şi calcularea traseului cu ajutorul datelor GPS.
Pasiunea pentru motorsport în general şi pentru produsele M Performance în special poate fi exprimată şi prin intermediul dotărilor care nu au legătură directă cu experienţa condusului în noul BMW X5. Setul de diapozitive M Performance pregătit pentru proiectoarele BMW LED din uşi permite ca logo-ul BMW M sau alte motive referitoare la M Performance să fie proiectate pe asfalt la urcare în şi coborârea din automobil, de exemplu. Husa de chei M Performance, realizată din Alcantara de înaltă calitate cu inserţii din fibră de carbon, poate fi fixată permanent la cheia automobilului printr-un şurub cu cap hexagonal de culoare albastru deschis M, protejând-o astfel de zgârieturi şi alte daune. Aceeaşi combinaţie de aspecte şi funcţii este oferită de sacii de anvelope M Performance, realizaţi din plastic de înaltă calitate şi foarte rezistent: aceştia protejează roţile împotriva murdăririi în timpul transportului şi a depozitării.