Noul BMW Seria 7 este pregătit să-şi reconfirme poziţia de cel mai inovator sedan din segmentul de lux. "Nava-amiral" din flota BMW îşi propune să alăture prin tehnologie avansată o serie de concepte care aparent se anulează reciproc: dinamism, eficienţă, confort. O serie de modificări importante, care vor fi disponibile o dată cu 1 septembrie şi în România, îşi propune să facă din Noul BMW Seria 7 un etalon de sportivitate în segment, dar să asigure în acelaşi timp cel mai mic consum alături de un confort exemplar.
Primele modificări vizibile sunt noile faruri LED, care conferă automobilului o imagine unică şi o prezenţă deosebit de puternică. La interior modificările asigură un nivel de confort crescut printr-o izolare fonică optimizată, îmbunătăţirile şasiului şi suspensiei şi selecţia vastă de echipamente opţionale care includ, în premieră, şi sistemul de sunet Bang & Olufsen.
Gama de sisteme de transmisie – noi sau optimizate -, care include cel mai puternic motor diesel cu şase cilindri şi cea de-a doua generaţie BMW ActiveHybrid 7, stabilesc noi standarde privind performanţele şi eficienţa. Lista de propulsoare este deschisă de noul 730d care oferă acum 258 cp (190 kW) şi asigură o acceleraţie de numai 6,1 secunde la 100 km/h în contextul unor emisii de numai 148g CO2 per km (5,6 litri consum mixt conform standardelor UE).
Caroseria: noi faruri LED şi noi particularităţi subtile de design.
Proporţiile BMW Seria 7 sunt cele ale unui sedan luxos cu tracţiune spate: linia grilei radiatorului verticală şi puternică, console scurt, capota lungă care inspiră forţă, habitaclul împins mult înapoi. Cea mai atrăgătoare particularitate a noului BMW Seria 7 o reprezintă noile faruri LED cu inele coroană emblematice pentru BMW şi banda superioară de accent, care conferă noului BMW Seria 7 o apariţie distinctivă şi pe timp de noapte. Grila BMW a radiatorului a fost modificată şi are acum nouă bare în loc de 12 în versiunea anterioară. Spaţiile mai mari de aerisire astfel create inspiră mai multă putere. Şi bara faţă a fost revizuită pentru a accentua suplimentar lăţimea automobilului şi vine cu o nouă prezentare a farurilor ceaţă. Semnalizatoarele integrate în secţiunea inferioară a oglinzilor retrovizoare sunt printre trăsăturile distinctive vizibile din lateral. Spatele puternic cizelat beneficiază de o bandă cromată care conectează cele două reflectoare înguste din bara spate pentru o notă suplimentară de eleganţă.
Interior: scaune noi, niveluri fonice optimizate, pachet Rear Seat Entertainment şi sistem audio Bang & Olufsen.
Designul executat impecabil, materialele de înaltă clasă, calitatea manufacturii şi caracterul practic remarcabil definesc interiorul gamei BMW Seria 7 Sedan. Conducătorul şi pasagerul din faţă se pot relaxa în scaunele îmbrăcate în piele cu design nou, care oferă un suport lateral optim şi un confort imbatabil pentru călătoriile lungi. Au fost de asemenea dezvoltate o serie de măsuri pentru nivelul de zgomot perceput în habitaclu, de la optimizări aerodinamice, până la îmbunătăţirea suplimentară a izolaţiei fonice. Pentru pasagerii care călătoresc în spate sunt disponibile opţional, în locul banchetei, şi scaune individuale care permit reglaje extinse. Pachetul Rear Seat Entertainment vine cu un plus de rafinament cu noile monitoare flatscreen de 9,2 ţoli (23,37 cm). Noul sistem de sonorizare Bang & Olufsen High End Surround, cu o putere de 1.200 watt, furnizează o calitate acustică ireproşabilă. Cele 16 difuzoare includ un difuzor central iluminat, care se retrage aproape complet în panoul central.
Cockpit: afişaje selectabile cu tehnologie black-panel şi Control Display central cu grafică tridimensională.
La noul BMW Seria 7, afişajul multifuncţional al instrumentelor, aflat în spatele volanului, este conceput după nevoile conducătorului. Utilizarea extinsă a tehnologiei black-panel deschide un spectru complet nou al opţiunilor de afişare prin monitorul de 10,25 ţoli (26,04 cm). Acum, instrumentele sunt prezentate prin intermediul diferitelor culori şi grafice în funcţie de modul de condus selectat prin Driving Experience Control. Display-ul iDrive, aflat în centrul panoului de instrumente, beneficiază şi el de îmbunătăţiri vizuale şi tehnologice, iar acum utilizează un engine grafic mult mai puternic, optimizat pentru animaţii şi imagini 3D. Noua generaţie iDrive, păstrează logica sistemului anterior în ceea ce priveşte organizarea meniurilor. Suplimentar, este introdus un nou meniu contextual care permite selecţii rapide.
Sistem de propulsie şi şasiul: putere rafinată, eficienţă îmbunătăţită şi confort sporit al călătoriei.
Noul BMW Seria 7 Sedan dispune de motoare noi sau complet revizuite, deosebit de economice şi cu un nivel redus ale emisiilor. Puterea este transferată către roţile propulsoare prin intermediul unei transmisii inteligente, automată cu opt trepte, disponibilă standard. Tehnologii precum funcţia Auto Start-Stop, generarea energiei la frânare, a doua generaţie a comutatorului Driving Experience Control cu mod ECO PRO, precum şi funcţia de coasting (rulare liberă) asigură o reducere suplimentară a consumului.
Alături de vârful de gamă BMW 760i, cu motor cu 12 cilindri în V, clienţii pot opta pentru noul motor cu şase cilindri dispuşi în linie, aflat în echiparea modelului BMW 740i, şi propulsorul V8 pe benzină, variantă revizuită, BMW 750i. Motoarele diesel cu şase cilindri BMW 730d şi BMW 740d oferă conducătorului combinaţia dintre puterea crescută şi nivelul mai mic al consumului. Debutează şi noul BMW 750d xDrive. Sub capotă se află cel mai puternic motor diesel din lume cu şase cilindri dispuşi în linie. Completarea gamei se face cu cea de-a doua generaţie BMW ActiveHybrid 7, cu noul motor cu şase cilindri în linie şi emisii reduse semnificativ.
Şasiul a fost supus unor serii extinse de modificări prin care confortul călătoriei cu BMW Seria 7 Sedan a primit îmbunătăţiri importante. În completarea reglajului optimizat al şasiului – cu lagăre de cauciuc modificate şi amortizoare noi – şi a suspensiei pneumatice cu autonivelare pe puntea spate vine Electric Power Steering (servodirecţia electrică), disponibilă standard. Sistemele de avangardă pentru control electronic – şi ele cu software actualizat – contribuie la îmbunătăţirea atributelor pe care BMW Seria 7 Sedan le oferă pe distanţe lungi şi la asigurarea unei călătorii mai plăcute cu noua ediţie a automobilului – ca dinamică şi confort. Interfaţa de date ultra-rapidă FlexRay, asigură un control optim al tuturor sistemelor de pe automobil prin sistemul Integrated Chassis Management (ICM). De la ABS şi sistemul de control al stabilităţii (DSC), până la sistemul inteligent de tracţiune integrală xDrive, direcţia adaptivă integrală sau răspunsul amortizoarelor, toate funcţionează împreună pentru un răspuns optim şi asigurarea dinamicii şi confortului la rulare.
BMW ConnectedDrive: integrarea inteligentă stă la baza confortului şi a siguranţei la volan, alături de o securitate de neegalat.
Combinaţia unică a sistemelor de asistare a conducătorului şi a serviciilor de mobilitate permit ca BMW Seria 7 să demonstreze încă o dată avantajul inovator şi tehnologic pe care îl are în faţa concurenţei. Pentru aceasta, portofoliul BMW ConnectedDrive include noi dotări impresionante care permit modelului Sedan să-şi menţină poziţia de lider în segmentul de lux.
Printre sistemele care contribuie la maximizarea siguranţei se regăsesc BMW Night Vision + Dynamic Light Spot cu tehnologia de recunoaştere a pietonilor (unică în segmentul premium), asistarea fazei lungi LED cu efect antiorbire, Driver Assistant Plus cu funcţia Stop & Go, Active Protection cu recunoaştere automată a nivelului de oboseală şi Speed Limit Info (informare cu privire la limita de viteză), care include afişaj No Passing Info (avertizare cu privire la interdicţia depăşirii) care citeşte semnele de circulaţie. Un sistem de operare mai puternic, care gestionează display-ul iDrive, asigură operarea mai simplă a programelor de entertainment, optimizează serviciile office şi online şi simplifică utilizarea telefonului. Totodată, sistemul de navigaţie Professional este mai puternic şi dispune de grafice noi şi foarte clare ale hărţilor şi de mod urban tridimensional. O dotare inovatoare, care permite deschiderea hands-free şi confortabilă a portbagajului, completează particularităţile BMW Seria 7 ce pun accent pe funcţii.
Noul BMW Seria 7 pe scurt:
• Noile faruri integral LED, grila BMW a radiatorului proeminentă şi bara faţă modificată definesc aspectul inconfundabil al noii game BMW Seria 7.
• O noutate în cockpit sunt afişajul multifuncţional al instrumentelor, care permite conducătorului să selecteze o varietate de informaţii, şi display-ul central cu a treia generaţie iDrive, cu un engine grafic mai puternic. Noul pachet Rear Seat Entertainment.
• Variantele noi şi modernizate de motoare ridică standardul în privinţa puterii şi a eficienţei. Transmisia automată cu opt trepte este disponibilă standard. S-a obţinut o creştere a puterii cu o reducere a consumului şi emisiilor de aproximativ 25%.
• Tehnologie TwinPower Turbo. Gamă deosebit de variată de propulsoare: de la cel mai puternic diesel de şase cilindri din lume, 750d, până la a doua generaţie BMW ActiveHybrid 7.
• Sisteme de ultimă generaţie de la modul de rulare liberă (coasting), tehnologia hibrid proactivă şi comutatorul Driving Experience Control cu mod ECO PRO îmbunătăţesc confortul de condus şi eficienţa.
• Şasiul îmbunătăţit – cu suspensii pneumatice cu reglarea automată a gărzii la sol pe puntea spate – optimizează semnificativ confortul în călătoriile pe distanţe lungi.
• Noi puncte de atracţie ConnectedDrive: cea mai nouă generaţie a sistemului de navigaţie Professional cu a 3-a generaţie a sistemului iDrive, BMW Night Vision + Dynamic Light Spot, asistare a fazei lungi LED cu efect antiorbire, BMW Parking Assistant, Driver Assistant Plus, Active Protection.
Motorizări BMW Seria 7
BMW 740i (disponibil suplimentar în versiunea 740Li)
Tehnologie TwinPower Turbo
6 cilindri linie benzină
Putere: 320 CP (235 kW) la 5800 rpm (-1,85% faţă de generaţia precedentă)
Cuplu: 450 Nm între 1300 şi 4500 rpm
Emisii:184 g CO2 per km (-21% faţă de generaţia precedentă)
Consum mixt (măsurare standarde EU): 7,9 litri per 100 km
Acceleraţie 0-100 km/h: 5,7 secunde (0,2 secunde mai rapid faţă de generaţia precedentă)
BMW 750i (disponibil suplimentar în versiunile 750Li, 750i xDrive, 750Li xDrive)
Tehnologie TwinPower Turbo
8 cilindri în V benzină
Putere: 449 CP (330 kW) la 5500 rpm (+10% faţă de generaţia precedentă)
Cuplu: 650 Nm între 2000 şi 4500 rpm
Emisii:199 g CO2 per km (-25% faţă de generaţia precedentă)
Consum mixt (măsurare standarde EU): 8,6 litri per 100 km
Acceleraţie 0-100 km/h: 4,8 secunde (0,4 secunde mai rapid faţă de generaţia precedentă)
BMW 760i (disponibil suplimentar în versiunea 760Li)
Tehnologie TwinPower Turbo
12 cilindri în V benzină
Putere: 544 CP (400 kW) la 5500 rpm
Cuplu: 750 Nm între 1500 şi 5000 rpm
Emisii:303 g CO2 per km
Consum mixt (măsurare standarde EU): 12,9 litri per 100 km
Acceleraţie 0-100 km/h: 4,6 secunde
BMW 730d (disponibil suplimentar în versiunea 730d xDrive)
Tehnologie TwinPower Turbo
6 cilindri în linie diesel
Putere: 258 CP (190 kW) la 4000 rpm (+5% faţă de generaţia precedentă)
Cuplu: 560 Nm de la 1500 rpm
Emisii:148 g CO2 per km (-17% faţă de generaţia precedentă)
Consum mixt (măsurare standarde EU): 5,6 litri per 100 km
Acceleraţie 0-100 km/h: 6,1 secunde (1,1 secunde mai rapid faţă de generaţia precedentă)
BMW 740d (disponibil suplimentar în versiunea 740d xDrive)
Tehnologie TwinPower Turbo
6 cilindri în linie diesel
Putere: 313 CP (230 kW) la 4300 rpm (+2,3% faţă de generaţia precedentă)
Cuplu: 630 Nm de la 1500 rpm
Emisii:149 g CO2 per km (-17,5% faţă de generaţia precedentă)
Consum mixt (măsurare standarde EU): 5,7 litri per 100 km
Acceleraţie 0-100 km/h: 5,5 secunde (0,8 secunde mai rapid faţă de generaţia precedentă)
BMW 750d xDrive (disponibil suplimentar în versiunea 750Ld xDrive)
Tehnologie TwinPower Turbo
6 cilindri în linie diesel
Putere: 381 CP (280 kW) la 4400 rpm
Cuplu: 740 Nm de la 2000 rpm
Emisii:169 g CO2 per km
Consum mixt (măsurare standarde EU): 4,9 litri per 100 km
Acceleraţie 0-100 km/h: 4,9 secunde (0,8 secunde mai rapid faţă de generaţia precedentă)
BMW ActiveHybrid 7 (disponibil şi în versiunea 740 LiH)
Tehnologie TwinPower Turbo
6 cilindri în linie diesel
Putere sistem: 354 CP (260 kW)
Putere motor ardere internă: 320 CP (235 kW) la 5800 rpm
Cuplu motor ardere internă: 450 Nm între 1500 şi 4500 rpm
Putere motor electric: 55 CP (40 kw)
Cuplu motor electric: 210 Nm
Tehnologie: full-hybrid, baterie litiu-ion, management inteligent al sistemului hibrid, funcţie „coasting”
Autonomie în mod electric: 4 km
Viteză maximă în mod electric: 60 km/h
Emisii:158 g CO2 per km
Consum mixt (măsurare standarde EU): 6,8 litri per 100 km
Acceleraţie 0-100 km/h: 5,7 secunde