Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Noul BMW Seria 5 Touring

Noul BMW Seria 5 Touring

Dinamic, versatil, inteligent

Bucureşti/München. Excelenţa dinamică, aspectul estetic şi funcţionalitatea inteligentă sunt atributele pentru care BMW Seria 5 Touring este renumit. Iar noua generaţie a modelului duce această combinaţie la un nivel superior. Alături de acestea, noul model  BMW Seria 5 Sedan preia conceptul excepţional de afişaj şi operare, sisteme de asistenţă ce deschid drumuri şi evoluţii remarcabile în conectivitatea digitală.

“BMW Seria 5 Touring a fost dezvoltat special pentru piaţa europeană, unde s-a bucurat de un mare succes de-a lungul ultimilor 25 de ani. Sunt sigur că versatilitatea acestei noi generaţii – a cincea a modelului – se va dovedi şi mai populară în rândul clienţilor care apreciază spaţiul şi capacitatea de încărcare variabilă caracteristice Seria 5 Touring combinate cu aspectul său distins şi – bineînţeles – dinamica tipică BMW”, declară Dr. Ian Robertson, membru al Consiliului de Administraţie al BMW AG şi responsabil pentru vânzări şi marketing.


Noul BMW Seria 5 Touring va avea premiera mondială în martie 2017, în cadrul Salonului Auto de la Geneva. Patru motoare din cea mai nouă generaţie de propulsoare a BMW Group vor fi disponibile pentru comandă atunci când vor începe vânzările în iunie 2017, în timp ce sistemul inteligent de tracţiune integrală BMW xDrive va fi disponibil la două modele încă de la lansarea pe piaţă. Variante suplimentare – cu tracţiunea spate clasică şi cu tracţiune integrală – se vor adăuga game de-a lungul anului.

Masă redusă, agilitate îmbunătăţită, eficienţă optimizată Caracteristicile de condus sportiv ale noului BMW Seria 5 Touring sunt rezultatul unei tehnologii noi a şasiului şi al unui angajament pentru reducerea masei. Suspensia pneumatică spate cu funcţie de autonivelare automată face parte din echiparea standard. Totodată, pe lista de opţionale sunt incluse Dynamic Damper Control (controlul dinamic al amortizoarelor), sistemul Adaptive Drive cu stabilizare activă a ruliului, Integral Active Steering (direcţie adaptivă integral, acum disponibilă şi în combinaţie cu xDrive) şi suspensia M Sport cu o scădere cu 10 milimetri a gărzii la sol.

Componentele laterale ale suspensiei şi hayonul sunt realizate acum din aluminiu, care este utilizat, alături de oţeluri de înaltă rezistenţă, şi la multe alte componente ale şasiului şi pentru caroseria cu rigiditate torsională foarte mare. Această utilizare a materialelor, împreună cu tehnologia eficientă a sistemului de propulsie – menţionată anterior – şi cu aerodinamica optimizată, are ca rezultat o reducere a consumului şi a emisiilor cu 11% faţă de datele înregistrate de predecesorul noului Seria 5 Touring.

Design atletic pentru un automobil sport versatil Cu o conturare a suprafeţelor care creează o alură atletică bine definită şi linii alungite dinamic, designul exterior al noului BMW Seria 5 Touring exprimă cu claritate combinaţia de sportivitate şi versatilitate pentru care modelul este renumit. Contururile precise marchează partea frontală a noului Touring, iar farurile LED, disponibile standard, se extind până la grila radiatorului orientată spre înainte. În acelaşi timp, linia laterală combină geometria distinctivă a automobilului cu proporţiile armonioase. Un alt factor care contribuie la aura sportivă emanată de noul BMW Seria 5 Touring este linia lungă a acoperişului, ce se revarsă în montanţii D puternic înclinaţi. Luneta este încadrată de un spoiler pe acoperiş, cu a treia lampă de stop integrată, şi de deflectoarele de aer în părţile laterale. Mai jos, o serie de linii orizontale proeminente şi stopurile în formă L intră mult în flancurile maşinii, accentuând lăţimea caroseriei.

Spaţiu îmbunătăţit şi funcţionalitate inteligentă În interiorul noului BMW Seria 5 Touring, designului cockpitului orientat spre conducător împarte este completat de materiale de calitate şi atenţia pentru detalii. Panoul de instrumente se ridică mai puţin proeminent decât la actualul Seria 5 Touring, contribuind la crearea unei sentiment generos de spaţiu. Display-ul central vine acum sub formă de flatscreen, de sine stătător. Toate locurile beneficiază de spaţiu semnificativ mai mare la nivelul capului, al umerilor şi al picioarelor, în timp ce contururile optimizate ale spătarului, suprafeţele mai lungi ale şezutului şi spaţiu extins la nivelul genunchilor extind confortul pentru pasagerii din spate. Îmbunătăţiri suplimentare pentru izolarea fonică pentru parbriz, tapiţeria plafonului şi portbagaj, duce confortul acustic al noului BMW Seria 5 Touring la cel al sedanului. Creşterea lăţimii interioare permite ca trei scaune pentru copii să fie fixate sigur şi confortabil pe banchetă.

Capacitatea portbagajului noului BMW Seria 5 Touring a crescut la 570-1.700 de litri şi o sarcină utilă cu până la 120 de kilograme, în funcţie de varianta de model (la 720-730 de kilograme). La fel de impresionant este nivelul înalt de funcţionalitate din zona detaliilor practice, precum diviziunea/rabatarea banchetei în raport 40:20:40, eliberarea electrică a spătarului de la distanţă (operată prin apăsarea unui buton din portbagaj), lunetă cu deschidere separată şi operare automată a hayonului – care, ca opţiune, permite deschidere/închidere hands-free. Husa compartimentului de încărcare şi plasa de partiţie a portbagajului se regăsesc acum în containere separate, care pot fi depozitate în locaşuri potrivite aflate sub podeaua portbagajului.

Plăcere a condusului, aşa cum îţi place: patru motoare şi BMW xDrive disponibile de la lansare Toate motoarele noului BMW Seria 5 Touring au tehnologie BMW TwinPower Turbo şi combină performanţele îmbunătăţite cu un nivel redus al consumului şi emisiilor. Motorul de 2,0 litri pe benzină, cu patru cilindri, ce se află sub capota noului BMW 530i Touring generează o putere maximă de 185 kW/252 CP şi un cuplu maxim de 350 Nm. BMW 530i Touring dispune standard de transmisie Steptronic cu opt trepte şi sprintează de la 0 la 100 km/h în 6,5 secunde. Consumul mediu mixt al modelului variază între 6,3 şi 5,8 l/100 km*, iar emisiile CO2 între 143 şi 133 g/km*.

Motorul de 3,0 litri pe benzină, cu şase cilindri dispuşi în linie, transmisia Steptronic cu opt trepte şi sistemul inteligent de tracţiune integrală sunt oferite pe BMW 540i xDrive Touring. Puterea ce ajunge la 250 kW/340 CP şi cuplul maxim de 450 Nm oferă o acceleraţie de la 0 la 100 km/h în 5,1 secunde. BMW 540i xDrive Touring înregistrează un consum mediu mixt de 7,7-7,3 l/100 km* şi emisii CO2 de 177-167 g/km*.

Motorul cu patru cilindri din echiparea noului BMW 520d Touring oferă o putere maximă de 140 kW/190 CP şi cuplul maxim de 400 Nm dintr-o capacitate cilindrică de 2,0 litri. Acest propulsor diesel este combinat standard cu o transmisie manuală cu şase trepte, dar opţional poate fi comandat şi cu transmisia Steptronic cu opt trepte. BMW 520d Touring sprintează de la 0 la 100 km/h în 8,0 secunde (cu transmisie automată: 7,8 secunde), dar eficienţa excepţională a motorului îi permite să obţină un consum mediu mixt de 4,9-4,5 l/100 km (4,7-4,3 l/100 km)* şi emisii CO2 de 129-119 g/km (124-114 g/km)*.

Portofoliul de motoare disponibile la lansare este completat de propulsorul diesel de 3,0 litri, cu şase cilindri dispuşi în linie, care produce o putere maximă de 195 kW/265 CP şi un cuplu maxim de 620 Nm. Puterea acestui motor poate fi transferată fie spre roţile spate, fie către toate cele patru roţi prin intermediul transmisiei Steptronic cu opt trepte. BMW 530d Touring completează sprintul de la 0 la 100 km/h în 5,8 secunde, în timp ce BMW 530d xDrive Touring reuşeşte un timp de 5.6 secunde. Consumul mediu mixt de combustibil este de 5,1-4,7 l/100 km, respectiv 5,7-5,3 l/100 km*, iar emisiile CO2 sunt de 134-124 g/km, respectiv 149-139 g/km*.

* Date în conformitate cu ciclul de testare EU, pot varia în funcţie de dimensiunea anvelopelor alese. Toate datele de performanţe, consum şi emisii sunt provizorii.

Sistem de operare: extrem de intuitiv, mai versatil ca niciodată De înaltă rezoluţie şi cu diagonală de până la 10,25 ţoli (26,04 cm), displayul central utilizat de sistemul de operare iDrive vine sub formă de touchscreen la noul BMW Seria 5 Touring. Ca şi înainte, funcţiile automobilului, de navigaţie, comunicare şi infotainment pot fi operate şi prin intermediul Touch Controller (joystick-ul central), după cum preferă conducătorul. Noua afişare a meniului, cu casete active, contribuie la asigurarea unei utilizări intuitive şi a distragerii minime a atenţiei de la ceea ce se întâmplă pe şosea. Varietatea de opţiuni disponibile pentru operarea funcţiilor automobilului este oferită de comanda vocală dezvoltată suplimentar şi de controlul prin gesturi, disponibil acum şi la BMW Seria 5. Cu o suprafaţă de proiecţie mai mare cu 70%, cea mai nouă generaţie BMW Head-Up Display reprezintă un alt pas înainte pentru conceptul de operare şi afişare al automobilului.

Progres continuu spre condus autonom Noul BMW Seria 5 Touring este cel mai recent model care se îndreaptă spre condus autonom prin intermediul noilor sisteme de asistenţă şi a funcţionalităţii extinse. Progresul continuu în acest domeniu este susţinut de Crossing traffic warning (avertizare la trafic transversal) şi Priority warning (avertizare la drumuri cu prioritate)*, Lane Change Assistant (asistent la schimbarea benzii) şi Lane keeping assistant (asistent de menţinere a benzii) cu protecţie activă în caz de coliziune laterală, precum şi Asistentul de evitare prin schimbarea benzii*. Noile sisteme oferă asistenţă pentru controlul direcţiei şi al benzii de al viteză redusă până la 210 km/h, asigurând confort suplimentar şi oferind un ajutor în situaţiile dificile de condus. Cu ajutorul tempomatului activ cu funcţia Stop&Go activată, conducătorul poate reacţiona la restricţiile de viteză detectate de sistemul Speed Limit Info (informaţii privind limitele de viteză) prin simpla apăsare a unui buton.

*Nu sunt disponibile în România.

Sisteme de asistenţă

Steering and lane control assistant Funcţionază între 0 şi 210 km/h. Sistem de asistenţă care menţine automobilul pe bandă în cazul în care există marcaje clare şi drumul nu are curbe foarte virajate. Lane change assistant Funcţionează între 70 şi 180 km/h. Sistem de asistenţă care realizează schimbarea benzii printr-o apăsarea lungă a schimbătorului (fără a fi fixat în loc). Nu este disponibil încă în România.

Evasion aid Funcţionează până la 160 km/h. Oferă asistenţă prin intervenţia direcţiei la manevrele de evitare (de ex. testul elanului) pentru o ghidare sigură, controlată şi dinamică. Automobilul măsoară disponibil în timpul manevrei.

Crossroad warning Avertizează vizual şi acustic şi pregăteşte frânele dacă şoferul nu acordă prioritate, dedectează dacă semaforul este funcţional şi, în caz că nu, aplică regula semnelor de circulaţie. Nu este încă disponibil pentru România.

Wrong way assistant Dectează şi avertizează dacă şoferul a intrat pe sens interzis pe autostradă sau pe stradă cu sens unic.

Cross traffic warning Senzori radar monitorizează traficul transversal în intersecţii sau în ieşirea din locurile de parcare. Atenţionare acustică, vizuală şi cu invervenţia frânelor.

Lane departure warning Funcţionează între 70 şi 210 km/h. Avertizează conducătorul la părăsirea benzii de rulare fără semnalizare. Poate opera intervenţii de corectare a direcţiei. Conducătorul poate oricând dezactiva funcţia de intervenţie a direcţiei sau o poate bloca.

Lane change warning Funcţionează între 70 şi 210 km/h. Avertizează conducătorul la părăsirea benzii de rulare, când un alt automobil se află în „unghiul mort”. Poate opera intervenţii de corectare a direcţiei. Conducătorul poate oricând dezactiva funcţia de intervenţie a direcţiei sau o poate bloca.

Side colision warning Funcţionează între 30 şi 210 km/h. Avertizează conducătorul vizual şi cu un impuls în volan cu privire la un accident iminent. Dacă sistemul detctează dacă există spaţiu de manevră în direcţia opusă şi poate ghida automobilul în consecinţă printr-o intervenţie a direcţiei. Conducătorul poate oricând dezactiva funcţia de intervenţie a direcţiei sau o poate bloca.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.