Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Noul BMW Seria 1 – formula compacta pentru placerea unica de a conduce

BMW

BMW Seria 1, model compact din segmentul premium, a fost deja de la prima generaţie sinonim cu plăcerea de a conduce. Acum, noul model oferă motoare şi tehnologie a suspensiei de ultimă oră, îmbunătăţiri suplimentare ale eficienţei, spaţiu mărit semnificativ şi o gamă inovatoare de dotări şi echipamente. Noul Seria 1 rămâne singurul automobil cu tracţiune spate din segment şi păstrează punctele forte ale predecesorului, cel care s-a vândut în peste un milion de exemplare pe întreg mapamondul.

Noul model debutează în showroom-urile din România din 17 septembrie. Preţul de început este de de 20.700 Euro fără TVA pentru versiunea 116i (motor de 1,6 litri benzină 100 kW/ 136 CP).

Modelul BMW entry-level a ajuns la un nou nivel de rafinament, oferind un echilibru şi mai bun între sportivitate şi confortul condusului, o funcţionalitate îmbunătăţită şi numeroase sisteme de asistare a conducătorului care anterior erau disponibile numai la segmentele superioare.

Aceste caracterstici sunt întărite şi de o creştere în dimensiuni. Caroseria noului BMW Seria 1 este mai lungă cu 85 milimetri decât cea a predecesorului – ajunge la 4.324 milimetri -, în timp ce ampatamentul a fost extins cu 30 milimetri, la 2.690 milimetri. Aspectul maşinii este unul mai puternic şi datorită lăţimii totale care a fost mărită cu 17 milimetri, la 1.765 milimetri, în timp ce înălţimea rămâne neschimbată, 1.421 milimetri. Locurile din spate beneficiază de un plus de 21 milimetri la nivelul picioarelor, iar volumul portbagajului a fost extins cu 30 litri, la 360 litri.

Imaginea tânără şi proaspătă a modelului a fost revizuită stilistic prin utilizarea celui mai recent limbaj de design BMW. De asemenea, deschizând noi direcţii pentru marcă, BMW Seria 1 este disponibil cu BMW Sport Line şi BMW Urban Line, pachete ce furnizează ocazii exclusive de personalizare. Acest program va fi disponibil în viitor şi pe următoarele modele ale mărcii.

Toate motoarele noului BMW Seria 1 sunt versiuni cu patru cilindri care utilizează tehnologia BMW TwinPower Turbo. Propulsoarele pe benzină sunt parte a noii generaţii, care combină un sentiment sportiv cu un consum de combustibil şi emisii extrem de reduse. Puterea este cu 10 kW/13,41 CP sau 20 kW/26,82 CP mai mare decât a modelelor predecesoare, în condiţiile în care consumul de combustibil a fost redus cu până la 10 procente. Şi în cazul versiunilor diesel se măreşte avantajul pe care BMW Seria 1 îl are în faţa concurenţei din segmentul compact.

Ca şi predecesorul său, noul BMW Seria 1 încorporează, în echiparea standard, un pachet extrem de vast de tehnologii BMW EfficientDynamics. Acesta include funcţia Automatic Start-Stop, disponibilă atât cu transmisie manuală, cât şi automată (inclusiv cutia de viteze cu opt trepte, aflată printre opţiuni) şi modul ECO PRO, care se activează pin utilizarea comutatorului "driving experience", ambele aflate în echiparea standard. Există şi intenţia de a extinde gama cu modelul BMW 116d EfficientDynamics Edition, care va atinge un consum de combustibil de 3,8 litri per 100 kilometri şi un nivel al emisiilor CO2 de numai 99 grame per kilometru în ciclul de testare EU (date provizorii).

Design inovator, incitant şi elegant.

Spiritul inovator, eleganţa şi agilitatea noului BMW Seria 1 sunt reflectate prin caroseria compactă. Proporţiile generale urmează un tipar BMW uşor de recunoscut, cu capota motorului alungită, ampatament lung şi habitaclu împins cât mai în spate. Partea frontală a maşinii este dominată de grila dublă a radiatorului, de dimensiuni generoase, în designul specific BMW, de farurile cu un nou design şi de priza de aer cu trei secţiuni. Farurile duble rotunde au un element de accentuare în partea superioară, în timp ce, în premieră la un model BMW, luminile semnalizatoarelor de direcţie sunt încastrate în oglinzile retrovizoare exterioare.

Linia acoperişului uşor înclinată spre spate, luneta sportivă, precum şi geamurile laterale plate oferă automobilului o imagine asemănătoare cu cea a versiunilor coupé atunci când acesta este privit din lateral. Curba Hofmeister – curba uşoară spre înainte de la capătul geamurilor laterale spate – se extinde în montantul C, ceea ce face ca deschiderea uşilor să fie mai largă şi să faciliteze accesul spre şi dinspre locurile spate.

Pasajele largi ale roţilor consolidează impresia vastă de putere creată de spatele noului BMW Seria 1, în timp ce ansamblul de stopuri este şi el bine definit. Fiecare unitate are un contur ridicat, iar luminile diferite din interior sunt structurate pe orizontală.

Ambianţă premium şi utilizare excelentă a spaţiului interior.

În interior, combinaţia dintre particularităţile de design specifice BMW şi detaliile inovatoare creează o ambianţă nouă, fresh, cu un accent asupra spaţiului şi plăcerii condusului. Când este echipat cu sistemul de navigaţie opţional şi cu sistemul radio BMW Professional, noul BMW Seria 1 este dotat şi cu sistemul BMW iDrive. Acesta cuprinde un controler dispus pe consola centrală şi un monitor cu design flatscreen.

Noul BMW Seria 1 oferă, de asemenea, mai mult spaţiu de depozitare, datorită buzunarelor largi din uşi, celor două suporturi pentru pahare aflate în consola centrală, un torpedo generos şi un spaţiu de depozitare aflat sub cotieră. Volumul de 360 de litri al portbagajului se poate extinde la un maximum de 1.200 litri prin rabatarea scaunelor spate în raport 60:40, oferindu-se astfel o suprafaţă plană care se extinde până la locurile din faţă. Sistemul opţional de încărcare are scaune spate rabatabile în raport 40:20:40.

Premieră pentru BMW Sport Line şi BMW Urban Line.

Noul BMW Seria 1 este primul automobil care oferă noile BMW Lines, deschizând un univers complet nou în ceea ce priveşte posibilitatea de personalizare. O gamă exclusivă de opţiuni de echipamente, variante coloristice şi materiale pentru interior, dar şi echipamente pentru exterior pun în valoare noul BMW Seria 1. Toate componentele BMW Lines se potrivesc până la cele mai mici detalii şi creează un impact vizual impresionant. Alte particularităţi de personalizare includ varietatea de tapiţerii pentru scaune, echipamente şi materiale pentru inserţiile din interior, dar şi jante din aliaj uşor.

Noul BMW Seria 1 este disponibil şi cu numeroase opţiuni de design şi materiale, alături de cele incluse în noile BMW Lines. În prezent sunt disponibile trei culori mate şi opt metalizate pentru exterior.

Noua generaţie de motoare pe benzină: furnizare dinamică a puterii şi eficienţă remarcabilă cu BMW TwinPower Turbo.

Motoarele de 1,6 litri pe benzină, care debutează în echiparea modelelor BMW 116i şi BMW 118i, utilizează tehnologia BMW TwinPower Turbo. Aceasta înglobează un turbocompresor twin-scroll, High Precision Injection, VALVETRONIC şi Double-VANOS. Sistemul de compresie utilizează principiul twin-scroll, care separă galeriile atât în evacuare, cât şi în turbină, fiecare servind câte o pereche de cilindri. Puterea este sporită şi prin controlul variabil al supapelor de admisie a aerului VALVETRONIC şi de controlul variabil al axului cu came Double-VANOS pe partea sincronizării admisiei şi a evacuării. De asemenea, noile motoare pe benzină sunt remarcabil de eficiente şi mulţumită sistemului High Precision Injection.

Motorul cu patru cilindri de la noul BMW 118i, care are carterul integral din aluminiu, atinge o putere maximă de 125 kW/170 Cp la 4.800 rpm, în timp ce cuplul maxim de 250 Nm este disponibil pe un interval cuprins între 1500 şi 1500 rpm. Propulsorul reacţionează excepţional, oferind o acceleraţie de la 0 la 100 km/h în 7,4 secunde şi o viteză maximă de 225 km/h. Eficienţa îmbunătăţită este reflectată de consumul mediu mixt de 5,8-5,9 litri per 100 kilometri şi de emisiile CO2 de 134-137 grame per kilometru (date din ciclul de testare EU, variaţii datorită pneurilor diferite cu care au fost echipate automobilele).

Motorul cu patru cilindri al noului BMW 116i furnizează o dinamică îmbunătăţită semnificativ comparativ cu modelul predecesor. Puterea maximă atinsă este de 100 kW/136 CP la 4.400 rpm, iar cuplul maxim – 220 Nm – se obţine între 1.350 şi 4.300 rpm. Maşina are nevoie de 8,5 secunde pentru a realiza sprintul de la 0 la 100 km/h, iar viteza maximă este de 210 km/h. Noul BMW 116i se remarcă cu un consum mediu mixt de 5,5-5,7 litri per 100 kilometri şi cu un nivel al emisiilor CO2 de 129-132 grame per kilometru (date din ciclul de testare EU, variaţii datorită pneurilor diferite cu care au fost echipate automobilele).

Motor turbodiesel cu patru cilindri cu tehnologie BMW TwinPower Turbo şi eficienţă şi mai ridicată.

Motoarele diesel de 2,0 litri cu tehnologie TwinPower Turbo din echiparea noului BMW Seria 1 sunt acum şi mai prompte în reacţii, dar şi mai economice, acestea datorită unor inovaţii care reduc frecările din interiorul motorului, turbocompresoare optimizate termodinamic cu geometrie variabilă a turbinei şi cea mai nouă generaţie a injecţiei directe common-rail cu injectoare cu supape magnetice. Noul BMW 120d marchează o evoluţie semnificativă: puterea maximă a fost mărită cu 5 kW faţă de modelul anterior – acum atinge 135 kW/184 CP la 4.000 rpm -, iar cuplul a crescut cu 30 Nm, la un maxim de 380 Nm pe un interval cuprins între 1.750 şi 2.750 rpm. Sprintul până la 100 km/h se realizează în 7,2 secunde, iar viteza maximă este de 228 km/h. Consumul mediu mixt a fost redus şi se situează între 4,5 şi 4,6 litri per 100 kilometri, în timp ce nivelul emisiilor CO2 atinge 119-122 grame per kilometru (date din ciclul de testare EU, variaţii datorită pneurilor diferite cu care au fost echipate automobilele).

Motorul diesel cu patru cilindri de la noul BMW 118d are o putere maximă de 105 kW/143 CP la 4.000 rpm şi un cuplu maxim de 320 Nm disponibil între 1.750 şi 2.500 rpm. Accelerează de la 0 la 100 km/h în 8,9 secunde, iar viteza maximă atinsă este de 212 km/h. Consumul mediu mixt este de 4,4-4,5 litri per 100 kilometri, cu un nivel al emisiilor CO2 de 115-118 grame per kilometru (date din ciclul de testare EU, variaţii datorită pneurilor diferite cu care au fost echipate automobilele).

Noua versiune entry-level BMW 116d atinge o putere maximă de 85 kW/116 CP la 4.000 rpm, în timp ce vârful curbei de cuplu – 260 Nm – este disponibil pe un interval al turaţiilor cuprins între 1.750 şi 2.500 rpm. Acceleraţia de la 0 la 100 km/h necesită 10,3 secunde, pe când viteza maximă este de 200 km/h. Consumul mediu mixt est unul remarcabil – între 4,3 şi 4,5 litri per 100 kilometri -, cu un nivel al emisiilor CO2 la fel de impresionant – 114-117 grame per kilometru (date din ciclul de testare EU, variaţii datorită pneurilor diferite cu care au fost echipate automobilele).

Lider în eficienţă.

La scurt timp de la lansare, gama va fi extinsă cu BMW 116d EfficientDynamics Edition. Şi această versiune va fi propulsată de un motor diesel de 1,6 litri, care va dezvolta 85 kW/116 CP, doar că eficienţa extraordinară va fi combinată cu performanţe aerodinamice îmbunătăţite şi rezistenţă redusă la ruliu, ceea ce va duce la un consum de doar 3,8 litri per 100 kilometri şi un nivel al emisiilor CO2 de numai 99 grame per kilometru pe parcursul ciclului de testare EU (date provizorii).

Gama vastă de tehnologii de reducere a consumului şi a emisiilor va face ca toate versiunile noului BMW Seria 1 să reflecte conceptul de eficienţă mai bine ca niciun alt automobil premium. Tehnologiile BMW EfficientDynamics aflate în echiparea standard includ recuperarea energiei la frânare (Brake Energy Regeneration) şi servodirecţie asistată electromecanic (pentru un consum minim de energie), dar şi – în funcţie de model – indicator al punctului optim de schimbare a vitezelor, compresor al aerului condiţionat cu autoîntrerupere şi pneuri cu rezistenţă redusă la înaintare. Funcţia Automatic Start-Stop se află în echiparea standard atât la modelele cu transmisie manuală, cât şi la cele cu versiune automată. Prin utilizarea comutatorului "driving experience", conducătorii pot activa modul ECO PRO care este conceput să ajute pentru un stil de condus extrem de economic.

Ca alternativă la transmisia standard, cutie de viteze manuală cu şase trepte, noul BMW Seria 1 este disponibil opţional cu transmisie automată cu opt trepte – premieră absolută pentru segmentul compact. Principalele beneficii sunt schimbarea vitezelor mai rapid şi mai lin, dar şi o eficienţă superioară.

Comportament perfect şi confort sporit: tehnologie a suspensiei de înaltă calitate, distribuţie egală a maselor şi control îmbunătăţit al stabilităţii.

Noul BMW Seria 1 se remarcă prin cea mai bună tehnologie a suspensiei din segment – puntea faţă cu braţe în cruce, cu dublă legătură, cu combinată MacPherson şi bară stabilizatoare, puntea spate cu sistem multibraţ. Ecartamentul este mai mare decât al predecesorului său – atât în faţă, cât şi în spate -, iar distribuţia aproape perfectă a maselor contribuie la transpunerea avantajelor dinamice oferite de tracţiunea spate într-o agilitate captivantă şi într-o călătorie mai confortabilă comparativ cu modelul anterior.

Servodirecţia electromecanică a noului BMW Seria 1 combină precizia specifică BMW cu un consum de energie scăzut. Funcţia opţională Servotronic reglează puterea de asistare în funcţie de viteză. Variable Sport Steering (direcţia variabilă sport), de asemenea o echipare opţională, reduce numărul mişcărilor volanului necesare la abordarea unor viraje strânse. Alte dotări opţionale sunt Adaptive Suspension (suspensia adaptivă), cu reglare electronică a amortizoarelor, şi jante din aluminiu – de 16, 17, respectiv 18 ţoli – ca alternativă la designul standard de 16 ţoli.

Reacţiile instantanee ale noului BMW Seria 1 se datorează combinării sistemului de frânare – puternic şi sigur – cu DSC (Dynamic Stability Control / controlul dinamic al stabilităţii), sistem aflat în lista echipamentelor standard. Acum ABS (sistem împotriva blocării frânelor), DTC (Dynamic Traction Control / controlul dinamic al tracţiunii), CBC (Cornering Brake Control / controlul frânării la virare) şi DBC (Dynamic Braking Control / controlul dinamic al frânării) sunt completate de asistarea frânării, compensarea supraîncălzirii frânelor, funcţia de uscare automată a frânelor, asistarea la urcare în rampă şi, în modul DSC Off, un sistem electronic de blocare a diferenţialului spate.

Caroserie rezistentă torsional, masă redusă, dotări vaste de siguranţă.

Caroseria uşoară a noului BMW Seria 1 face ca modelul să fie mai agil şi să sporească siguranţa pasagerilor, prin utilizarea oţelului pentru creşterea rezistenţei torsionale şi pentru consolidarea celulei de siguranţă a pasagerilor, pe fondul minimizării masei. Progresele făcute în acest domeniu sunt reflectate de performanţele dinamice ale automobilului şi de îmbunătăţirea raportului masă-putere comparativ cu modelul anterior. (ex. Pentru 118i, raportul kg/kW a fost îmbunătăţit cu aproape 30% de la 14,3 până la 10,4 pentru modelul cu cutie manuală).

Zonele de deformare şi căile bine definite de preluare a sarcinilor absorb forţa de impact şi o abat de la celula pasagerilor. Pachetul standard de siguranţă cuprinde airbaguri frontale, airbaguri laterale în spătarul scaunelor, airbaguri pentru cap în faţă şi în spate, centuri de siguranţă cu trei puncte de prindere la toate locurile, limitator de tensiune şi pretensionare la centurile din faţă, precum şi sistem ISOFIX de prindere a scaunului pentru copii la locurile din spate.

BMW ConnectedDrive: confort unic, opţiuni pentru siguranţă, informaţii şi entertainment.
Echiparea high-tech a noului BMW Seria 1 este reflectată de gama impresionantă de sisteme de asistare a conducătorului şi de servicii de mobilitate, unică la un automobil din segmentul compact. Opţiunile disponibile ca parte a programului BMW ConnectedDrive includ faruri adaptive (în combinaţie cu opţiune de faruri cu xenon), senzor de ploaie cu activare automată a fazei de întâlnire, asistare a fazei lungi, Park Distance Control (senzori de parcare), cameră pentru mers înapoi, Park Assistant (sistem pentru parcarea automată), tempomat cu funcţie de frânare, Lane Departure Warning (avertizare la părăsirea benzii) cu Collision Warning (avertizare de coliziune), şi informare privind limita de viteză, care acum – în premieră – înregistrează semnele care interzic depăşirile.

Tehnologii inovatoare asigură integrarea perfectă a terminalelor Apple iPhone şi a altor smartphone-uri. Opţiunea Apps permite utilizatorilor iPhone să asculte posturile web radio prin sistemul audio al automobilului şi să utilizeze serviciile Facebook, Twitter şi funcţia Last Mile Navigation. Accesul la internet în maşină şi noua funcţie Real-Time Traffic Information (informaţii despre trafic în timp real, momentant disponibilă în doar 4 ţări din Europa de Vest), care furnizează date cât se poate de recente cu privire la aglomeraţiile din trafic şi sugerează rute alternative, sunt alte două opţiuni care sunt unice în segmentul compact.

BMW Live debutează, de asemenea, în premieră pe noul BMW Seria 1. Este vorba de o serie de funcţii noi care pun în valoare conexiunea la internet prin intermediul telefonului mobil.

Printre aplicaţiile oferite se numără informaţii referitoare la vreme în funcţie de locaţia automobilului, servicii de ştiri sau “picture at destination”, o funcţie care utilizează servicii Google Street View şi Panoramio pentru a oferi imagini reale cu diferite destinaţii selectate de utilizator.

Dotările standard de calitate includ comutatorul "driving experience", aer condiţionat şi pornire fără cheie.

Comutatorul "driving experience", aflat standard pe consola centrală, adaptează setările automobilului în funcţie de preferinţele personale ale conducătorului. Toate modelele oferă ca alternativă trei moduri: COMFORT, SPORT şi ECO PRO. La versiunile BMW Sport Line şi la cele echipate cu transmisia automată sport cu opt trepte – dotare opţională -, Variable Sport Steering (direcţia variabilă sport) sau Adaptive Suspension (suspensie reglabilă), este disponibil şi un al patrulea mod, SPORT+.

De asemenea, echiparea standard a noului BMW Seria 1 include închidere centrală cu telecomandă, scaune faţă reglabile pe înălţime, oglinzi retrovizoare ajustabile electric, geamuri faţă şi spate operate electric, radio/player CD BMW Business cu şase difuzoare şi conexiune AUX IN, dar şi aer condiţionat. Motorul este pornit prin apăsarea butonului Start/Stop atunci când cheia cu unde radio se află în interiorul automobilului.

Ca şi precedentul model cu cinci uşi, noul BMW Seria 1 este produs la uzina BMW din Regensburg, acolo unde se asamblează şi BMW Seria 3 Sedan, Coupé şi Cabriolet, BMW M3 şi BMW Z4. Uzina a produs mai bine de 4,5 milioane de maşini de-a lungul celor 25 de ani de la inaugurare.

Bucuresti, 08.09.2011

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.