Detalii noi de design pentru posiblităţi mai mari de personalizare, soluţii tehnologice avnasate şi un portofoliu bogat de motoare şi opţiuni
Bucureşti/München. Noi ediţii speciale, un interior premium îmbunătăţit, dotări extinse de conectivitate şi sistem de operare iDrive de ultimă oră: aceasta sunt îmbunătăţirile pe care le primeşte BMW Seria 1 începând din luna iulie. Cel mai sportiv reprezentant al segmentului premium din clasa compactă vine cu o gamă largă de motoare eficiente, ce cuprinde propulsoare cu trei, patru şi şase cilindri. Unic în clasa lui, BMW Seria 1 are tracţiune spate, cu sistem inteligent de tracţiune integrală xDrive disponibil ca opţiune. Pachetul de îmbunătăţiri pentru BMW Seria 1 va fi lansat în iulie 2017 în versiuni cu trei uşi, respectiv cu cinci uşi.
BMW Seria 1: un tur de forţă în clasa compactă premium
Povestea de succes a acestui model compact sportiv datează de la sfârşitul verii 2004, când a fost lansată prima generaţie BMW Seria 1. Datorită agilităţii şi dinamicii superioare, s-a poziţionat rapid ca simbol al calităţilor sportive în clasa compactă. Până în prezent, peste două milioane de unităţi BMW Seria 1 au fost vândute pe mapamond, dintre care aproximativ 960.000 de maşini sunt din cea mai recentă generaţie a modelului. Germania este cea mai importantă piaţă internaţională şi este cea unde este vândut unul din patru BMW Seria 1, urmată de Marea Britanie (20%) şi China (8%). BMW Seria 1 este produs în Germania la uzinele din Regensburg (modele cu trei şi cu cinci uşi) şi Leipzig (versiune cu cinci uşi). De asemenea, există fabrici pentru regiunea Asia-Pacific la Chennai (India) şi Rayong (Thailanda).
Noi modele ediţie specială cu aspect atractiv
BMW Seria 1 este un sportiv inconfundabil: contururile dinamice, grila distinctivă a radiatorului, capota lungă şi spatele elegant şi sportiv definesc apariţia automobilului. Noile ediţii speciale – Edition Sport Line Shadow, Edition M Sport Shadow şi BMW M140i Edition Shadow – permit ca BMW să accentueze caracterul sportiv şi tânăr al Seria 1. Ediţiile speciale se diferenţiază prin grila radiatorului de culoare neagră, farurile LED cu inserţii negre şi stopurile de culoare închisă, şi ele cu tehnologie LED. BMW Seria 1 Edition M Sport Shadow dispune şi de ţevi de eşapament negre. Aspectul mai atractiv al noilor automobile se datorează şi noilor culori pentru exterior Seaside Blue şi Sunset Orange.
Variantele Sport Line, Urban Line şi M Sport ale BMW Seria 1 rămân în portofoliu alături de modelul de bază. Acum sunt disponibile şi noile ediţii specialae. Trecerea de la un model la altul înseamnă şi adăugarea a cinci tipuri noi de jante din aliaj uşor, cu dimensiuni de 17 şi 18 ţoli. În total, 16 designuri diferite de jante – cu dimensiuni cuprinse între 16 şi 18 ţoli – oferă numeroase posibilităţi de personalizare. Noul BMW Seria 1 Edition Sport Line Shadow este echipat standard cu jantele exclusive de 17 ţoli, din aliaj uşor (725). Edition M Sport Shadow dispune de jante de 18 ţoli Jet Black sau Jet Black bicolor (719 M). Iar un design suplimentar – jante de 18 ţoli, din aliaj uşor – este oferit pentru M140i/M140i xDrive Edition Shadow (436 M în Orbit Grey).
Interior modernizat, panou de instrumente revizuit
Trecând la interiorul noului BMW Seria 1, o serie de detalii adaugă cockpitului un sentiment de calitate şi exclusivism. Cu un design clar şi elegant, panoul de instrumente a fost revizuit complet pentru a pune şi mai mult accent pe orientarea spre conducător. Setul de instrumente black-panel a fost reconfigurat şi el. Cusăturile contrastante oferă o apariţie sofisticată diferitelor variante de model. Consola centrală, care găzduieşte panourile de control pentru radio şi sistemul de aer condiţionat, dispune de o suprafaţă neagră lucioasă. Iar suporturile pentru pahare din consola centrală au capac rabatabil, ceea ce oferă noului interior un aspect mai curat. Un alt element care arată grija pentru detalii, butoanele geamurilor laterale sunt acum cromate. Prizele de aer pentru aer condiţionat au fost revizuite şi contribuie şi ele la impresia de spaţiu generos pe care o creează interiorul noului BMW Seria 1.
Clienţii pot comanda noua tapiţerie opţională pentru scaune, piele Dakota Cognac. Benzile decorative pentru interior sunt disponibile acum cu accente Pearl Chrome. Urban Line oferă noi combinaţii exclusive noi de sticlă acrilică albă sau neagră cu detalii cromate. Modelul standard şi variantele Sport Line şi M Sport pot fi comandate cu noi combinaţii de decoraţiuni Piano Finish Black, din aluminiu sau lemn Fineline cu crom. Când vine vorba de tapiţeria scaunelor, clienţii BMW Seria 1 pot alege dintre cele şapte variante de stofă, unele incluzând şi piele sau Alcantara.
Operarea diferitelor funcţii cu ajutorul iDrive, touchscreen sau control vocal
Noul BMW Seria 1 este echipat standard cu cea mai nouă generaţie a sistemului de operare iDrive. Utilizarea iDrive Touch Controller permite conducătorului să acceseze şi să activeze confortabil o varietate de funcţii pentru automobil, navigaţie şi entertainment – totul cu o singură mână. Datorită touchpadului integrat în controler, este uşor să introduci destinaţiile în sistemul de navigaţie ca şi cum ai scrie. Dacă este comandat sistemul de navigaţie Professional – disponibil opţional -, afişajul central high-res de 8,8 ţoli (22,35 cm) vine acum sub formă de touchscreen. Controlul vocal inteligent este a treia modalitate de operare a acestor funcţii.
Soluţii on-line de avangardă
După ce a debutat pe noul BMW Seria 5 serviciul On-Street Parking Information utilizează afişajul sistemului de navigaţie Professional pentru a indica probabilitatea de găsire a locurilor de parcare stradale disponibile. Serviciul este acum disponibil în fază pilot pentru mai multe oraşe din Germania şi Statele Unite.
Sistemele de asistare a conducătorului: ajutor suplimentar pentru conducător
Sistemele de asistenţă de pe lista de opţionale pentru noul BMW Seria 1 include tempomat activ cu funcţie Stop & Go, care permite automobilului să se deplaseze automat împreună cu fluxul de trafic până aproape de viteza maximă. Sistemul avertizează conducătorul şi frânează dacă este depistat un obstacol. Driving Assistant este disponibil ca opţiune şi cuprinde avertizare la părăsirea benzii (Lane Departure Warning) şi City Collision Mitigation, care acţionează frânele automat la viteze de până la 60 km/h ca reacţie la o coliziune iminentă cu un automobil, o motocicletă sau un pieton. Totodată, Parking Assistant manevrează automobilul în locuri de parcare, paralele sau perpendiculare pe drum. Senzorii cu ultrasunete ajută la căutarea locurilor de parcare adecvate în timp ce maşina rulează de până la 35 km/h.
Motoare foarte eficiente cu trei, patru şi şase cilindri
Noul BMW Seria 1 vine cu o gamă largă de motoare pe benzină şi diesel, cu trei, patru şi şase cilindri. Toate provin din familia de propulsoare BMW EfficientDynamics de ultimă generaţie şi dispun de tehnologie BMW TwinPower Turbo. Cu excepţia BMW 116i, 116d EfficientDynamics Edition şi 118d xDrive, toate modelele pot fi comandate fie cu transmisie Steptronic cu opt trepte, fie cu cea Steptronic Sport cu opt rapoarte, ca alternativă la cutia de viteze manuală cu şase trepte. M140i xDrive poate fi comandat doar cu transmisia Steptronic Sport cu opt viteze.
Pe benzină, portofoliul începe cu BMW 116i – al cărui motor turbo cu trei cilindri produce 80 kW/109 CP – şi se încheie cu modelul BMW M140i M Performance, care dezvoltă 250 kW/340 CP datorită motorului cu şase cilindri dispuşi în linie.
De asemenea, modelele diesel îşi datorează puterea unor motoare de ultimă generaţie. Pe lângă conceptul de bază care este inerent mai eficient, toate motoarele diesel cu trei şi patru cilindri dispun de noua tehnologie de supraalimentare şi sisteme de injecţie directă common-rail îmbunătăţită. În partea inferioară a spectrului de putere se află BMW 116d, care furnizează 85 kW/116 CP şi un cuplu maxim de 270 Nm. Pentru aceasta, consumul este de 4,1-3,6 l/100 km, echivalentul unor emisii CO2 de 107-96 g/km*. La foarte eficientul BMW 116d EfficientDynamics Edition, consumul este 3,8-3,4 l/100 km, ceea ce duce la un nivel al emisiilor CO2 de 101–89 g/km*. Cel mai puternic motor diesel cu patru cilindri din portofoliul se regăseşte la noul BMW 125d. Tehnologia de supraalimentare cu două turbine, cu geometrie variabilă pentru turbocompresorul de mare presiune, are ca rezultat reacţii foarte rapide, o putere de 165 kW/224 CP şi un cuplu maxim de 450 Nm. Consumul mediu este de 4,6-4,3 l/100 km, iar emisiile CO2 sunt de 120-114 g/km*.
Tracţiune integrală inteligentă pentru transfer optim al puterii
BMW M140i, BMW 118d şi BMW 120d pot fi comandate cu tracţiunea integrală inteligentă BMW xDrive ca alternativă la tracţiunea spate clasică. Pe lângă beneficiile specifice ale tracţiunii integrale – precum transferul optim al puterii la roţi, siguranţă superioară şi tracţiune maximă în condiţii de iarnă, de exemplu-, BMW xDrive reduce şi subvirarea şi supravirarea în viraje. Rezultatul este o manevrabilitate mai bună în situaţii precum abordarea virajelor.
Doi noi sportivi de elită de la BMW M GmbH: M140i şi M140i xDrive
Şi cel mai sportiv membru al gamei BMW Seria 1 are un aspect nou. Pentru a marca noua generaţie, modelul BMW M140i M Performance este disponibil şi ca echipare M140i Edition Shadow. Inserţiile negre sunt adăugate farurilor LED standard, iar grila radiatorului are contururi de culoare neagră. Stopurile de culoare închisă oferă un impact suplimentar aurei sportive a automobilului, la fel ca jantele de 18 ţoli, din aliaj uşor, disponibile standard – în premieră în Style 436 M Orbit Grey şi Style 719 M Jet Black sau Bicolour Jet Black, alături de cele disponibile anterior Ferric Grey (Style 436 M). Cel mai sportiv BMW Seria 1 iese din uzină echipat standard cu anvelope mixte de înaltă performanţă, cu dimensiuni 225/40 în faţă şi 245/35 în spate.
BMW M140i este propulsat de un motor de 3,0 litri, cu şase cilindri dispuşi în linie, completat cu injecţie directă, tehnologie M Performance TwinPower Turbo cu turbocompresor twin-scroll, gestiune complet variabilă a supapelor (VALVETRONIC) şi control variabil al axului cu came Double-VANOS. Toate acestea combinate oferă BMW M140i o putere de 250 kW/340 CP şi un cuplu maxim de 500 Nm, care este disponibil încă de la 1.520 rpm şi se menţine până la 4.500 rpm. Astfel, BMW M140i are toate calităţile pentru a furniza performanţe extraordinare: cu transmisia manuală cu şase trepte, acest sportiv compact sprintează de la 0 la 100 km/h în 4,8 secunde, în timp ce viteza maximă este limitată electronic la 250 km/h. Când este comandată transmisia opţională Steptronic Sport cu opt trepte, BMW M140i accelerează de la 0 la 100 km/h şi mai repede – 4,6 secunde. Performanţele sunt şi mai remarcabile la versiunile BMW M140i xDrive, datorită tracţiunii integrale inteligente. Echipat standard cu transmisia Steptronic Sport cu opt trepte, M140i xDrive sprintează până la 100 km/h în 4,4 secunde, cu un consum mediu de 7,4 l/100 km şi emisii CO2 de 169 g/km*.
Direcţia sport variabilă adaugă impresia unei agilităţi excepţionale la volanul BMW M140i. Dispune de asistenţă electromecanică şi are o demultiplicare variabilă în funcţie de unghiul volanului. Aceasta permite manevre de evitare foarte rapide, dar produce şi o senzaţie de stabilitate direcţională la condus pe autostradă. Suspensia M Sport, sistemul de frânare M Sport şi rapoartele mai scurte ale transmisiei manuale cu şase trepte au fost adaptate perfect la puterea motorului cu şase cilindri, aşa cum sunt şi anvelopele de înaltă performanţă concepute să asigure că forţele de acceleraţie şi de frânare sunt transmise cu efect optim către şosea. Comutatorul Driving Experience Control de la BMW M140i dispune de aceleaşi moduri include la toate modelele din gamă, precum Comfort, Sport şi ECO PRO, dar adaugă şi un mod foarte dinamic Sport+. În acest mod, configuraţia sistemului Dynamic Stability Control permite conducătorului să realizeze derapaje controlate.
* Date de consum pe baza ciclului de testare EU, pot varia în funcţie de dimensiunea anvelopelor alese.