Performanţa superioară se descoperă: noul BMW M4 Competition Cabriolet cu M xDrive este cel mai exclusivist model din portofoliul de nouă generaţie al BMW M pentru clasa medie premium. Motorul cu şase cilindri dispuşi în linie, cu o putere maximă de 373 kW/510 CP, şi sistemul de tracţiune integrală M xDrive asigură excelenţa dinamică. Caracteristicile de design M specifice şi un nou soft top panel bow creează imaginea unui automobil sport de înaltă performanţă.
Accesul nerestricţionat la soare, dar şi imersiunea directă în acustica motorului permit BMW M4 Competition Cabriolet cu M xDrive să ofere o experienţă de performanţă deosebită pentru fiecare dintre cele patru locuri.
Producţia noului BMW M4 Competition Cabriolet cu M xDrive va începe în iulie 2021 la uzina BMW din Dingolfing, unde modelele care includ toate variantele noului BMW M4 Coupé, BMW M5, BMW M8 şi noul BMW Seria 4 Cabrio ies de pe linia de ansamblare.
Design exterior: acoperiş inovator panel bow, linii dinamice
Noul BMW M4 Competition Cabriolet cu M xDrive îşi arată plăcerea de conducere exclusivă şi la caracteristicile inspirate de motorsport fără a fi nevoie de o a doua privire. Noul său soft top panel bow se alătură formelor clare ale caroseriei pentru a oferi o estetică pură şi emoţională.
Acoperişul combină beneficiile practice ale unui hard top retractabil cu estetica clasică şi elegantă a unui acoperiş din stofă – oferind tot ce e mai bun în ambele universuri. De asemenea, se remarcă din punct de vedere al greutăţii, fiind cu aproximativ 40% mai uşor decât hard topul retractabil al modelului predecesor.
Mecanismul de acţionare electrică al soft topului permite deschiderea sau închiderea acestuia în timpul deplasării, cu o simplă apăsare de buton. Procesul durează doar 18 secunde. Când condui cu acoperişul strâns, portbagajul are o capacitate de 300 de litri, ceea ce înseamnă o creştere de 80 de litri. Iar când acoperişul este închis, compartimentul variabil al soft topului măreşte capacitatea portbagajului la 385 litri.
Liniile dinamice ale caroseriei dau un ton distinctiv de eleganţă sportivă, cu acoperişul deschis sau închis. Caracteristicile de design specifice M, născute din cerinţele funcţionale exacte impuse unui automobil sport de înaltă performanţă, dau o imagine clară a resurselor dinamice ale modelului. Toate liniile din partea frontală a automobilului converg pe grila BMW verticală, impunătoare.
Împreună cu deschiderile mari de ambele părţi, grila asigură că aerul de răcire suficient este direcţionat către sistemul de propulsie şi sistemul de frânare în orice moment – chiar şi atunci când automobilul este condus într-un ritm foarte dinamic. Farurile subţiri folosesc standard unităţi LED pentru a genera atât faza scurtă, cât şi faza lungă. Farurile LED adaptive cu BMW Laserlight pot fi comandate opţional.
Alte elemente de design inconfundabile ale noului BMW M4 Competition Cabriolet cu M xDrive includ pasaje puternic evazate ale roţilor, branhii laterale M integrate perfect în aripile faţă şi praguri laterale extinse proeminent care se combină cu piesele de fixare pentru spoilerele faţă şi spate pentru a forma o bandă neagră în jurul maşinii.
Difuzorul din spate, de asemenea negru, încadrează cele două perechi de ţevi de eşapament ale sistemului de evacuare – un detaliu M familiar. Un pachet M Carbon pentru exterior este disponibil opţional. Opţiunile retrofit din gama de accesorii BMW M Performance oferă posibilităţi suplimentare de individualizare.
Motor cu şase cilindri dispuşi în linie, cu funcţionare la un nivel înalt de turaţii
Motorul de 3,0 litri, cu şase cilindri dispuşi în linie, al noului BMW M4 Competition Cabriolet cu M xDrive combină caracterul distinctiv al motoarelor dezvoltate de BMW M GmbH, capabile să funcţioneze la univel ridicat de turaţii, cu cea mai recentă versiune a tehnologiei M TwinPower Turbo.
Motorul se remarcă prin livrarea liniară continuă a puterii în eşaloanele superioare ale gamei de turaţii. Propulsorul generează un cuplu maxim de 650 Nm între 2.750 şi 5.500 rpm, în timp ce puterea maximă este atinsă la 5.510 rpm şi apoi menţinută până la marcajul roşu de la 7.200 rpm.
Motorul îşi transferă puterea printr-o transmisie M Steptronic cu opt trepte, cu Drivelogic. Acest set de calităţi de performanţă, combinat cu tracţiunea îmbunătăţită oferită de M xDrive, se traduce prin timpi de acceleraţie impresionanţi. Noul BMW M4 Competition Cabriolet cu M xDrive are nevoie de doar 3,7 secunde pentru sprintul de la 0 la 100 km/h şi de 13,1 secunde pentru a ajunge la 0 la 200 km/h, cifre de performanţă care îl poziţionează ca unul din cele mai rapide cabriolete de pe planetă.
Acceleraţia în reprize de la 80 la 120 km/h este realizată în 2,8 secunde (în treapta a patra) sau în 3,7 secunde (în treapta a cincea). Alegerea pachetului M Driver opţional măreşte viteza maximă limitată electronic de la 250 km/h la 280 km/h.
La fel ca sistemul de răcire, sistemul de alimentare cu ulei a fost conceput pentru a face faţă situaţiilor de condus extrem de dinamic pe circuit. Sistemul de evacuare specific M, cu clapete controlate electric, oferă o acustică extrem de plină emoţional, care adaugă un element-cheie experienţei generale de performanţă, în special atunci când acoperişul maşinii este deschis.
M xDrive: distribuţie precisă a puterii, performanţă superioară
Sistemul de tracţiune integrală M xDrive, utilizat la noul BMW M4 Competition Cabriolet cu M xDrive, foloseşte un ambreiaj multidisc controlat electronic în caseta de transfer pentru a asigura o distribuţie complet variabilă şi foarte clară a puterii motorului între puntea faţă şi cea spate. Orientarea către tracţiune spate se adaugă la sentimentul M caracteristic, îmbunătăţind în acelaşi timp atât tracţiunea, cât şi agilitatea. Alimentarea cu ulei a ambreiajului multidisc a fost optimizată pentru a permite performanţe susţinute de tracţiune integrală, chiar şi în condiţii dificile pe circuit. M xDrive este combinat cu diferenţialul M activ pe puntea spate.
Meniul Setup permite conducătorului să schimbe setarea 4WD implicită în modul 4WD Sport, care direcţionează o proporţie mai mare din cuplul motor către roţile spate. Conducătorii pot opri sistemul DSC şi pot activa modul 2WD. În această setare, puterea este transmisă exclusiv pe puntea spate şi nu există nicio intervenţie din partea sistemelor de control al şasiului pentru stabilizarea automobilului. Conducătorii experimentaţi se pot bucura astfel de o experienţă de condus deosebită.
Rigidizare a caroseriei şi tehnologie a şasiului specifice modelului
Calităţile de manevrare ale noului BMW M4 Competition Cabriolet cu M xDrive sunt evidenţiate de o precizie superioară a direcţiei, de un comportament de direcţie care rămâne neutru chiar şi la limită şi de o acumulare liniară a forţelor laterale pe tot intervalul de acceleraţie laterală. Rigiditatea ridicată la torsiune a structurii caroseriei şi a punctelor de prindere a şasiului creează baza perfectă pentru o manevrabilitate precis controlabilă, chiar şi în situaţii de condus extrem de dinamic.
Aici, caracteristicile cheie includ elemente de întărire axate pe îmbunătăţirea dinamicii de condus şi un panou de forfecare din aluminiu în structura frontală, elemente de întărire în podea şi un cadru secundar al punţii spate cu o conexiune rigidă la caroserie. A fost inclusă şi o caracteristică specifică modelului decapotabil sub forma pachetului de suporturi de torsiune în partea din spate a caroseriei.
O versiune personalizată a punţii faţă cu dublu braţ transversal influenţează, de asemenea, cerinţele specifice legate de tracţiunea integrală, având o geometrie a punţii special adaptată şi un raport de direcţie reglat individual. Puntea spate cu suspensie multibraţ a noului BMW M4 Competition Cabriolet cu M xDrive se mândreşte cu cinematică şi elastocinematică rafinate. De asemenea, pe lista echipării standard se regăsesc jantele M din aliaj uşor forjat, cu un diametru de 19 ţoli pe puntea faţă şi 20 de ţoli în spate.
Direcţia M Servotronic facilitează o intrare precisă la trecerea prin viraje pe de o parte şi parcarea şi manevrarea fără efort pe de altă parte. Reuşeşte acest lucru prin combinarea beneficiilor asistenţei în funcţie de viteză şi a unui raport de direcţie variabil. Noul BMW M4 Competition Cabriolet cu M xDrive vine echipat standard şi cu suspensie M adaptivă cu amortizoare controlate electronic.
Două setări pentru pedala de frână, zece trepte de control al tracţiunii
Sistemul de frânare integrat disponibil la noul BMW M4 Competition Cabriolet cu M xDrive iniţiază presiunea de frânare necesară extrem de rapid şi precis, utilizând un actuator electric. Atât frânele M Compound disponibile standard, cât şi frânele ceramice M Carbon de pe lista de opţionale fac legătura cu sistemul. Versiunea specifică M a acestei tehnologii oferă conducătorului şi două setări pentru pedală.
Gama de funcţii ale sistemului de control al stabilităţii DSC include M Dynamic Mode, care permite o patinare suplimentară a roţii prin simpla apăsare a unui buton pentru a induce o experienţă de condus extrem de sportiv.
Dacă este specificat M Drive Professional opţional, conducătorii beneficiază şi de noua funcţie M Traction Control. Această formă inovatoare de control al tracţiunii permite conducătorului să stabilească praguri individuale de intervenţie pentru limitarea patinării roţilor în zece etape.
Scaune-scoică M Carbon şi sistem de control/operare specific M
Interiorul noului BMW M4 Competition Cabriolet cu M xDrive îmbină o ambianţă premium contemporană cu înclinaţia obişnuită BMW M pentru motorsport. Volanul M din piele M, cu clapete de schimbare a vitezelor, pârghia specifică M de schimbare a treptelor şi accentele de culoare roşie menţin conducătorul concentrat pe experienţa intensă de condus.
Scaunele M Sport încălzite şi reglabile electric şi finisajele extinse cu piele Merino sunt standard, în timp ce încălzitoarele pentru gât şi – în premieră – ventilaţia scaunelor sunt disponibile ca opţiuni. Un punct de atracţie convingător al listei de opţiuni îl reprezintă noile scaune-scoică M Carbon încălzite. Designul lor bazat pe structură îmbină funcţionalitatea din motorsport cu o construcţie uşoară, confort excelent pe distanţe lungi şi manoperă somptuoasă.
Sistemul de control/operare specific M al BMW M4 Competition Cabriolet cu M xDrive include butonul Setup pe consola centrală. Aceasta oferă acces direct la opţiunile de setări pentru motor, şasiu, direcţie, sistem de frânare şi M xDrive. Două setări generale ale automobilului pot fi stocate şi apelate apăsând unul dintre butoanele M de pe volan.
Totodată, opţiunea M Drive Professional a fost concepută pentru utilizarea pe circuit. Alături de M Traction Control, acesta cuprinde şi M Drift Analyzer şi M Laptimer, care înregistrează manevre de pilotaj deosebit de sportiv. Panoul de control de pe consola centrală găzduieşte standard şi butonul M Mode.
Acesta poate fi utilizat pentru a regla răspunsurile şi caracteristicile sistemelor de asistare a condusului şi afişajele din panoul de instrumente şi Head-Up Display pentru a oferi o experienţă de condus potrivită situaţiei şi în conformitate cu identitatea M a automobilului. Conducătorul poate alege dintre setările ROAD şi SPORT, cu modul TRACK adăugat în panoplie atunci când este specificat M Drive Professional.
De asemenea, opţional este disponibil pachetul M Race Track, care reduce masa cu aproximativ 25 de kilograme în comparaţie cu automobilele în specificaţie standard. Acest pachet include frâne ceramice M Carbon, jante M din aliaj uşor cu masă redusă (disponibile ca opţiune cu anvelope semislick) şi scaune-scoică M Carbon.
Exclusiv şi individual: dotări opţionale de înaltă calitate
Echiparea standard, ce include control automat al climei pe trei zone, iluminare interioară cu LED cu iluminare ambientală şi sistem de sonorizare hi-fi, îmbunătăţeşte confortul în timpul condusului zilnic şi al călătoriilor mai lungi. BMW Live Cockpit Professional cu un grup de afişaje complet digital, sistemul de navigaţie BMW Maps bazat pe cloud şi Asistentul Personal Inteligent BMW vin, de asemenea, ca dotări standard ale noului BMW M4 Competition Cabriolet cu M xDrive.
Progresul tehnologic realizat de la modelul anterior se reflectă şi în disponibilitatea semnificativă a sistemelor de asistare a condusului. Printre cele mai importante completări noi se numără asistentul de control al direcţiei şi al benzii completat cu funcţia de navigaţie activă şi asistentul pentru banda de urgenţă – care fac parte din opţiunea Driving Assistant Professional – şi asistentul de marşarier (una dintre funcţiile asistentului de parcare opţional).