Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Noua serie săptămânală EJ NYC, spin-off-ul show-ului de succes #RICHKIDS OF BEVERLY HILLS, începe pe 8 iulie la E!

Reality show-ul E! #RichKids of Beverly Hills extinde franciza cu noua emisiune EJ NYC, un spin-off în 6 părţi, care va avea premiera vineri, 8 iulie, de la ora 21:00.

Noua serie este plină de strălucire şi paiete, toate văzute din perspectiva celebrului fiu al lui Magic Johnson, EJ, care – alături de #Glamtourage-ul lui (din care fac parte sora lui, Elisa Johnson, fiica lui LL Cool J, Samaria Smith, şi moştenitoarea unui imperiu imobiliar persan, Sanaz Panahi) – trăiesc viaţa la maximum, zburând de pe o coastă a Statelor Unite pe alta. Primul episod din EJ NYC va fi difuzat la scurt timp după ultimul episod al sezonului 4 din #RichKids of Beverly Hills, în care bloggeriţa Morgan Stewart şi mogulul imobiliar Brendan Fitzpatrick vor avea parte de o nuntă strălucitoare, difuzat vineri, 1 iulie, la ora 21:00, doar la E!.

După ce a slăbit 81 de kg, EJ a căpătat mai multă încredere în el şi acum se joacă şi mai mult cu regulile modei, făcând alegeri stilistice care nu au scăpat neobservate de către liderii lumii fashion-ului. Gata de o nouă provocare, EJ va oferi telespectatorilor o privire #FaraFiltru în viaţa unei vedete transformate într-un mogul multifaţetat. De când a devenit vedetă la TV şi pe reţelele de socializare, viaţa lui EJ s-a umplut de oferte profesionale şi personale. Şi, plin de încredere în sine, EJ vrea să facă tot posibilul pentru a se asigura că oricine altcineva poate purta orice şi poate fi orice vrea.

După câţiva ani în care a locuit în altă parte, EJ a decis să se mute din nou împreună cu sora lui, Elisa, care e înnebunită după băieţi. Dar între ei nu este mereu mare iubire frăţească: Elisa e puternică, încăpăţânată şi egala fratelui ei #Aprig. Din fericire, EJ s-a înconjurat de un anturaj plin de personalităţi puternice, care chiar redefinesc #PlanurilePrieteneşti.

Surorile Lyric şi Maya McHenry sunt prietene cu fraţii Johnson de când erau în scutece. Alex Monetti este un alt prieten apropiat al lui EJ, care face parte din grupul lui apropiat din liceu încoace. Iar Drew McNamara, un tip din Kansas care are ambiţii hollywoodiene şi o personalitate molipsitoare, a devenit rapid prietenul lui EJ. Sanaz Panahi s-a împrietenit cu EJ după ce şi-au dat seama că ieşeau cu acelaşi tip, iar Kyle Bryan este #Prieten/Duşman cu EJ, fiind mereu interesat de aceiaşi tipi ca acesta din urmă.

Exact ca EJ, sora lui (Elisa) este extrem de interesată de modă şi s-a încojurat de un grup de prietene din care fac parte Rachel Tabb şi Jane Pfeffer. Nu e de mirare că EJ şi Elisa se înconjoară de oameni cu personalităţi puternice şi îndrăzneţe. Dar cei doi rămân imposibil de depăşit. În EJ NYC, EJ şi Elisa, alături de prietenii lor, au parte de aventuri epice, colaborează cu o companie importantă, fac senzaţie pe podiumurile de modă, desfășoară activităţi caritabile şi caută dragostea adevărată.

Mereu îndrăzneaţă, mereu fabuloasă şi mereu perfectă, noua serie săptămânală EJ NYC are premiera vineri, 8 iulie, la ora 21:00, numai la E!

EJ NYC este produs de ITV Entertainment, în asociere cu GGTV şi Leepson Bounds Entertainment. Gennifer Gardiner, David Leepson, Eric Kranzler şi Doron Ofir sunt producători executivi.

By Liliana K

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.