Dr. Reddy’s Laboratories (NYSE: RDY) a anunțat lansarea regională a unei noi identități vizuale și de brand, care va ghida acțiunile companiei în întreaga lume: ”Sănătatea nu poate să aștepte – Good Health Can’t Wait”.
Noul logo exprimă Empatie și Dinamism, două elemente prin care pacienții rămân elementul central în tot ceea ce face Dr. Reddy’s. Empatia contribuie la înțelegerea aprofundată a nevoilor pacienților, iar Dinamismul ajută Dr. Reddy’s să soluționeze aceste nevoi în mod inovator și rapid. Inima transmite un mesaj de empatie și grijă, iar cercurile simbolizează dinamismul și reacțiile prompte.
Compania și-a ales și o nouă culoare corporate – Violetul, care este asociat cu creativitatea și înțelepciunea. În ansamblu, noua identitate vorbește despre eforturile continue ale Dr. Reddy’s de a înțelege nevoile curente ale pacienților și de a le soluționa rapid.
Obiectivul acestui exercițiu de re-branding este să clădească o abordare unificatoare, centrată pe pacienți, pentru a face față provocărilor noi și dificile cu care se confruntă aceștia. Cum lucrurile se schimbă rapid în lumea medicală, este important să existe un obiectiv comun, care să adauge valoare la fiecare pas, pentru pacienți și parteneri în egală măsură.
Procesul de re-branding va fi implementat în două etape. În prima, brandul corporate a făcut tranziția spre noua identitate. În cea de-a doua etapă, noua identitate va fi transpusă și pe ambalajele produselor companiei.
Logoul și identitatea de brand actuale vor rămâne valabile și neschimbate până când se vor finaliza toate modificările care țin de proceduri legale, documentație și alte schimbări statutare sau de funcționare.
Dr. Reddy’s își va atinge obiectivul prin intermediul a 5 promisiuni:
• Să facem medicamentele costisitoare accesibile pentru pacienții care au nevoie de ele
• Să soluționăm nevoile nesatisfăcute ale pacienților
• Să ajutăm pacienții să-și gestioneze mai bine boala
• Să ne sprijinim partenerii să asigure disponibilitatea medicamentelor noastre acolo unde este nevoie
• Să lucrăm împreună cu partenerii noștri și să îi ajutăm să reușească.
Noua identitate a Dr. Reddy’s exprimă obiectivul și valorile companiei într-o formă convingătoare și reafirmă dorința sa de a pune pacienții pe primul loc în tot ceea ce face. Împreună cu partenerii săi, Dr. Reddy’s își propune să contribuie la crearea unei lumi mai bune pentru toți, fiindcă ”Sănătatea nu poate să aștepte” – GOOD HEALTH CAN’T WAIT.