· Importatorul Škoda România prezintă cea de-a doua generaţie a unuia dintre cele mai de succes modele din întreaga istorie a mărcii: Octavia Tour
· Echipare standard generoasă
· Disponibilă atât cu caroserie sedan cât şi combi
Škoda lansează o nouă versiune a modelului Octavia Tour, unul dintre cele mai populare modele din istoria recentă a mărcii. Comparat cu prima generaţie a modelului, noul vehicul prezintă un design reîmprospătat, un interior complet nou şi o gamă îmbunătăţită de echipamente opţionale şi motorizări. Mai mult, noua maşină respectă strictul standard de emisii EURO 5. Asemeni predecesorului său, noua Octavia Tour va fi disponibilă atât cu caroserie sedan cât şi combi. Vândută sub numele “Tour” încă din 2004, Octavia I este un model ce a cumulat până acum peste 1.4 milioane de vehicule, fiind apreciat pentru preţul foarte avantajos.
Combinaţia câştigătoare dintre o echipare de bază generoasă, calitatea ridicată specifică tuturor vehiculelor Škoda şi un preţ scăzut a ajutat prima generaţie Octavia Tour să obţină vânzări impresionante. Cea de-a doua generaţie Octavia Tour este, din nou, o opţiune excelentă din punct de vedere al raportului calitate/preţ.
Noul model este disponibil atât cu caroserie sedan cât şi combi. Gama de motorizări conţine trei unităţi, fiecare oferind o cutie manuală cu cinci trepte. Disponibilitatea motorizărilor depinde de piaţă: vehiculele vândute în Uniunea Europeană vor fi dotate cu motoarele pe benzină de 1,4 litri şi 59 kW şi 1,6 litri şi 75 kW, în timp ce clienţii din afara UE pot alege între unităţile pe benzină de 1,6 litri şi 75 kW şi cea diesel TDI common-rail de 2,0 litri şi 81 kW.
Cea de-a doua generaţie Octavia Tour oferă un pachet de dotări standard bogat, ce include airbag-uri pentru şofer şi pasager, ABS, servodirecţie, închidere centralizată, oglinzi retrovizoare laterale reglabile electric, volan cu patru spiţe şi scaun şofer reglabil pe înălţime.
“Noua versiune a modelului Octavia Tour va cuceri piaţa prin designul şi interiorul complet noi, precum şi prin motorizările cu standard de emisii EURO5. Credem că noul model va cunoaşte acelaşi succes la public ca şi predecesorul său. Din ianuarie 2011 noul model este disponibil în showroom-urile distribuitorilor Škoda din toată ţara”, a declarat Vlad Rusu, Brand Manager Škoda România.