Students’ Kit este cea mai mare campanie cv30 dedicată tinerilor: 21 de universități, 12 orașe și peste 50.000 de studenți entuziaști și curioși să încerce produse și să cunoască angajatori de top. Acesta conține cel mai cool workbook alături de un gift bag prin intermediul cărora companiile se pot promova prin două componente: imagine & informare sau sampling. Students’ Kit oferă un mix între offline și online, oferind vizibilitate companiilor de-a lungul întregului an universitar.
Students’ Kit ajunge fizic, la începutul anului universitar, în cele mai mari centre universitare din România, printre orașele vizitate numărându-se: București, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, Constanța, Brașov, Oradea, Sibiu, Galați, Pitești, Ploiești, Craiova.
În mediul online, prin intermediul Students’ Kit companiile pot ajunge la 80% din totalul targetului de studenți prin comunicarea campaniei la nivel național. Facebook, Instagram, direct mailing, Google ads și Youtube sunt câteva dintre canalele pe care comunicarea începe cu 6 luni înainte de startul campaniei în universități și pe care se menține contactul cu studenții până în momentul în care aceștia primesc gift bag-ul cu goodies. Campania beneficiază de promovare intensă și în mediul offline, direct în universități, dar și de extra expunere în media, prin parteneriatul cu Virgin Radio.
Concret, cum se pot promova companiile?
Companiile și brandurile pot străluci în workbook în zona de plannere, prin asocierea cu un obicei de consum, fiind alături de studenți pe tot parcursul anului universitar. De asemenea, angajatorii devin vizibili în zona „Catalogul angajatorilor”, unde imaginea de angajator este asociată unui mesaj practic, spre exemplu: „Pașii pe care trebuie să îi urmezi pentru a ajunge sa lucrezi la compania x”.
Brand-urile care sunt interesate să își spună povestea și să atragă market share din range-ul 18-26 ani pot folosi Students’ Kit drept canal de sampling și awareness. Prin componenta de imagine & informare, companiile comunică mesajul prin intermediul workbook-ului în format print, cu un design inovator. Prin componenta de sampling, studenții primesc produsele partenerilor prin intermediul rețelei de distribuție foarte bine organizată la nivel național, în fiecare universitate.
“Echipa cv30 are o atitudine profesionistă, ascultă și înțelege nevoile brand-ului nostru. Le mulțumim pentru colaborare și ne dorim să păstrăm relația profesională și să continuăm să dezvoltăm mai multe proiecte împreună.” declară Letiția Ioana, Brand Manager @ Batiste
Pentru angajatori, echipa cv30 a dezvoltat o structură de comunicare simplă și eficientă, pornind de la cerințele studenților interesați de carieră. Fiecare student care primește workbook-ul cv30 beneficiază de zona de carieră, unde găsește într-un singur loc angajatorii, prezentați sub forma unui spread.
“Deși colaborarea noastră este abia la început, pot spune că lucrăm foarte bine împreună. Consolidarea brandului de angajator și recrutarea sunt procese pe care ne concentrăm permanent eforturile, iar prietenii noștri de la cv30 înțeleg ceea ce ne dorim și vin cu soluții potrivite. Unde mai pui că sunt o echipă de oameni faini, mereu gata să-ți răspundă la întrebări și să te ajute? Abia aștept să lansăm tot ceea ce ne-am propus și să construim alte noi proiecte!” spune Eduard Drăghici, Employer Branding Responsible @ Carrefour România
Pentru a primi gift bag-ul cu goodies, studenții se înscriu online, primind un cod unic de înregistrare, verificat ulterior de către reprezentanții din universități. Mecanismul este gândit pentru distribuția controlată a celor 50.000 de gift bags și workbook-uri.
Ediția anterioară a avut un succes răsunător în toate universitățile participante, cu peste 30 de parteneri: Coca Cola, Batiste, Orbit, Jacobs 3in1, BCR fiind parteneri pe zona de brand și accesând întregul mix: produs în gift bag, prezență în workbook și expunere online, precum și Accenture, Carrefour, PWC, Telekom etc pe zona de HR, fiind angajatori din domenii variate, diversitatea lor coroborată cu reach-ul extins permițând oricărui student să găsească angajatorul potrivit.
„Unul dintre principalele motive pentru care partenerii noștri sunt atrași de participarea în acest proiect este mixul online-offline, digital-sampling-print, precum și datorită modului în care am calibrat proiectul astfel încât componentele lui să acționeze pe întreaga perioadă a anului universitar. Acest lucru înseamnă expunere îndelungată, repetată, targetată, dar și cadrul perfect pentru cei care vor să se manifeste mai jucăuș, mai fresh și vor să își aloce resursele într-un proiect care asigură expunere îndelungată către un target de viitori brand ambasadori”, spune Anca Bătae, Business Development Manager @ cv30
Echipa cv30 are peste 15 de ani de experiență cumulată în comunicarea către tineri, iar acțiunile pe care le organizează în mediul universitar îi mențin ancorați în realitate și le permit să înțeleagă acest target din prisma intereselor, aspirațiilor și trendurilor din rândul studenților.