Celebrul cântăreț de muzică hip-hop, Nosfe, a ales AFI Cotroceni ca loc de lansare al primului său album oficial UNCLE BENZ. Mult așteptatul eveniment va avea loc luni, 2 octombrie, începând cu orele 17:00, în magazinul Buzz, situat la etajul I al centrului comercial.
Nosfe face parte din proiectul Șatra B.E.N.Z., iar trupa se bucură de un succes indiscutabil în toată România, motiv pentru care au decis că este momentul optim de a le oferi fanilor albumul pe care l-au așteptat. Artistul a ales ca loc de promovare a acestui album magazinul Buzz Sneaker Station din AFI Cotroceni, deoarece atât el, cât și colegii săi de trupă, sunt mari fani ai sneakers-ilor.
„Pentru noi a fost și rămâne mereu o prioritate să le oferim clienților o experiență memorabilă atunci când ne vizitează. Iar această lansare inedită de album a artistului Nosfe într-un magazin din centrul nostru comercial susține acest lucru. Ne dorim ca pe viitor să putem oferi și mai multe astfel de evenimente vizitatorilor noștri. AFI Cotroceni este centrul comercial unde, pe lângă toate ofertele de shopping și servicii integrate, poți petrece timp liber de calitate și te poți distra cu întreaga familie”, a declarat Amira Stănescu, Marketing Manager, AFI Cotroceni.
„UNCLE BENZ este albumul în care se regăsește amprenta fiecărui an din cei 15 petrecuți scriind și înregistrând piese! Munca o să continue, pentru mine. Dar acest album va rămâne o definiție a artei mele, până în momentul de față, mai ales ca este un statement în privința poziției mele în hip hop-ul românesc! Audiție plăcută! Bless!”, a completat cântărețul Nosfe.