Norofert Group, principalul producător român de îngrășăminte organice, raportează o cifră de afaceri consolidată de 14,4 milioane lei în prima jumătate a anului 2020, o creștere de 492% față de aceeași perioadă a anului trecut. În ciuda circumstanțelor dificile, Grupul a reușit să închidă perioada de raportare cu un profit net de 3,4 milioane lei, o creștere de 1.403% față de anul precedent.
Prima jumătate a anului 2020 a fost o perioadă volatilă pentru sectorul agricol românesc, marcată de două evenimente majore – pandemia de COVID-19 și seceta severă. Efectul COVID-19 asupra Norofert a fost minim, deoarece pandemia nu a afectat activitatea operațională sau de vânzare a Grupului. Seceta severă a avut totuși un impact negativ asupra scăderii marjei de profit a Norofert. Cu toate acestea, în pofida acestor șase luni pline de provocări, Grupul a reușit să atingă deja obiectivul pentru venituri stabilit pentru întregul an 2020.
„Suntem mulțumiți de rezultatele financiare interimare pe care le-am înregistrat în prima jumătate a acestui an. În comparație cu aceeași perioadă a anului trecut, și în ciuda condițiilor economice și meteorologice dificile, Norofert a înregistrat creșteri remarcabile în primele șase luni ale anului 2020. În continuare, obiectivul nostru rămâne campania de toamnă în curs de desfășurare și deși am reușit să ne atingem obiectivul de venituri pentru acest an, vom continua să le creștem pentru a ne îndeplini obiectivele de profit stabilite pentru 2020. Cu toate acestea, așa cum este specific sectorului nostru de activitate, rezultatele anuale vor depinde în mare măsură de circumstanțe asupra cărora nu avem control – condițiile meteorologice”, a declarat Vlad Popescu, CEO și Președinte al Consiliului de Administrație Norofert.
La nivel de grup, Norofert a închis S1 2020 cu o creștere de 596% a veniturilor din exploatare, iar cifra de afaceri a crescut cu 492% de la 2,4 în S1 2019 la 14,4 milioane lei în S1 2020. Facilitatea de producție mai mare, capacitatea de vânzare crescută și recunoașterea mai mare pe piață au contribuit la creșterea semnificativă a vânzărilor comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent. Creșterea controlată a cheltuielilor, precum și amploarea considerabilă a dimensiunii afacerii au contribuit la încheierea perioadei de raportare cu un rezultat operațional de 4,5 milioane de lei, cu 2.926% mai mare decât rezultatul din aceeași perioadă a anului trecut. Conducerea atribuie această îmbunătățire semnificativă a performanței, capitalului accesat de grup prin intermediul Bursei de Valori București.
Norofert Group a intrat la tranzacționare pe piața AeRO a Bursei de Valori București în data de 3 martie 2020. În aceste 6 luni de la debut, acțiunile NRF s-au aflat printre cele mai tranzacționate acțiuni locale. În perioada cuprinsă între 3 martie și 1 septembrie au fost executate tranzacții cu 1.827.139 de acțiuni NRF în valoare totală de 23.981.494 lei.
Pentru a doua jumătate a anului, Norofert se așteaptă la o creștere a vânzărilor în timpul campaniei de toamnă, comparativ cu performanța anului anterior. Grupul vizează, de asemenea, investiții suplimentare în procesul de extindere și îmbunătățire a capacității de producție prin construirea unei noi linii de mare capacitate pentru îngrășăminte de sol. Se estimează că investiția aceasta va spori capacitatea actuală de producție a granulelor și peleților Norofert până la 4 camioane pe zi și va permite crearea de noi produse care să depășească standardele actuale ale pieței.
Grupul își continuă procesul de extindere în Statele Unite ale Americii. În aprilie 2020, Norofert a înființat în statul Ohio, filiala Norofert SUA, LLC. În iulie 2020, Grupul a primit aprobarea pentru distribuția și comercializarea primelor 4 produse special dezvoltate pentru piața din SUA. În august, Grupul a închiriat un spațiu de depozitare în Cleveland, Ohio, unde a fost trimis primul container cu produse Norofert. Grupul se așteaptă ca primul lot de produse Norofert să ajungă la fermierii din Ohio în a doua parte a anului, în timpul campaniei de toamnă.