Nooka Space, dezvoltatorul primei rețele de birouri inteligente de proximitate din lume, semnează un parteneriat strategic cu Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj și amplasează în terminalele de plecări interne și internaționale noile modele de birouri inteligente pentru spații interioare, Nooka Air.
Birourile indoor Nooka Air sunt autonome, izolate fonic, dispun de acces și control inteligent, oferind intimitate, siguranță și o calitate optimă a aerului. Cu o aplicație mobilă personalizată, birourile Nooka Air din cadrul Aeroportului Internațional Avram Iancu Cluj pot fi ușor de gestionat și utilizat de pasagerii care doresc să se concentreze asupra muncii lor sau să se relaxeze în timp ce așteaptă zborul, fără a fi distrași de zgomotul și agitația din aeroport.
Sandu Băbășan, CO Founder Nooka Space „Ultimii ani au adus schimbări importante asupra modului în care călătorim, lucrăm, socializăm și interacționăm cu mediul înconjurător. La fel ca multe alte industrii din întreaga lume, aeroporturile se confruntă în continuare cu efectele pandemiei și sunt nevoite să ofere o atenție sporită în ceea ce privește experiența și protecția pasagerilor, pentru a le oferi siguranță și bunăstare. În acest context, elementele care susțin nevoia de spații private de relaxare sau de lucru devin o necesitate. Nooka Space vine în întâmpinarea aeroporturilor cu o soluție inovatoare și lansează Nooka Air, noul model de birou inteligent, care poate fi utilizat ca spațiu privat pentru a lucra concentrat sau pentru a te relaxa, fără a fi distras de zgomot și aglomerație. Ne bucurăm că Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj este printre primii beneficiari ai unor unor astfel de facilități.”
David Ciceo, Directorul General al Aeroportului Internațional Avram Iancu Cluj a precizat cu această ocazie: „Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj este unul cosmopolit şi multicultural. Cel mai mare aeroport regional din România susţine dezvoltarea diferitelor sale tipuri de trafic (leisure, business, VFR), iar acest lucru a dus la o creștere constantă a numărului său de pasageri anual și implicit la nevoia de a diversifica zona de servicii. Apreciem în mod deosebit decizia partenerilor noştri Nooka Space ca aeroportul clujean să fie printre primii beneficiari ai unor astfel de facilităţi inovatoare. Fie că vorbim de lucru sau de relaxare, invităm pasagerii Aeroportului Internațional Cluj să descopere cele 4 birouri inteligente de ultimă generaţie pe care Nooka Space le-a amplasat în zonele de așteptare din terminalul de pasageri pentru plecări interne și internaționale.”
Birourile inteligente Nooka Air sunt proiectate special ca spații private, care să ofere un grad de intimitate sporit și condițiile necesare pentru a lucra cât mai productiv.
Sticla acustică laminată de 12 mm grosime, îmbrăcată în folie acustică, asigură o izolare fonică foarte performantă, în timp ce sistemul integrat IoT permite controlul total asupra accesului, ventilației sau iluminatului, direct din aplicația mobilă.
Nooka Space își propune să dezvolte o rețea cât mai extinsă de birouri inteligente în cadrul aeroporturilor unde există o cerere crescută de spații de tip flex work și relaxare.
“Suntem în negocieri avansate și aproape de a semna contracte cu alte 9 aeroporturi din Europa de Vest. În plus, conform datelor colectate din istoricul rezervărilor din aplicație, 1 din 3 utilizatori și-au prelungit intervalul de rezervare, ceea ce ne face să fim încrezători că soluția pe care o oferim va aduce valoare adăugată experienței pasagerilor în terminalele din aeroporturi.”, a adăugat Sandu Băbășan.
Modelele de birouri inteligente dezvoltate de Nooka Space sunt adaptate atât pentru spații exterioare, cât și pentru spații interioare, putând fi amplasate cu ușurință oriunde, de la zone rezidențiale și spații publice, până la centre comerciale, gări și aeroporturi.
Lansat la finalul anului 2020, startup-ul Nooka Space are misiunea de a dezvolta o rețea globală de birouri de proximitate și de a crește o comunitate de utilizatori, contribuind astfel la dezvoltarea inteligentă a orașelor. Nooka Space redefinește stilul de lucru hibrid, printr-un model de business inovator, care invită oamenii să se bucure de spații intime de lucru și de mai multă flexibilitate, productivitate și mobilitate urbană.
Birourile de proximitate Nooka Space integrează într-un mod inovator funcționalitățile și resursele logistice necesare unui birou cu tehnologii de ultimă generație. Prin intermediul aplicației mobile Nooka Space, orice birou Nooka poate fi controlat inteligent de către utilizatori, de la rezervarea intervalului dorit, până la personalizarea condițiilor ambientale de lucru. Birourile Nooka se regăsesc în țări precum Olanda, Austria, Germania, România, Irlanda, Elveția, Italia și Franța.