Puls Media Network, în parteneriat cu SănătateaTV.ro, organizează la 26 februarie 2009, la Hotel Hilton din Bucureşti, cea de a doua ediţie a Premiilor „Carol Davila” – singurul eveniment dedicat exclusiv responsabilităţii sociale în sănătate. De la acte individuale până la proiecte de mare amploare ale unor companii naționale și multinaţionale, toate și-au găsit recunoașterea în lista proiectelor nominalizate de juriul format din personalități de marcă ale lumii medicale, sociale sau academice.
Miercuri, 4 februarie, la Casa Universitarilor din București a avut loc întrunirea oficială a juriului, în urma căreia au fost decise proiectele nominalizate în cadrul celei de-a doua ediţii a Premiilor „Carol Davila”. În afară de votul secret al juriului, în desemnarea câştigătorilor se va ţine cont şi de votul public exprimat pe site-ul www.premiilecaroldavila.ro, în perioada 10-20 februarie 2009, care va avea o pondere de 52% în desemnarea câştigătorilor Premiilor “Carol Davila” 2009.
Ne face plăcere să vă anunţăm ca la această ediţie au fost înscrise pentru nominalizare în total 73 de proiecte, din partea a 59 de organizaţii, dintre care au fost nominalizate 34 de proiecte.
La 10 februarie 2009 se va publica lista proiectelor nominalizate pe site-ul evenimentului: www.premiilecaroldavila.ro. Publicul votează din toate proiectele înscrise disponibile pe site, premiul “Cel mai bun program de responsabilitate socială al anului 2008” şi, dintre nominalizaţi, publicul va vota câştigătorul fiecărei categorii.
Nominalizații Ediției a II-a a Premiilor „Carol Davila” sunt:
· La categoria Premiul de Excelență: Fundația Tineri pentru Tineri cu proiectul „Prevenirea infecțiilor cu transmitere sexuală și HIV/SIDA”, Fundația Renașterea cu proiectul „Diagnostic Mobil Sân și Col Uterin”, Fundația de Sprijin Comunitar Bacău cu proiectul „Farmacia mobilă pentru comunități rurale”, Fundația Sfânta Maria prin dr. Paul Marinescu cu proiectul „Pentru o viață normală: integrarea copiilor infectați cu HIV”, Organizația Salvați Copiii filiala Timiș cu proiectul „Împreună pentru oameni rari”;
· La categoria Premiul „Instituția medicală publică” 2008: Centrul de Sănătate Mintală din cadrul Spitalului de Psihiatrie Câmpulung Moldovenesc cu proiectul „Caravana Sănătății Mintale”, Institutul Clinic Fundeni cu proiectul „Centrul de Chirurgie Urologică, Dializă și Transplant Renal”, Spitalul de Urgență Constanța cu proiectul „Clinica de Chirurgie Cardiovasculară”;
· La categoria Premiul „Instituția medicală privată” 2008: Fundația Baylor Marea Neagră cu proiectul „Centrele Baylor de consiliere și testare HIV rapidă”, Fresenius Nephrocare România cu proiectul „Programul Dializa de Vacanță Fresenius Nephrocare”, Fundația Marie Stopes International România cu proiectul „Inițierea deschiderii unei clinici de planificare familială în Ploiești”, Fundația Hospice Casa Speranței cu proiectul „Serviciul complex de îngrijiri paliative pentru adulți cu copii cu boli incurabile în stadii avansate și terminale”;
· La categoria Premiul „Campania filantropică” 2008 – Fundația EMMA cu proiectul „Mame de îngeri”, Arhiepiscopia Bucureștilor Centrul de Îngrijiri „Sfântul Nectarie” cu proiectul „Alină durerea”, Compania E.ON România cu proiectul „Echipamente speciale de protecție pentru echipele SMURD”, Fundația Scheherazade cu proiectul „Renovarea Spitalului de Copii „Marie Curie”, Dr. Reddy’s și Asociaţia Bolnavilor de Cancer cu proiectul „Ziua Supraviețuitorului de Cancer”;
· La categoria Premiul „Campania de imagine în domeniul sănătății” – Totem Communication și Deci se Poate cu proiectul „How to write about…? Tuberculoză, diabet, HIV/SIDA, Schizofrenie”; Asociația REACT și Vodafone cu proiectul „O șansă pentru viață”, Colgate Palmolive cu proiectul „Schimbă-ți periuța o dată la trei luni”;
· La categoria Premiul „CSR Junior” – Societatea Studenților la Medicină București cu proiectul „Donează sânge. Fii erou!”, Organizația Studenților la Farmacie Cluj-Napoca cu proiectul „Drogurile fură vise”, Societatea Studenților la Medicină București cu proiectul „Împreună pentru sănătatea rurală”, Special Olympics România cu proiectul „Special Smiles”, Studenții UMF „Victor Babeș” Timișoara cu proiectul „Voluntari pentru bolile rare”;
· La categoria Premiul „Farmacist.ro”pentru farmacii independente – Farm. pr. drd Aneta Badea cu proiectul „Reabilitarea imaginii farmaciei și a farmacistului”, Farm. Buzia Olimpia pentru proiectul „Analiza consumului de medicamente în perioada octombrie-decembrie 2008”;
· La categoria Premiul „Farmacist.ro” pentru lanțuri de farmacii – Farmaciile Sensiblu cu proiectul „Anul Renașterii Tale”, Farmaciile Dona cu proiectul „Jurnal personal cardio”;
· La categoria Premiul „Medic.ro” pentru asociații de medici de familie – Asociația Medicilor de Familie București cu proiectul „Broșura: Repere în nutriția sugarului”, Asociația Medicilor de Familie Cluj cu proiectul „RIGHT: reducerea riscurilor de diagnostic și tratament prin mecanismele cunoașterii și practicilor profesioniștilor din sănătate”, Asociația Medicilor de Familie Vâlcea cu proiectul „Școala de vară Horezu”;
· La categoria Premiul „Medic.ro” pentru medici de familie – Dr. Erdos Maria Emma pentru „Îngrijirea medico-socială a bătrânilor și persoanelor nevoiașe din mediul rural”, dr. Șerban Paul pentru „Reabilitarea, renovarea și dotarea CMA – Dr. Șerban Paul și Katalin din Nicșeni și Corlățeni”.
·
Ediția a II-a a Premiilor „Carol Davila” beneficiază de sprijinul extraordinar al Sponsorului Global Cegedim România, parte a grupului Cegedim, lider european în furnizarea de date de marketing şi vânzări pentru industria farmaceutică.
Bucuresti, 11.02.2009
{mosloadposition user10}