Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Nokia extinde capabilitatile Intellisync Device Management

Soluţia poate fi acum utilizată pe dispozitivele mobile bazate pe standarde, compatibile OMA DM – precum dispozitivele Nokia Eseries

Nokia (NYSE:NOK) a anunţat astăzi extinderea suportului oferit pentru dispozitivele de afaceri compatibile Open Mobile Alliance Device Management (OMA DM). Cu soluţia Intellisync Device Management, dedicată companiilor, Nokia oferă acum posibilitatea gestionării de la distanţă a dispozitivelor cu capabilităţi OMA DM, fără instalarea de software pe acestea. Folosind un sistem eficient de gestionare de la distanţă a dispozitivelor, companiile îşi pot reduce semnificativ costurile pentru serviciile de suport IT. Datorită interfeţei web uşor de utilizat, administratorii IT pot gestiona de la distanţă dispozitivele pentru afaceri compatibile OMA DM, având acces la un server de gestionare a dispozitivelor aflat fie la sediul companiei, fie la sediul unui furnizor de servicii sau al unui operator de telefonie mobilă. 

Soluţia Intellisync Device Management poate fi utilizată pentru a gestiona dispozitivele pentru afaceri ale companiilor încă din momentul punerii în funcţiune şi până la sfârşitul ciclului de viaţă al produsului. Acum, soluţia poate gestiona configuraţii şi setări, ca şi distribuţia, instalarea, actualizarea şi dezinstalarea aplicaţiilor; în plus, poate asigura menţinerea standardelor de securitate. În cazul dispozitivelor pierdute, se poate realiza, de la distanţă, blocarea terminalului sau ştergerea datelor de pe terminal. Soluţia va reprezenta un element extrem de important în implementările la scară largă ale soluţiilor de voce şi email pentru companii, oferind funcţii pentru managementul complet al setărilor de pe dispozitivele folosite de angajaţi. 

„Nokia se află acum într-o poziţie unică, fiind capabilă să le ofere companiilor de orice dimensiuni soluţii complete de management al dispozitivelor, configurate şi gestionate central – funcţionale pentru diverse tipuri de dispozitive, reţele şi tehnologii", a declarat Tarmo Jukarainen, Director, Device Management, Enterprise Solutions, Nokia.  „Nokia oferă soluţia cea mai atrăgătoare, cea mai economică şi cea mai uşor de utilizat pentru gestionarea dispozitivelor mobile: soluţia multi-platformă Intellisync. Acum, această soluţie este îmbogăţită prin noile funcţii pentru dispozitivele de afaceri compatibile OMA DM. Astfel, acum există suport şi pentru dispozitivele de afaceri Nokia Eseries, pentru soluţiile Nokia şi pentru alte soluţii complementare, precum PointSec şi Symantec”, a adăugat Jukarainen.

Noile funcţii oferite vin în completarea software-ului multi-platformă Intellisync Mobile Suite, sistemul Intellisync de gestionare a dispozitivelor mobile bazate pe Palm, Pocket PC Windows sau pe alte sisteme de operare mobile. Intellisync Device Management include acum suport şi pentru dispozitivul de afaceri Nokia E50, cel mai recent terminal din gama pentru afaceri Nokia Eseries, lansat, de asemenea, astăzi. În plus, noile funcţii permit utilizarea de capabilităţi avansate de gestionare a dispozitivelor, lansate odată cu gama Nokia Eseries. Astfel, administratorii pot gestiona setările, securitatea şi aplicaţiile într-un cadru de administrare fiabil, ceea ce permite protejarea setărilor dorite, ca şi impunerea lor.

„Odată cu creşterea numărului soluţiilor mobile implementate de companii, sistemele de gestionare devin esenţiale pentru administrarea şi controlarea dispozitivelor, ca şi a sistemelor de operare şi a aplicaţiilor importante instalate pe acestea", a declarat Stephen Drake, Program Director, Mobile Software, IDC. „Soluţiile cu adevărat bune de gestionare a dispozitivelor mobile le oferă companiilor un sistem de administrare avansat şi uşor de utilizat, care utilizează la maximum beneficiile oferite de infrastructura de IT deja existentă, care scade costurile serviciilor de suport IT şi care reduce timpii de reacţie."

„Intellisync Device Management şi dispozitivele pentru afaceri Nokia Eseries sunt elementele centrale ale ofertei noastre pentru clienţii din mediul de afaceri. Colaborarea cu Nokia ne permite să le oferim clienţilor companii un serviciu găzduit de gestionare a dispozitivelor care asigură uşurinţa şi eficienţa utilizării în mediul de afaceri mobil.  Atunci când un client îşi externalizează dispozitivele mobile şi gestionarea acestora către Elisa, Elisa îşi asumă responsabilitatea pentru implementarea, mentenanţa şi securitatea dispozitivelor, ca şi pentru serviciile de suport utilizator", a declarat Ansii Okkonen, Vice President, Service Offering, Elisa.

Soluţia antivirus şi firewall Symantec pentru dispozitive mobile poate fi şi ea gestionată prin intermediul soluţiei Intellisync Device Management.  „Nokia şi Symantec au deja o relaţie îndelungată, construită în jurul soluţiilor pentru mobilitatea companiilor”, a declarat Paul Miller, Senior Director, Mobile & Wireless, Symantec. „Departamentele de IT sunt conştiente că dispozitivele mobile au nevoie de protecţie antivirus şi firewall la acelaşi nivel ca şi PC-urile. Datorită bazei de informaţii deţinute în privinţa ameninţărilor existente la nivel global, Symantec oferă protecţie împotriva atacurilor din mediul mobil, cu actualizări în timp real, furnizate utilizatorului prin Symantec LiveUpdate. Software-ul Intellisync Device Management de la Nokia le permite companiilor gestionarea de la distanţă, over-the-air, a instalării şi a configurării aplicaţiilor noastre."
 
Wärtsilä, furnizor global de soluţii energetice, are standarde foarte stricte pentru gestionarea dispozitivelor mobile folosite de angajaţi: „Am colaborat cu Nokia la definirea cerinţelor pentru un sistem economic şi uşor de utilizat de gestionare a dispozitivelor. Considerăm că o asemenea soluţie trebuie să fie construită pe dispozitive şi aplicaţii pentru afaceri care să fie bazate pe standarde şi care să poată fi gestionate integral over-the-air.  Având o soluţie de management de la distanţă, Wärtsilä va putea asigura mentenanţa şi controlul dispozitivelor şi aplicaţiilor pentru afaceri ale companiei într-o diversitate de medii şi situaţii de lucru", a declarat Roger Holm, Chief Information Officer, Wärtsilä.

Noua soluţie oferită face parte din soluţia Intellisync Device Management, disponibilă pentru companiile de toate dimensiunile, fie în cadrul unei soluţii IT interne, fie ca serviciu găzduit, oferit de un furnizor de servicii sau de un operator de telefonie mobilă. Produsul Intellisync Device Management face parte din gama Nokia Unified Device Management Solution, destinată companiilor, operatorilor de telefonie mobilă şi furnizorilor de servicii, sprijinind operatorii în managementul segmentelor de utilizatori şi în operaţiunile de gestionare a dispozitivelor.

Ca şi alte module din portfoliul Intellisync Mobile Suite oferit de Nokia, Intellisync Device Management funcţionează pe o gamă largă de dispozitive. Portofoliul Intellisync Mobile Suite este compatibil cu dispozitivele Nokia, Motorola, Hewlett Packard, Samsung, LG, Palm, Kyocera, Sony Ericsson, Sanyo, Siemens, Dopod, Qtek, şi multe alte mărci. Aplicaţiile Intellisync funcţionează pe o diversitate de platforme mobile, precum SymbianOS, Palm OS şi Windows Mobile.

ESPOO, Finlanda, 18.05.2006

{mosloadposition user10}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.