Nokia a anunţat astăzi debutul pregătirii lucrărilor pentru noua sa facilitate de producţie de dispozitive mobile din judeţul Cluj, România. Fabrica din Cluj va fi cea de-a unsprezecea facilitate de producţie a companiei, la nivel mondial. Nokia estimează o investiţie de 60 de milioane EUR pentru acest demers.
Steagurile României şi ale companiei Nokia au fost ridicate pentru a marca în mod oficial demararea lucrărilor, în prezenţa domnilor Marius Nicoară, Preşedintele Consiliului Local Cluj, Emil Boc, Primarul oraşului Cluj-Napoca şi a domnului Raimo Puntala, Senior Vice President Nokia pentru Operaţiuni şi Logistică, precum şi în prezenţa altor oaspeţi de onoare din cadrul Consiliului Local Cluj, din comuna Jucu şi din Cluj-Napoca.
În deschiderea evenimentului oficial, organizat pentru a marca debutul lucrărilor, domnul Raimo Puntala, Senior Vice President Nokia pentru Operaţiuni şi Logistică, a subliniat importanţa pe care o au activităţile de la Cluj-Napoca pentru Nokia. De asemenea, Domnia Sa a ţinut să mulţumească autorităţilor naţionale şi locale pentru sprijinul acordat şi pentru rolul cheie pe care l-au avut în transformarea în realitate a investiţiei Nokia de la Cluj.
“Vom asista la o schimbare semnificativă a acestui peisaj. Acest câmp deschis urmează să se transforme într-o zonă industrială puternic tehnologizată. Compania Nokia este mândră de faptul că va deveni un investitor cheie şi unul din principalii angajatori din această regiune,” a declarat domnul Puntala în cadrul ceremoniei. “Data de 29 iunie marchează, de asemenea, debutul procesului nostru de recrutare. În cadrul târgului de locuri de muncă de la Cluj-Napoca, care are loc astăzi, aşteptăm candidaţi din întreaga regiune, interesaţi să lucreze în cadrul companiei Nokia,” a adăugat Domnia Sa.
Decizia de a construi o nouă fabrică în România este reflectarea puternicei creşteri de volume, înregistrată de Nokia la nivel global precum şi a creşterii cererii de terminale mobile în Europa, Orientul Mijlociu şi Africa. Se estimează că producţia va începe în prima jumătate a anului 2008. Nokia a prevăzut ridicarea graduală a fabricii şi recrutarea a aproximativ 500 de angajaţi până la sfârşitul anului 2007.
În prezent, Nokia deţine 10 fabrici de dispozitive mobile în nouă ţări. Nokia îşi dezvoltă continuu reţeaua sa de producţie, pentru a creşte competitivitatea şi pentru a asigura servicii de logistică excelente clienţilor săi. În 2006, Nokia a încheiat procesul de extindere la fabrica sa Reynosa din Mexico şi la fabrica Dongguan din China. De asemenea, şi-a consolidat activităţile de producţie la fabrica Chennai din India. În Europa, Nokia are deja facilităţi de producţie la Bochum în Germania, la Komarom în Ungaria şi la Salo în Finlanda.
{mosloadposition user10}