mijlocii din lume
HP îşi extinde portofoliul de tehnologii cu produse, soluţii şi servicii menite să accelereze creşterea profitabilităţii şi reducerea costurilor operaţionale în cadrul celor 500.000 de companii mijlocii din întreaga lume.
În prim planul noilor tehnologii se află „Shorty” – HP BladeSystem c3000 – un mediu compact pentru serverele blade, special conceput pentru locaţiile mici sau aflate la mare distanţă de sediile principale ale companiilor. Implementarea HP BladeSystem c3000 nu necesită energie suplimentară sau personal specializat, permiţând companiilor de talie mijlocie să beneficieze de avantajele mediului blade.
Totodată, HP a lansat soluţia HP StorageWorks All-in-One SB 600c, care funcţionează atât cu noul c3000, cât şi cu HP BladeSystem c7000. În plus, oferta HP include aplicaţiile HP Solution Blocks, care simplifică şi accelerează integrarea multiplelor aplicaţii şi soluţii pentru protecţia datelor în cadrul noului mediu c3000.
Un nou studiu realizat de HP arată că două treimi dintre companiile mijlocii doresc oferte care să răspundă nevoilor specifice acestora. În plus, aproximativ 90% dintre directorii de departamente şi directorii executivi din companiile mijlocii au precizat că, datorită tehnologiei utilizate, organizaţia lor reuseşte să obţină rezultate mai bune cu resurse puţine.
Noile produse sunt susţinute şi de un set de servicii HP Care Pack, care extind portofoliul Adaptive Infrastructure de la HP şi vin în sprijinul clienţilor, astfel încât aceştia să beneficieze de avantajele unei infrastructuri menite să răspundă tuturor nevoilor specifice ale unei afaceri.
„Clienţii din rândul companiilor mijlocii ne-au declarat că nu agreează produsele care oferă soluţii mediocre sau parţiale” a declarat Ann Livermore, vicepreşedinte executiv în cadrul Technology Solutions Group, HP. „Aceşti clienţi doresc soluţii complete, create special pentru a acoperi toate nevoile lor”.
Noi oferte pentru companiile mijlocii
Având la dispoziţie un buget limitat şi un număr mic de specialişti IT, companiile de dimensiuni medii se confruntă cu provocarea de a obţine rezultate foarte bune, cu resurse cât mai puţine. De aceea, ele au nevoie de soluţii diferite faţă de cele necesare companiilor mari. În afară de HP Blade System c3000, HP răspunde acestor provocări şi cu alte noi oferte.
HP StorageWorks All-in-One SB 600c – Mediul de stocare blade pentru noul c3000 permite consumatorilor să îşi protejeze afacerea printr-un sistem de back-up, arhivare şi disaster recovery uşor de utilizat. Este singura soluţie blade de stocare disponibilă pe piaţă care livrează bladed-network attached storage, capacităţi iSCSI SAN şi de protecţie a datelor într-un singur dispozitiv. Companiile pot transfera cu uşurinţă datele de pe serverele vechi pe cele noi şi pot adăuga alte capacităţi aplicaţiilor existente printr-o serie de click-uri, fără să necesite personal specializat în domeniul stocării.
HP Total Care Initiative – Fiind recent extinsă şi pentru piaţa companiilor de dimensiuni mijlocii, oferta permite luarea unor decizii potrivite pentru maximizarea şi recuperarea rapidă a investiţiei şi menţinerea securităţii afacerii.
HP Midsize Business Solutions – Soluţiile testate şi livrate de reţeaua HP de parteneri permit obţinerea unor rezultate imediate odată cu instalarea lor în cadrul aplicaţiilor de email, mesagerie, customer relationship management (CRM) şi enterprise resource planning (ERP). Soluţiile sunt optimizate pentru a oferi nivele sporite de continuitate, eficienţă şi securitate companiilor medii a căror prioritate o reprezintă rezultatele imediate.
Soluţiile HP pentru companiile de dimensiuni medii sunt proiectate şi integrate cu sprijinul unor parteneri de încredere, lideri pe piaţa de software – Citrix®, Microsoft, Oracle, Sage Software, SAP, Vmware şi alţi furnizori locali independenţi de software. Aceste soluţii se pot folosi şi pentru serverele HP ProLiant, BladeSystem, cât şi pentru ofertele HP Midmarket StorageWorks.
Designul all-in-one permite economii semnificative
Pentru ca o organizaţie să poată utiliza mai multe aplicaţii într-un singur mediu consolidat HP BladeSystem c3000, HP a realizat HP BladeSystem Solution Blocks. Aceste combinaţii de servere blade, storage şi de management software sunt create pentru a răspunde nevoilor companiilor mijlocii.
HP BladeSystem c3000 reduce costul şi timpul necesar instalării noilor aplicaţii de business şi permite echipelor mici de specialişti să ofere rezultate de business spectaculoase. În plus, economiile obţinute pot fi direcţionate către investiţii în alte proiecte. Clienţii beneficiază astfel de:
– Economii de curent şi de răcire de 30%
– Costuri pentru storage-area networking (SAN) reduse cu peste 60%
– Sistem de cablare redus cu aproximativ 94%, ceea ce duce la micşorarea costurilor şi a complexităţii configuraţiei
– Costuri imbatabile pentru trei servere blade
„Pentru prima dată, companiile care se confruntă cu provocări legate de spaţiul disponibil şi personalul IT pot beneficia de avantajele infrastructurii blade” a adăugat Livermore. ”Infrastructura c3000 poate fi implementată oriunde, cu funcţii multiple, fiind uşor de administrat şi de adaptat diferitelor modificări din companie”.
Tehnologia – baza succesului în afaceri
Studiul realizat de HP arată că 88% dintre factorii de decizie din rândul companiilor mijlocii consideră că tehnologia este un factor important pentru succesul afacerii lor.
„Pentru a fi eficienţi, liderii organizaţiilor mijlocii trebuie să conducă o organizaţie care se ridică la nivelul aşteptărilor domeniului de business. Companiile mijlocii preferă să achiziţioneze o soluţie de business în detrimentul unei soluţii tehnologice şi doresc să afle care este valoarea de business a acesteia înainte de a face investiţia” a declarat James Browning, SMB Research Vice President, Gartner Inc „Pentru a spori gradul de adoptare şi utilizare a mediilor blade, distribuitorii de servere vor trebui să livreze soluţii blade care să răspundă nevoilor specifice fiecărei companii”.
Parteneriate cu cei mai importanţi lideri din industrie
Companiile mijlocii recunosc importanţa reţelei de distribuitori în a le ajuta să instaleze soluţiile potrivite afacerii lor. De aceea, HP a investit în instruirea a peste 5000 de parteneri la nivel mondial, care vor distribui aceste noi produse şi soluţii.
Conform studiului realizat de HP, 90% dintre companiile participante la studiu au declarat că este important ca distribuitorul de soluţii să aibă o relaţie bună cu o vastă reţea locală de producători de software. HP este printre puţinele companii care au o istorie însemnată de alianţe cu distribuitorii independenţi de software. Compania colaborează cu o reţea proprie de parteneri pentru a asigura clienţilor cea mai bună implementare a aplicaţiilor HP.
Pentru mai multe detalii, puteţi accesa www.hp.com/go/hpmidmarketlaunch
Noi servicii şi certificări pentru maximizarea investitiei
HP Services a dezvoltat trei noi aplicaţii HP Care Pack care permit angajaţilor să maximizeze beneficiile investiţiei c3000. Disponibile prin HP şi prin reţeaua sa de parteneri, aceste servicii includ HP Support Plus 24 pentru c3000; c3000 Intallation&Start-up şi c3000 Enclosure Hardware Support.
HP Financial Services oferă două programe financiare menite să facă mai uşoară şi mai accesibilă tranziţia de la HP BladeSystem c3000.
{mosloadposition user10}