Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Noi tehnologii ale materialelor, BMW şi Laboratorul de Autoasamblare al MIT (Institutul de Tehnologie din Massachusetts) colaborează pentru crearea primului material gonflabil imprimat

Liquid Printed Pneumatics, Self-Assembly Lab, MIT & BMW

Bucureşti/München. Departamentul de Design al BMW, în colaborare cu laboratorul de Autoasamblare al MIT (Institutul de Tehnologie din Massachusetts), a dezvoltat cu succes tehnologii de material gonflabil format prin printare 3D (3D liquid printing) care se autotransformă, se adaptează şi se metamorfozează dintr-o stare în alta. Această tehnologie este prezentată la V&A şi expusă în premieră la expoziţia The Future Starts Here (Viitorul începe aici), care explorează puterea designului în modelarea lumii de mâine.

Departamentul de Design al BMW şi Laboratorul de Autoasamblare al MIT şi-au început studiul interdisciplinar în urmă cu doi ani, cu obiectivul de a forţa limitele tehnologiei materialelor. Conceptele BMW de gândire avangardistă a interioarelor viitorului, care pot interacţiona şi adapta perfect, au reprezentat punctul de pornire al unei explorări profunde realizată de Laboratorul de Autoasamblare al MIT. Această colaborare a avut ca rezultat primul exemplu de material gonflabil format prin pritnare 3D care poate fi personalizat în orice dimensiune sau formă. Obiectul imprimat în silicon îţi poate schimba forma în funcţie de presiunea aerului din sistem. Controlul pneumatic al sistemului permite structurii imprimate să se transforme într-o varietate de forme, funcţii sau caracteristici de rigiditate.

Liquid Printed Pneumatics, Self-Assembly Lab, MIT & BMW

“Rezultatul acestei colaborări evidenţiază faptul că un nou viitor al materialelor este iminent”, declară Martina Starke, director de viziune şi design de brand BMW în cadrul BMW Group. Împreună cu Laboratorul de Autoasamblare de la MIT, Starke era dornică să schimbe paradigma actuală a automobilelor deoarece dezvoltarea tehnologică rapidă pune sub semnul întrebării convenţii precum scaunele faţă şi spate. “Automobilul viitorului nu mai trebuie blocat într-o anumită formă. Interioarele ar putea lua şi forme modulare, maleabile”, mai explică ea. Acesta este motivul pentru care, în această fază, studiul se concentrează pe dimensiunile tehnologice şi proprietăţile materialului.

După testarea diverselor direcţii privind modul în care interiorul vizionar s-ar putea modela, experţii de la Laboratorul de Autoasamblare au realizat un progres când au reuşit să imprime geometrii gonflabile lichide de aer şi apă, precum baloanele imprimabile personalizate. Cu această tehnologie, ei pot produce canale şi buzunare complexe care se autotransformă. Skylar Tibbits, fondator al Laboratorului de Autoasamblare, explică: “Am reunit numeroase tehnologii recente, precum Imprimarea Lichidă Rapidă, şi tehnicii din robotica soft pentru a realiza această structură adaptivă de material. În trecut, scenarii precum acesta au necesitat adesea dispozitive electromecanice complexe şi predispuse la erori sau instrumente/matriţe complexe pentru a produce obiecte gonflabile. Acum putem imprima structuri gonflabile complexe cu acţionare personalizată şi rigiditate reglabilă”.

La V&A este expus un obiect tridimensional, care este foarte dinamic şi se metamorfozează ca formă şi funcţie. Acest obiect scalat expune o transformare robotizată dintr-un sistem pneumatic cu şapte camere independente pentru a crea diferite modele de mişcare. “Această tehnologie adaptivă a materialelor face trimitere către un viitor al suprafeţelor transformabile pentru confort uman adaptiv, amortizare şi performanţe de impact”, declară Martina Starke.

“The Future Starts Here” reuneşte tehnologii de ultimă oră şi designuri aflate în prezent în dezvoltare în studiouri şi laboratoare din lumea întreagă. Bazându-se pe cercetarea internaţională şi lucrând în strânsă colaborare cu o serie de companii, universităţi, practicieni şi consilieri, expoziţia explorează peste 100 de proiecte care modelează lumea de mâine. “Suntem mândri că suntem unii dintre cei care contribuie şi ne prezentăm realizările”, concluzionează Martina Starke, “Proiectul «Liquid Printed Pneumatics» este un exemplu perfect pentru o colaborare interdisciplinară de succes pe care o vom vedea tot mai mult în anii următori, în special la BMW.”

Resurse suplimentare MIT: https://selfassemblylab.mit.edu/liquid-printed-pneumatics/2018/5/19/liquid-printed-pneumatics.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.