şi magazine online
Worry-Free™ Business Security 5.0 şi Worry-Free™ SecureSite™ oferă protecţie sporită împotriva ameninţărilor web contribuind la păstrarea reputaţiei online
Trend Micro, unul dintre liderii mondiali în domeniul securităţii IT anunţă extinderea gamei de soluţii Worry-Free Security cu o nouă linie de aplicaţii destinate companiilor cu până la 100 de utilizatori dar şi magazinelor online care au nevoie de tehnologii inteligente de protecţie împotriva ameninţărilor web. Worry-Free Business Security 5.0, soluţie pentru securizarea infrastructurii IT a micilor companii şi Worry-Free SecureSite, dedicată magazinelor online, sunt aplicaţii construite de către specialiştii Trend Micro pentru a asigura un mediu mai sigur, bazat pe soluţii simple dar inteligente care pot proteja infrastructura informatică dar şi informaţiile confidenţiale referitoare la clienţi şi, cel mai important, reputaţia acestor firme.
În afara protecţiei la spyware, viruşi, spam, phishing sau conţinut web neadecvat, soluţiile Worry-Free includ funcţii adaptate nu doar la evoluţia ameninţărilor informatice ci şi la schimbările petrecute în modul în care oamenii lucrează în prezent faţă de acum patru ani. Companiile oferă un grad mai mare de mobilitate angajaţilor permiţând lucrul de la distanţă prin intermediul dispozitivelor mobile şi Internetului iar acum, cu Worry-Free Business Security 5.0 au la dispoziţie funcţia „location-awareness” care schimbă automat anumite configurări ale laptopurilor în funcţie de locul în care se află aceştia: la birou sau în afara lui.
Datele companiei sunt protejate chiar şi atunci când angajaţii utilizează o conexiune wireless la Internet în afara firmei. Noua linie de soluţii Worry-Free rezolvă şi problema spamului cu ajutorul unei funcţionalităţi de protecţie multi-nivel care blochează mesajele nesolicitate înainte ca acestea să ajungă în reţea.
Worry-Free Business Security 5.0 este disponibilă în versiunile Standard şi Advanced iar partenerii Trend Micro (distribuitorii şi resellerii) au la dispoziţie şi consola de management Remote Manager ce permite gestionarea eficientă a clienţilor care au achiziţionat aceste aplicaţii.
O soluţie complet nouă în gama Worry-Free este SecureSite, destinată magazinelor online ale căror reputaţie şi venituri depind în mare măsură de securitatea site-ului propriu. Worry-Free SecureSite este o aplicaţie web care monitorizează vulnerabilităţile acestor website-uri şi vine ca o completare la tehnologiile de încriptare SSL utilizate de magazinele online pentru a face mai sigure tranzacţiile pe Internet. Spre exemplu, SecureSite monitorizează vulnerabilităţi precum cross-site scripting (XSS), injectări cu cod SQL, scurgeri de informaţii, injectări cu cod Xpath, atacuri generate de roboţi şi multe altele. Worry-Free SecureSite este deocamdată disponibilă în versiune beta. Versiunea comercială urmează a fi lansată în trimestrul al treilea al acestui an.
În România, tehnologiile Trend Micro sunt disponibile prin intermediul companiei GECAD NET, unic distribuitor pentru piaţa locală, şi prin reţeaua sa de peste 50 de parteneri din întreaga ţară. Soluţiile Trend Micro sunt disponibile şi pe GECADshop.ro.
{mosloadposition user10}