Odată cu venirea primăverii, Editura Polirom iniţiază trei noi serii în cadrul colecţiei sale de traduceri din literatura universală. Astfel, în „Biblioteca Polirom”, unul dintre cele mai apreciate şi mai iubite proiecte editoriale dedicate ficţiunii străine, vor apărea seriile:
· „Esenţial”, dedicată autorilor consacraţi, cărţilor importante din literatura lumii”;
· „Actual”, ce va cuprinde scriitori contemporani, voci şi tendinţe noi în literatura universală de azi;
· „Junior”: în care vor apărea cărţi pentru adolescenţi, cărţi pentru tinerii de toate vîrstele.
Primele titluri ce se vor găsi în luna martie atît în librării, cît şi pe siteul editurii, www.polirom.ro:
· Ultimul dans al lui Charlot de Fabio Stassi, traducere din limba italiană de Cerasela Barbone, un roman inspirat din viaţa lui Charlie Chaplin care, în 1971, de Crăciun, primeşte un oaspete mai puţin obişnuit: Moartea. Aventură, sentiment, lacrimi şi rîsete, emoţia cinematografului şi minunile unei naţiuni care reuşea să viseze cu ochii deschişi, cu ajutorul celui mai iubit vagabond din toate timpurile.
· Davaiştii de Irvine Welsh, traducere din limba engleză de Carmen Toader, autorul bestsellerului Trainspotting, a cărui ecranizare a fost unul dintre filmele-cult ale anilor ’90. În Davaiştii, Irvine Welsh revine la personajele lui deja familiare, Renton, Sick Boy, Spud, Begbie & Co. Acum aflăm cum au ajuns ei să fie dependenţi de heroină: pe de o parte, împinşi de „probleme personale”, iar pe de altă parte, din cauza dificultăţilor socio-economice din Scoţia anilor ’80.
· Cîntul lui Ahile de Madeline Miller (Orange Prize 2012), traducere din limba engleză de Ioana Filat, o repunere în scenă a miticului război troian din perspectiva unui personaj crucial, dar care nu-şi face apariţia prea des în epopeea lui Homer: Patroclu, eclipsat în Iliada de faimosul Ahile, „primul între greci, puternic, frumos, izvorît din trupul unei zeiţe”.
· Libertatea de a iubi de Uzma Aslan Khan, traducere din limba engleză şi note de Adriana Minculescu, un roman al iubirii, al trecutului, al unei lumi îndepărtate. Pe fundalul unui amor cu momente dintre cele mai exotice, romanul schiţează viaţa din Karachi din perspective diferite, recurgînd la întoarceri în trecut, descrieri ale conflictelor politice, sociale şi religioase ale lumii musulmane. Aceste teme se întreţes cu povestea de iubire şi descrierea oraşului Karachi, o metropolă cu nimic diferită de lumea occidentală contemporană, plină de corupţie, violenţă şi tensiune socială.
· O poveste pentru timpul prezent de Ruth Ozeki, traducere din limba engleză de Ana-Maria Lişman, arată felul în care scrisul şi cititul pot lega doi oameni ce nu se vor fi văzut niciodată, totul printr-un jurnal găsit într-o cutie de prînz Hello Kitty.
· Ultima fugară de Tracy Chevalier, traducere din limba engleză de Ona Frantz: singură printre oameni care-i sînt străini de sînge şi de suflet, într-o comunitate religioasă care denunţă răul, dar nu-şi poate apăra principiile, într-o Americă în care viitorul şi prosperitatea se clădesc pe sclavie, nevoită să mintă şi să înşele pentru a salva vieţi care nu întotdeauna pot fi salvate, Honor Bright, o tînără quakeriţă forţată să-şi părăsească Anglia natală, trebuie să descopere unde se află salvarea: în legătura forţată cu trecutul sigur şi familiar sau în desprinderea dureroasă şi dificilă.
· Copilul zînelor de Philippa Gregory, traducere din limba engleză de Luminiţa Gavrilă: tînărul Luca Vero, în vîrstă de şaptesprezece ani, este adus în rîndurile sale de un ordin religios secret – Ordinul Dragonului – şi trimis să cerceteze răul ce s-a răspîndit pe tot cuprinsul Europei. Isolda este o fată de şaptesprezece ani, închisă într-o mănăstire de propriul ei frate, ca să nu poată moşteni averea tatălui. Nevoiţi să se confrunte cu cele mai mari temeri ale lumii medievale – magia neagră, vîrcolacii şi nebunia –, Luca şi Isolda pornesc în căutarea adevărului, a propriului lor destin şi a dragostei.
· O nouă ediţie din romanul Baudolino de Umberto Eco, un fermecător puzzle istoric, traducere din limba italiană şi note de Stefania Mincu;
· O nouă ediţie din 1001 de zile sau Noua Şeherezadă, traducere inedită din Ilf şi Petrov, o călătorie revigorantă în lumea paradoxurilor, a viselor şi a burlescului, dar şi un portret al începutului de secol XX; traducere din limba rusă şi note de Adriana Liciu;
· Ediţii noi din romanele: Marina de Carlos Ruiz Zafón, autorul bestsellerului internaţional Umbra vîntului (publicat în cincizeci de ţări), traducere din limba spaniolă şi note de Ileana Scipione; Harta şi teritoriul de Michel Houellbecq, traducere din limba franceză şi note de Daniel Nicolescu; Zile birmaneze de George Orwell, traducere de Gabriela Abăluţă; O vară fără bărbaţi de Stiri Hustvedt, traducere de Veronica D. Niculescu, şi Purificare de Sofi Oksanen, traducere de Adela Victoria Korshin.
Primul titlu din colecţia „Biblioteca Polirom” a fost publicat în 1998. Între anii 2001 si 2005, colecţia a fost coordonată de Denisa Comănescu, iar din 2006, coordonatorul acesteia este Bogdan-Alexandru Stănescu. Pînă în prezent, în „Biblioteca Polirom” au fost publicate peste 900 de titluri, cu patru milioane de volume tipărite, si 20 de serii de autor: Samuel Beckett, Saul Bellow, Jorge Luis Borges, John Fowles, Ernest Hemingway, Danilo Kiš, Doris Lessing, David Lodge, Amin Maalouf, Henry Miller, Haruki Murakami, Amélie Nothomb, Vladimir Nabokov, Orhan Pamuk, Pier Paolo Pasolini, Philip Roth, Salman Rushdie, José Saramago, John Steinbeck, Mika Waltari.
Bestseller-urile colecţiei sînt De veghe în lanul de secară, de J.D. Salinger, Marele Gatsby, de F.S. Fitzgerald, Lolita, de Vladimir Nabokov, Numele trandafirului, de Umberto Eco, şi Idiotul, de F.M.Dostoievski.
Calitatea traducerilor, diversitatea tematică, ţinuta grafică, sincronizarea cu cele mai noi apariţii din literaturile lumii sînt doar cîteva din atuurile prin care colecţia s-a impus în rîndul iubitorilor de beletristică din România.
Din septembrie 2011, cărţile din colecţia „Biblioteca Polirom” au început să fie editate şi în format digital (eBook).
Titlurile editate în „Biblioteca Polirom”, aici.
În pregătire: Sahar Delijani, Copiii arborelui de jacaranda.