Astăzi, 11 decembrie 2008, la Palatul Parlamentului, s-a semnat Codul etic pentru publicitatea adresată copiilor referitoare la produsele alimentare. Acest document a fost lansat pe data de 22 septembrie de către europarlamentarul Magor Csibi.
Propunerea a fost iniţiată ca reacţie la creşterea gradului de obezitate în rândul copiilor europeni – la nivelul UE existând aproximativ 22 de milioane de copii supraponderali, dintre aceştia 5 milioane fiind obezi.
Demersul completează o serie de iniţiative ale europarlamentarului Magor Csibi, în calitate de Vicepreşedinte al Comisiei de Mediu şi Sănătate Publică din PE, cum ar fi instituirea de noi reguli privind etichetarea alimentelor şi interzicerea clonării animalelor pentru producţia de alimente.
Codul a fost acceptat şi semnat de către: Burger King, Coca-Cola, Ferrero, General Mills, Kellogg’s, Kraft, Mars, Nestle, Star Foods – o companie a PepsiCo şi Unilever. Acest cod este deschis tuturor companiilor si instituţiilor interesate.
"Astăzi România devine prima ţară din Europa care adoptă un astfel de Cod etic. Mă bucură faptul că am ajuns la un compromis cu toate părţile interesante, într-un timp relativ scurt. Astfel, am arătat că suntem cu toţii preocupaţi de viitorul copiilor noştri şi suntem capabili să crem un dialog constructiv pentru a ne atinge scopul", a declarat la semnarea documentului Magor Csibi.
La lansare au fost prezenţi Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului, dl. Dan Vlaicu, Directorul de comunicare de la Centrul European al consumatorilor – ECC România, dna. Laura Pascu, Directorul de comunicare de la World Federation of Adverisers[1], dl. Will Gilroy, precum şi reprezentanţi ai industriei alimentare.
„Acesta este un exemplu al modului în care industria poate sprijini promovarea unei diete echilibrate şi a unui stil de viaţă sănătos. Industria alimentară din România şi-a asumat rolul de coordonator la nivel european al luptei împotriva obezităţii”, a spus Will Gilroy de la World Federation of Adverisers.
Printre principalele măsuri care sunt incluse în Codul etic se numără:
* companiile semnatare ale codului etic nu vor face publicitate către copii sub 12 ani la produsele alimentare, exceptând produsele care îndeplinesc criterii nutriţionale specifice bazate pe dovezi ştiinţifice acceptate şi/sau ghiduri nutriţionale naţionale şi internaţionale;
* companiile semnatare ale documentului nu vor efectua comunicări referitoare la produse în şcoli primare, exceptând cazul în care ni se cere în mod specific sau se stabileşte cu administraţia şcolii în scopuri educative.
"Această iniţiativă este doar un mic pas spre asigurarea unui viitor sănătos pentru copii noştri. Sunt hotărât să continui acţiunile de acest gen şi să menţin atmosfera de dialog între toate părţile interesate pentru atingerea unor soluţii eficiente în domeniul sănătăţii şi al nutrţiei" a încheiat europarlamentarul Magor Csibi.
[1] Federaţia Mondială a Companiilor de Publicitate
Downloadati Codul etic
{mosloadposition user10}