Pentru a îmbogăţi şi diversifica paleta de oferte dedicate clienţilor săi, Sun Plaza Shopping Center a deschis în acest weekend noi magazine de îmbrăcăminte: Kenvelo, TIMEOUT şi Tom Tailor. Cele trei branduri îşi aşteaptă vizitatorii cu articole din colecţia toamnă-iarnă 2014/2015 în magazinele aflate la etajul 1 al centrului comercial.
Colecţia Kenvelo îşi extrage inspiraţia din New York, cel mai cosmopolit şi cool oraş al momentului şi locul care atrage permanent atenţia întregii lumi. Printre articolele incluse în colecţia pentru femei se numără tricouri cu mânecă scurtă şi mânecă lungă, cămăşi din materiale ţesute, topuri lejere din vâscoză, bluze supradimensionate cu mânecă lungă şi umerii lăsaţi, jachete cu sau fără mâneci, bufante şi cu print floral. Nu lipsesc fustele scurte cadrilate sau cu flori, cu croială creion sau A-line, şi nici blugii: skinny, slim, straight şi bootcut.
TIMEOUT aduce în prim-plan spiritul liber şi relaxat al Californiei, statul american unde brandul îşi are originile. Piesele tradiţionale din denim veritabil se completează cu articolele pentru anotimpul geros, ce emană un suflu modern. Paltoanele, gecile pufoase şi călduroase, dar şi piesele basic, cum sunt cămăşile cadrilate, tricourile inscripţionate din bumbac sau bluzele cu mânecă lungă, transformă colecţia TIMEOUT într-o alegere inspirată pentru revitalizarea garderobei de sezon.
Colecţia Tom Tailor de toamnă-iarnă 2014/2015 aduce în faţa publicului un stil eclectic ce combină liniile clasice ale brandului cu cele contemporane pentru un rezultat urban şi nou. Realizate din materiale de cea mai bună calitate, jachetele, puloverele, bluzele cu mânecă lungă vor încânta atât doamnele şi domnişoarele, cât şi domnii ce vor trece pragul magazinului Tom Tailor.
În plus, în ultimele luni, Sun Plaza a adăugat în portofoliu o serie de alte noutăţi. Astfel, în food court, la etajul 1, s-au deschis Imbis Grill, restaurant tradiţional bavarez şi Spartan, restaurat de tip fast-food cu specific grecesc. Situat la acelaşi etaj, magazinul dm, ce face parte din binecunoscuta reţea dm drogerie markt, oferă clienţilor săi produse cosmetice, wellness, pentru copii şi pentru uz casnic. Mai mult, doritoarele îşi pot desăvârşi frumuseţea în noul salon Nail Bar, o marcă Geta Voinea.
În galeria care face legătura între Sun Plaza şi staţia de metrou Piaţa Sudului s-a deschis magazinul Sport Nutrition, care propune o gamă variată de suplimente nutritive atât pentru sportivi, cât şi pentru cei ce îşi doresc un stil de viaţă sănătos. Signum personalizări completează oferta de magazine din această zonă alături de Funny Party Shop, care pune la dispoziţia clienţilor de toate vârstele costume vesele de carnaval, măşti, accesorii pentru costume şi cadouri trăznite.
Mai multe detalii pe www.sun-plaza.ro şi www.facebook.com/Sun.Plaza.Shopping.Center.