Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) prin Direcțiile sale Regionale din București, Cluj, Iași și Timiș organizează, în perioada 11 – 28 octombrie 2017, sesiuni de examinare pentru obținerea certificatelor de radioamator și certificatelor de operator radio în serviciul mobil terestru.
Certificatul de operator radio
Persoanele care operează stații de radiocomunicații din cadrul companiilor care dețin sau exploatează rețele de radiocomunicații mobile terestre trebuie să dețină un certificat de operator radio. De obicei, aceste companii activează în diverse domenii precum industrie, producție, transport și distribuție de utilități publice la nivel național, transporturi, construcții și lucrări publice, agricultură, silvicultură, pază și protecție a vieții și proprietății private, protecție publică, sănătate publică, servicii de gospodărire comunală etc.
Sesiunile de examinare pentru obținerea certificatelor de operator radio în serviciul mobil terestru vor avea loc în perioada 17 – 18 octombrie la Timișoara, 21 octombrie la Iași, 25 octombrie la Cluj și 25 – 26 octombrie 2017 la București. Mai multe detalii sunt disponibile aici, pe pagina de Internet a ANCOM dedicată personalului operator al stațiilor de radiocomunicații.
În România au fost emise și sunt valabile în prezent 8.331 certificate de operator pentru stațiile de radiocomunicații din serviciul mobil terestru.
Certificatul de radioamator
Radioamatorismul este practicat în principal ca activitate de agrement, dar există și competiții organizate la nivel local și internațional. În plus, radioamatorismul oferă posibilitatea dezvoltării aptitudinilor de utilizare a stațiilor de radiocomunicații, cunoașterii aprofundate a fenomenului de propagare radio în diferite benzi de frecvențe, realizării și testării de aparatură de radiocomunicații. Radioamatorii pot contribui uneori, alături de instituțiile publice de resort, la asigurarea comunicațiilor în situații de urgență.
Examenele pentru obținerea certificatelor de radioamator vor avea loc în perioada 11 – 12 octombrie la București, 24 octombrie la Timișoara și 28 octombrie la Cluj și la Iași.
Mai multe detalii sunt disponibile aici, pe pagina de Internet a ANCOM dedicată radioamatorilor.
În România există în prezent 3.649 radioamatori autorizați de către ANCOM.
Documente necesare
Cei interesați trebuie să depună o cerere de înscriere, împreună cu o copie după actul de identitate și o fotografie color recentă, tip pașaport 3×4 cm sau a unei fotografii color transmise în format electronic cu o rezoluție de minim 300 dpi și raport 9:7. În cazul persoanelor care dau examen pentru certificatul de radioamator, fotografia poate fi transmisă și după aflarea rezultatului examinării. Suplimentar, pentru obținerea certificatului de operator radio în serviciul mobil terestru este necesară dovada absolvirii cursurilor gimnaziale (clasele 5-8).
Mai multe informații sunt disponibile pe website-ul ANCOM.