Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Noi emisiuni la TVR 2 din acest sfarsit de saptamana

TVR2

Florin Iaru şi Ducu Bertzi aduc telespectatoarelor, de ziua lor, ediţii inedite

Sâmbătă, 8 martie, intră în program alte noutăţi ale acestei primăveri la TVR 2. Este vorba de noi emisiuni precum Jurnal de front (prezentată de Daniela Zeca Buzura, Mistere şi conspiraţii (cu Florin Iaru) şi Omul cu chitara (cu Ducu Bertzi şi Cristina Şoloc), dar şi de un nou sezon al emisiunii Drumul succesului (cu Ema Pendiuc).

Astfel, din 8 martie, în fiecare sâmbătă, de la ora 17.00 (la TVR 2 şi în simulcast la TVR HD) puteţi urmări Jurnal de front – în care săptămânal moderatoarea Daniela Zeca Buzura provoacă confesini despre profesie, pasiune şi oameni, într-o emisiune mai puţin obişnuită. Protagoniştii acestui talk-show sunt corespondenţi români de linia întâi din zone de risc şi conflict, împreună cu întâmplările lor. Jurnal de front intenţionează să fie un talk-show vibrant cu martori oneşti, cuceritor prin simplitate şi sinceritate.

Moderatoarea – ea însăşi căutătoare în cele mai multe dintre zonele despre care se va vorbi – va aduce dezvăluiri despre ceea ce nu se ştie ori nu s-a spus. Despre cât de real este războiul, cu toate că uneori, de acasă din faţa televizorului, pare că aceşti „simpli reporteri”doar „se joacă de-a războiul”. Dintre aceştia, amintim numai câţiva, precum: Laurenţiu Diaconu –Colintineanu (Radio France International), Adelin Petrişor sau Cristina Liberis (TVR), Carmen Gavrilă sau Radu Dobriţoiu (Radio România Actualităţi).

În 8 martie, jurnalistul Laurenţiu Diaconu-Colintineanu deschide seria de confesiuni chiar cu cele mai recente manifestaţii din Ucraina, de la Kiev.

Tot din 8 martie, în fiecare sâmbătă, de la ora 19.00, scriitorul Florin Iaru vă provoacă să descifraţi, împreună, cele mai incitante Mistere şi conspiraţii, enigme ale culturii naţionale sau internaţionale. Florin Iaru va moderea două echipe, alcătuite din oameni de cultură şi specialişti, care încearcă să desluşească de ce parte înclină mai mult balanţa controversei. Seria misterelor va fi deschisă în 8 martie, cu încercarea de a elucida enigma referitoare la marea noastră artistă Maria Tănase: a fost sau nu agent secret?

Din 9 martie, în fiecare duminică, de la ora 16.00, Ducu Bretzi este Omul cu chitara – cel care aduce la TVR 2 cea mai nouă emisiune muzicală de divertisment. Alături de Cristina Şoloc, artistul îşi propune să ofere telespectatorilor, pentru o oră, atmosfera caldă a şuetelor cu amintiri şi întâmplări din lumea muzicii folk. Muzica sufletului, poezie pe accorduri calde, poveşti folk spuse la gura sobei de către artişti consacraţi ai genului sau tineri care s-au afirmat în ultimii ani.

Prima ediţie va fi una specială, de Ziua Femeii, în care invitate de onoare vor fi Zoia Alecu, Alina Manole şi Maria Gheorghiu.

Alături de aceste trei noi emisiuni, în programul TVR 2 revine, Ema Pendiuc cu un nou sezon al emisiunii Drumul succesului. Astfel, în 8 martie, de la ora 10.00, ea vă prezintă povestea tânărului regizor, Radu Apostol, care se bucură de un real succes. El a ales teatrul educaţional şi social drept mijloc de comunicare cu copiii aflaţi în situaţii de risc. La doar 24 de ani, Radu Apostol a pus în scenă primul său spectacol în care protagoniştii au fost chiar copiii străzii, iar anul trecut a avut parte de cronici impresionante după spectacolul Offline, al cărui subiect principal au fost copiii cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate. Tot din dragoste pentru copii, el regizeaza dublajele pentru desenele animate (emisiunea este difuzată în simulcast pe TVR HD).

Bucuresti, 07.03.2014
{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.