Agenția de Cooperare și Coordonare Turcă (TIKA) a dotat Secţia de Oftalmologie a Spitalului Municipal din Mangalia cu echipament medical de ultimă generație, în valoare de 30.000 de euro.
Aceasta a fost inaugurată la începutul lunii septembrie, în prezența Excelenței Sale dl. Osman Koray Ertaş, Ambasadorul Republicii Turcia la Bucureşti, reprezentanți ai TIKA și ai autorităților locale.
“În fiecare an ne propunem să dezvoltăm parteneriate cu instituții din România pentru dezvoltarea de proiecte în diferite domenii, de la educație la sport și de la cercetare la sănătate. Astfel, am reușit să stabilim o serie de colaborări puternice și să investim în acele zone în care există o nevoie reală. Aceasta a fost și cazul Secției de Oftalmologie a Spitalului Municipal din Mangalia și ne bucurăm că am putut veni în ajutorul medicilor și pacienților de aici cu echipamentele de care aveau nevoie”, a declarat Excelența Sa dl. Osman Koray Ertaş, Ambasadorul Republicii Turcia la Bucureşti.
“Încă din 2015, când a fost înființat biroul din România al Agenției de Cooperare și Coordonare Turcă, am susținut o serie de inițiative, care au presupuns investiții mai ales în educație și sănătate, și suntem încântați să vedem rezultatele acestora. Cele 13 echipamente de ultimă generaţie pe care TIKA le-a oferit Secției de Oftalmologie sunt deja puse în funcţiune, iar pacienţii beneficiază de tratamente la cele mai înalte standarde. Suntem interesaţi să consolidăm relaţiile dintre România şi Turcia şi vom continua să dezvoltăm astfel de proiecte”, a adăugat Hacı Ahmet Daștan, Coodonator al Oficiului Coordonare Programe – TİKA București.
“Din această toamnă, pacienţii din Mangalia şi din zonele limitrofe beneficiază de aparatură medicală ultra-performantă, iar medicii au acum un ajutor de nădejde în diagnosticarea și tratamentul afecțiunilor oculare. Acest lucru nu ar fi fost posibil fară un parteneriat ca cel pe care îl avem cu TIKA și ne dorim să încheiem astfel de colaborări și în viitor, putând să atragem astfel investiții care sunt doar în avantajul locuitorilor din zonă”, a afirmat Cristian Radu, Primarul Municipiului Mangalia.
Printre echipamentele asigurate de TIKA se numără un autorefractometru modern, menit să asigure o practică eficientă şi o sporire a confortului pacientului, și un perimetru computerizat, pentru testarea rapidă şi precisă a câmpului vizual. De asemenea, din seria noilor dotări ale secţiei fac parte un aplanotonometru, ochelari de probă, exoftalmometru și pachete de lentile pentru gonioscopie. Noul ecobiometru are o capacitate rapidă de procesare a datelor, înregistrare a lor, dar și avantajul conectării aparatului la un computer.