Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Noi aparitii Corint Junior

Primele două cărţi din seria KARAZAN
acum la Corint Junior

KARAZAN este în acelaşi timp un captivant joc pe computer, un regat magic, o lume virtuală şi un loc unde aventurile pe care
le-ai visat devin deodată reale…

Seria KARAZAN
Cartea Întâi
ŞERPII DIN ARAKESH

Abandonat încă de la naştere, Adam Equinox a crescut în posomorâta şi întunecata casă de copii Highgate, unde niciodată nu i s-a întâmplat nimic bun. Până acum…
Adam participă la un concurs organizat de misteriosul milionar, producător de jocuri pe calculator, Quentin Quested. Premiul este o şansă unică în viaţă, aceea de a testa noul joc ultrasecret al lui Q – iar cei cinci norocoşi câştigători vor porni într-o expediţie foarte reală şi foarte periculoasă, într-o lume paralelă.

O lume unde şerpii din Arakesh îi aşteaptă…
Preţ: 25,99 lei
Format: 13×20 cm
320 pagini
8-12 ani

Seria KARAZAN
Cartea a Doua
TEMNIŢELE ÎNTUNERICULUI

Viaţa la casa de copii Highgate este un chin pentru Adam Equinox.

Dar, peste doar câteva zile, va pleca să-şi revadă prietenii, pe genialul producător al jocurilor pe computer, Quentin Quested, şi pe scumpa lui fiică, Hannah. Numai că, tocmai atunci, Hannah dispare.
Este captivă în lumea paralelă a Karazanului, unde maleficul rege Karazeel stă la pândă.

Adam şi prietenii lui trebuie s-o salveze, dacă pot…

Preţ: 25,99 lei
Format: 13×20 cm
320 pagini
8-12 ani

ÎN CURÂND DIN ACEEAŞI SERIE!
Prinţul Pierdut – cartea a treia
În căutarea soarelui – cartea a patra

 
V.M. JONES locuieşte în Christchurch, Noua Zeelandă, cu soţul şi cei doi băieţi ai săi. Dintre romanele pe care le-a scris, vom aminti Buddy, care a câştigat premiile Junior Fiction şi Best First Book Awards de la 2003 New Zeeland Post Children’s Book Awards, şi Juggling with Mandarins (2003).

Trecutul este o fiară periculoasă.
deschide cartea care descătuşează secretele!

Endymion Spring poate fi considerată la fel de bună ca şi Codul lui Da Vinci a lui Dan Brown… E o carte care nu poate fi lăsată din mână.’’
          The Irish Independent

O carte care străbate lumea! Drepturile de traducere pentru Endymion Spring au fost deja vândute în 20 de ţări, iar cele pentru versiunea cinematografică au fost cumpărate de Warner Brothers!

Corint Junior lansează un roman fantasy extraordinar despre mituri ascunse şi despre cunoaşterea primejdioasă, care captivează cititorul de la prima până la ultima pagină – Endymion Spring de Matthew Skelton

Doi copii şi un mister senzaţional fac această carte extrem de căutată de cititori — sau cartea este cea care îi caută?

În puterea nopţii, o siluetă înveşmântată într-o mantie trage un cufăr greu pe străzile acoperite de zăpadă. Cufărul, împodobit cu imagini de fiare mitologice, nu poate fi deschis decât atunci când colţii capetelor de şarpe ale încuietorii sale dau de gustul sângelui.

Peste alte câteva secole, într-una din bibliotecile Oxfordului, un băiat atinge o carte ciudată şi simte o înţepătură în deget.

Cartea are pagini albe, fără cuvinte, dar în hârtia ei se văd nişte vinişoare subţiri, care o străbat şi care par să tremure, de parcă ar fi însufleţite.

Pe o pagină încep să apară cuvinte – dar nu le poate vedea nimeni altcineva decât băiatul.
Un secret din negura timpurilor iese la iveală. Iar acesta este doar începutul misterului…
Traducere: Cristina Jinga
14×18 cm; 512 pagini; Preţ: 42,50 lei

Matthew Skelton s-a născut în Southampton, în 1971, dar şi-a petrecut cea mai mare parte a copilăriei, începând de la vârsta de 4 ani, în Edmonton, Alberta, Canada. Matthew Skelton a absolvit Universitatea din Alberta – licenţă şi masterat în specialitatea Engleză. A început să scrie pe când lucra ca asistent la Universitatea din Mainz (care, fără îndoială, i-a influenţat hotărârea de a plasa începutul acţiunii din Endymion Spring în Mainz-ul medieval, ca s-o sfârşească în Oxford, unde în anul 2000 şi-a luat doctoratul în filosofie la Colegiul Somerville). Adoră pisicile, dar suferă de astm. În 2002, a fost unul dintre câştigătorii concursului „Richard and Judy” la secţiunea proză scurtă, cu The Man Who Did Not Dream. După aceasta, a renunţat la slujba lui de cercetător-asistent, de întocmire a unui volum academic despre istoricul Macaulay din secolul al XIX-lea, pentru a-şi dedica tot timpul scrierii romanului Endymion Spring.
Cât a scris, a trăit cu numai 12 lire sterline pe săptămână, având doar o valiză într-o cameră cu chirie. Opţiunea aceasta s-a dovedit a fi foarte bună, căci volumul său de debut i-a adus, ca avans, o sumă cu 6 cifre din partea editorilor săi.

ZBORUL cartea a doua din seria de bestselleruri SEPTIMUS HEAP,
acum la Corint Junior
 
Prima carte din seria SEPTIMUS HEAP de Angie Sage, MAGIE, a apărut în România la editura Corint Junior la începutul lunii mai a acestui an. Cartea este un bestseller internaţional. La început s-a aflat pe locul 3 pe lista de bestselleruri din New York Times, dar a ajuns pe locul 1 în a doua săptămână de la publicare. A fost tradusă în 29 de limbi şi s-a bucurat de succes şi în România. La mai puţin de 3 luni de la lansare s-a situat pe primul loc în top Diverta. Presa internaţională, dar şi de cea din România a enumerat seria SEPTIMUS HEAP printre succesorii reuşiţi ai lui Harry Potter. 

Aşadar, faptul că Warner Bros. Pictures a achiziţionat drepturile pentru un film după seria de cărţi fantasy SEPTIMUS HEAP, formată din şapte titluri, nu este un lucru întâmplător.
 
Filmul după prima carte din serie, MAGIE, va fi produs de Karen Rosenfelt (Diavolul se îmbracă de la Prada), iar Sage va fi producător executiv.

Seria SEPTIMUS HEAP
de Angie Sage
Cartea a doua: ZBORUL
NEW YORK TIMES BESTSELLER

A trecut un an de când Septimus Heap şi-a descoperit familia şi adevărata sa chemare de vrăjitor. Ca Ucenic al Vrăjitorului ExtraOrdinar Marcia Overstrand, el învaţă minunata artă a Descântecelor, a Vrăjilor şi a altor forme de Magie, în vreme ce Jenna se obişnuieşte încet-încet cu viaţa de Prinţesă şi se bucură de libertatea din Castel.
Şi totuşi, ceva sinistru se petrece. Marcia este urmărită în permanenţă de o Umbră întunecată ameninţătoare, iar fratele lui Septimus, Simon, pare să dorească o răzbunare pe care nimeni nu o înţelege. Oare de ce mai pluteşte în aer Magia Întunecată?

Format: 14×18 cm; 532 pagini; preţ: 34, 99 lei

Angie Sage s-a născut la Londra, petrecându-şi copilăria pe valea Tamisei şi în Kent. În prezent locuieşte în Cornwall. A creat numeroase cărţi ilustrate şi romane după filme, publicate în special în Marea Britanie.  

BĂTĂLIA VRACIULUI de JOSEPH DELANEY
Cartea a patra din CRONICILE WARDSTONE

„Ţinutul Pendle este năpădit de vrăjitoare, zise Vraciul… Cea mai mare problemă cu care ne confruntăm este numărul lor incredibil. Adesea vrăjitoarele se ceartă şi se vrăjmăşeşc, dar şi când cad la înţelegere şi îşi unesc forţele pentru un scop comun, puterea lor creşte cu mult. Da, trebuie să ţinem socoteală de asta. Vezi tu, ne pregătim să dăm piept cu însăşi primejdia cea mare – unirea clanurilor vrăjitoarelor.”

În Pendle, vrăjitoarele s-au ridicat la luptă şi se zvoneşte că trei dintre cele mai puternice clanuri de vrăjitoare s-au unit, pentru a conjura o forţă malefică de neînchipuit. Împreună, vor fi în stare să aducă la viaţă Întunericul întrupat — pe Diavolul însuşi.

Tom şi Vraciul trebuie să pornească spre Pendle pentru a lua măsuri să nu se întâmple ceea ce nici cu mintea nu se poate cuprinde. Înainte de a pleca, Vraciul îi cere lui Tom să facă un drum până acasă, să-şi ia cuferele pe care i le-a lăsat moştenire mama lui. Dar ce taine de familie întunecate se află închise în cuferele acestea? Şi oare ele îi vor pune familia lui Tom într-o şi mai mare primejdie sau le vor oferi, lui Tom şi magistrului său, ajutorul de care au atâta nevoie în Pendle?

Traducere: Cristina Jinga
12 x 16,5 cm, 480 pag.
32,50 lei

Joseph Delaney locuieşte în Lancashire cu soţia sa, şi are trei copii şi patru nepoţi. Casa lui se află în inima teritoriului duhurilor, iar satul său a fost bântuit de un duh rău, numit Cel–care–îţi–bate–la–uşă, care a fost însă imobilizat sub treapta unei case de lângă biserică.

Bătălia Vraciului se desfăşoară tot în Comitat, dar de data asta în răsărit, în vecinătăţile Dealului Pendle. Cum întreaga serie este situată de către autor într-un Lancashire mai degrabă mitic, decât cu referinţe la un context istoric precis, ipoteza că şirul evenimentelor ar evoca Procesul vrăjitoarelor din 1612, de la Pendle, nu se susţine. Cu toate acestea, unele locuri, precum Primăria?Tribunalul Read şi Turnul Malkin, sunt prezente, dar schimbate, ca să răspundă imperativelor lumii imaginare a Vraciului. Pendle chiar merită o vizită, dar nu vă străduiţi prea mult să găsiţi Stânca Sângerie sau Valea Vrăjitoarei – ambele au luat naştere din imaginaţia autorului!

Bucuresti, 16.10.2007

{mosloadposition user10}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.