George Banu
Editura Nemira
Am avut privilegiul de a merge la Paris unde am reusit sa ajung la Musee d’Orsay, loc pe care mi-am dorit sa il vizitez mai cu seama pentru a vedea galeria dedicata impresionismului. Am zarit in acest muzeu si multe tablouri speciale ale lui Van Gogh –“Noapte instelata” ramanandu-mi pentru totdeauna in suflet. Cand am zarit un tablou al lui Van Gogh pe coperta volumului celebrului teatrolog George Banu am deschis cu multa grija albumul. Si am ramas placut impresionata, rasfoindu-l, citindu-l.
Tiparit in conditii grafice de exceptie de Editura Nemira, albumul de pictura si teatru ne infatiseaza noaptea asa cum poate putini mai au timp si rabdare sa o vada. Frumoasa, deosebita, misterioasa, deschizatoare de perspective.
Atractia generata de noapte atat in sfera teatrului, cat si in cea a picturii, este atent prezentata de acest volum deosebit.
Informatiile au fost structurate de autor in cateva parti cu titluri sugestive: preambul, peisaj nocturn sau sinele lumii, avataruri si dereglari nocturne, nocturne urbane, noptile scenei, noaptea moderna, incheiere. Sigur, veti gasi si note si o bibliografie continand informatii interesante.
O calatorie in timp, un drum prin opere cunoscute, o analiza atent realizata si observatii si analogii inedite, poate, intr-un volum deosebit pe care va recomandam sa il cititi si apoi sa ne trimiteti comentariul dumneavoastra cu privire la ea pe adresa loredana at prwave.ro si poate aparea pe site.
{mosloadposition user9}