Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

NOCTURNAL ANIMALS

T. rom. ANIMALE DE NOAPTE
Thriller/dramă
Regia și scenariul: TOM FORD
Cu: Amy Adams, Jake Gyllenhaal, Michael Shannon, Aaron Taylor-Johnson, Armie Hammer

PREMIERA: 18 NOIEMBRIE 2016
DISTRIBUIT DE RO IMAGE 2000

SINOPSIS

ANIMALE DE NOAPTE este noul film al lui Tom Ford (A Single Man), un thriller romantic tulburător, de o tensiune șocantă și fascinantă, care explorează granița fină dintre iubire și cruzime, răzbunare și ispășire. Protagoniști sunt Amy Adams și Jake Gyllenhaal, ambii nominalizați la premiile Oscar, în rolurile unui cuplu divorțat care descoperă secrete întunecate unul despre celălalt.


Susan Morrow (Amy Adams), dealer de artă din Los Angeles, duce o viață incredibil de privilegiată, dar absolut neîmplinită, alături de soțul ei, Hutton Morrow (Armie Hammer). Într-un weekend, când Hutton pleacă într-una din prea desele sale călătorii de afaceri, Susan găsește în cutia sa poștală un colet. Este un roman, Nocturnal Animals, scris de fostul ei soț, Edward Sheffield (Jake Gyllenhaal), cu care ea nu mai luase legătura de patru ani. Biletul care însoțește pachetul o face pe Susan să citească romanul, și apoi să-l sune pe Edward, care urma să vină la Los Angeles. Susan citește romanul într-o noapte, singură acasă, și descoperă că îi era dedicat ei…

… Dar cele scrise în carte sunt violente și devastatoare. Pe măsură ce citește, Susan e profund mișcată de romanul lui Edward, și începe să-și aducă aminte de momente din povestea lor de dragoste. Încercând să-și sondeze sufletul dincolo de pojghița superficială a vieții și carierei pe care și le-a construit, Susan devine tot mai convinsă că ceea ce citește e o poveste despre răzbunare, o poveste care o forțează să regândească alegerile pe care le-a făcut în viață, și-i redeșteaptă o iubire pe care se temea că o pierduse pentru totdeauna. Pe măsură ce povestea se desfășoară spre final, Susan începe să-și dea seama că acolo miza e mântuirea, atât a ei, pentru greșelile făcute, cât și a eroului romanului.

By Liliana K

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.