Nora Iuga, Ioana Crăciunescu, Magda Cârneci și alte 20 de poete din generații diferite vor fi în direct la Radio România Cultural, de “Noaptea Muzeelor”, pe 18 mai 2024, între orele 19.00-22.00.
“Maratonul de Poezie și Jazz” se va desfășura în Aula Bibliotecii Centrale Universitare din București (intrarea este liberă). A XVI-a ediție va fi dedicată vocilor feminine în poezie și muzică. Vor cânta: Oana Cătălina Beța, Nadia Trohin și Mircea Tiberian. Inițiatorul și amfitrionul evenimentului este Dan Mircea Cipariu, care a declarat: ”Un maraton al poetelor și al interpretelor de jazz ne oferă stilistici explozive, polifonice, și, mai ales, biografii subiective și lumi posibile, unele mai autentice și mai spirituale decât lumea noastră de azi pe mâine”.
Radio România Cultural este co-producător al evenimentului încă de la prima ediție. Organizatori sunt: Primăria Municipiului București prin Muzeul Național al Literaturii Române, APLER, Biblioteca Centrală Universitară ”Carol I” și asociația EURO CULTURART. Parteneri: CopyRo și Opera Scrisă.ro.
“Comorile Muzeelor din România” este un ghid sonor dedicat, de asemenea, „Nopții Muzeelor”. Pe parcursul zilei de 18 mai, în așteptarea momentului când vizitatorii vor avea acces gratuit la muzeele de pe tot cuprinsul țării, aceștia își pot planifica vizita ascultând poveștile unor tablouri celebre care se regăsesc în muzeele de artă, povești care cu siguranță le vor trezi dorința de a vedea lucrările despre care specialiștii oferă detalii interesante.
Singurul tablou al lui Tiziano Vecellio (Tițian) pe care România îl deține a fost furat în anul 1968 și recuperat abia după 30 de ani. Este vorba despre „Ecce Homo”, pictat în secolului al XVI-lea, singura lucrare din Europa de Est realizată de celebrul artist. Aceasta se afla în patrimoniul Muzeului Național Brukenthal, unde a revenit și se găsește și acum. Însă în perioada 9 mai-5 iunie 2024 tabloul este împrumutat Muzeului Municipal Regina Maria din Iași.
Tot atunci a fost sustras din muzeu tabloul „Portret de bărbat cu craniu” al lui Aelbrecht Bouts (recuperat în 1998). Acest pictor flamand poate fi văzut în România doar la muzeul sibian. În urmă cu câțiva ani, când a plecat ultima dată într-o expoziție în Europa, lucrarea a venit cu o noua autentificare, ca fiind ultimul portret al lui Bouts, ceea ce i-a crescut foarte mult valoarea.
Poveștile acestor lucrări, dar și ale altora din patrimoniul muzeelor românești, toate însoțite de amănunte interesante, unele chiar picante, mai puțin cunoscute de publicul larg, vor fi spuse de istorici de artă, muzeografi, curatori, la Radio România Cultural.
Ghidajul sonor va fi complet dacă, odată aflați în fața tablourilor, vizitatorii vor accesa site-ul Radio România Cultural, unde vor regăsi înregistrările poveștilor și le vor putea reasculta.
Amănunte pe www.radioromaniacultural.ro.