Piața Sfatului a fost locul în care optsprezece școli de dans și peste 200 de dansatori profesioniști și amatori au oferit publicului brașovean, timp de patru ore, peste cincizeci de momente de dans, ce au inclus demonstrații, flashmob-uri și interacțiuni cu toți cei care au fost curioși să încerce douăzeci de stiluri de dans.
Evenimentul “Noaptea Dansului: Brașovul dansează” a fost primit cu multă bucurie și curiozitate de brașoveni, turiști, dar și de școlile participante, care au dansat la unison, rupând bariera clasică spectator-dansator.
“Conceptul și ideea acestui eveniment urban de succes care a ajuns la două ediții în București, și o primă ediție în Brașov, nu presupune existența unei scene pe care evoluează dansatori și nici nu o va presupune. Totul se întâmplă viu și organic în stradă, fiind un proiect ce își propune să promoveze dansul ca artă urbană și să rupă bariera dansator/spectator, aducându-i aproape prin interacțiune și bucuria de a dansa. În alte țări din Europa există această mentalitate și obișnuință de a dansa, simplu, nepretențios, în stradă, și este minunat să putem oferi și noi în România această oportunitate alături de comunitățile de dans. La rândul lor, comunitățile sunt încântate de această deschidere față de public, de faptul că pot arăta ceea ce oferă într-un cadru atât de larg, de a se distra, de a cunoaște alți dansatori, și de a invita apoi publicul să ia cursuri de dans. Ne-a bucurat tare să aflăm că au fost oameni care au aflat despre eveniment și au venit din alte orașe să ia parte la el”, declară organizatorii, Dana Samoil și Dragoș Samoil.
De la salsa, bachata, tango argentinian, dansuri grecești, indiene, ori dansuri populare românești, toate stilurile de dans au făcut deliciul brașovenilor și turiștilor, indiferent de vârstă.
“Dansul este universal, multicultural și comunitar și are capacitatea de a ne uni indiferent de religie, gen, vârstă, statut social. Iar noi suntem privilegiați că putem să-i subliniem frumusețea și energia și să le aducem în marile noastre orașe împreună cu minunatele comunități de dans”, mai declară Dana Samoil și Dragoș Samoil.
“Noaptea Dansului: Brașovul dansează” este un proiect co-finanțat de Primăria Municipiului Brașov. “𝐍𝐨𝐚𝐩𝐭𝐞𝐚 𝐃𝐚𝐧𝐬𝐮𝐥𝐮𝐢” este un proiect Creator Media Team, inițiat și coordonat de 𝐃𝐫𝐚𝐠𝐨𝐬̦ 𝐒𝐚𝐦𝐨𝐢𝐥 𝐬̦𝐢 𝐃𝐚𝐧𝐢𝐞𝐥𝐚 𝐒𝐚𝐦𝐨𝐢𝐥 𝐈𝐬𝐭𝐫𝐚𝐭𝐞 ce își propune dezvoltarea comunității de dans și promovarea dansului ca artă urbană. Evenimentul a avut prima ediție în Bucureşti pe 26 august 2023, adunând pe Calea Victoriei un număr de 15.000 de participanți, iar în 2024, la a doua ediție de pe 24 şi 25 august, comunitatea de dans ce a inclus peste 50 de şcoli a fost prezentă în fața a 31.000 de bucureşteni.